Șagă

Inițial, ai mei și-au dorit băiat, apoi s-au mulțumit cu fălcuțele și cumințenia de copil ce-am fost o vreme. Mai târziu au început să se pregătească de momentul culminant și iminent din viața unei fete: predarea zestrei. 
Cu niscaiva poticneli în drum și-n ciuda gurii babelor, mă cheamă incă la fel ca pe tata,  m-am învrednicit să mă mut la casa mea, după chinuri și ajutoare și împinsături de la spate și cu vreo 50 de fire albe de păr în plus (pe numărate).
Ce a urmat în ultimele 3 luni și până în zilele noastre e subiect de poveste spusă la gura sobei, pe întuneric, de speriat nepoții năstrușnici care nu vor să mănânce legumele din ciorbă: am reinventat dicționarul de înjurături, am învățat pe de rost drumul, cu copaci și mofturi ale șoferilor de autobuz, până la notar și-napoi la lucru, ba chiar până acasă, sunt mai ”intimă” cu Ramona, consiliera de bancă, decât cu cei de le port genele, știu pe de rost oferta pe ultimele luni ale magazinelor cu materiale de constructii și amenajări, am o ditai agenda cu datele de contact ale experților cadastrali, instalatorilor atestați ISCIR și GDF Suez și mă uit cu orele pe site-uri cu poze frumoase din case șmecheroase din care încerc să fur câteo idee pe care s-o aplic eficient și ieftin între pereții încă albi și neperforați.
Revenind: ne-am mutat de 48 de zile, hainele încă stau în cutii și geamantane, iar cărțile străjuiesc pereții adunate-n sacoșe rezistente, avem 5 farfurii dintre care una se nimerește aproape mereu în frigider cu diverse preparate, câteva pahare, căni și, mai nou, niște cești de cafea elegante pe care nu mă-ndur să le folosesc de teamă să nu le spargem.
Aici intră în peisaj Blondy care, după ce-a șmotruit cu Nick și Bogdan la casa nouă, și-a pus un nou scop: să-i aducă fiică-sii toate obiectele casnice pe care le adună de-atâta timp. Aseară, pe când verificam lista la telefon, mă apuc s-o completez cu dorințe speciale pe lângă cele covoare, ustensile de bucătărie, servicii de masă și câte și mai câte”Mami, îmi dai și mie, teee rooog, o pătură de-aia de tăvăleală, știi tu, alea de cu dungi?”, 
 - Blondy, știi ibricul ăla pe care l-am spart? parcă mai rămăsese un guler cu mâner că-mi trebe la expressorul ăla de i-am topit mânerul pe aragaz. Și castronelul ăla de lut, și platourile din setul ăla pe care l-am descompletat. Mi le aduci și pe alea, te rog?
Blonda se anunță cooperantă, un pic prea entuziasmată, dacă mă întrebi pe mine, să-mi dea de toate alea pe care
- pentru tine le-a luat mama, știi doar de când le țin acolo! hai c-am scris și platoul, și pătura, să știi că-ți mai aduce mama și pătura aia pufoasă, și tacâmurile, și... uite, le-am scris pe toate pe listă. Ce să-ți mai aducă mama?
Și mă pornesc la înșirat, mama confirmă notarea fiecărui obiect după câteo scurtă incursiune în memorie pentru localizarea lui, mai deviem de la subiect, revenim și pornim de unde-am rămas când mi-amintesc că, la ultima discuție, Blonda a cam dat-o cotită când l-am menționat pe Felixoi în scenariul vizitei și printre lucrurile de adus la casa nouă, îi spun într-o doară:
- Mami, să nu uiți, te rog, să aduci cușca aia albastră cu gri, parcă, din plastic tare, dar musai să fie și cu niște blăniță neagră cu alb în ea. 
La capătul celălalt al apelului, liniște, semn că Blonda notează conștiincios. Eu, chitic, mă hlilizeam pe înfundate așteptând reacția.
 - Da, Cătă, hai să recapitulăm, să văd dacă am scris tot: pătură, măner ibric, [...] cuș.., ăă, da, mamă, stai că nu știu ce-i asta. Cușcă,  zici?! Ce cușcă? aaaaaa, %$^^#!! ce mi-ai făcut-o! Bine, mă, hai că vedem dacă-l aducem și pe Felix, blănița în cușcă albastră.
 - Promit că la noi în casă niciun picior de mâță n-are voie pe balcon și toate geamurile stau închise, sau, cel mult, oscilobatante.

Diseară reluăm lista. Mâine, din nou. am timp destul s-o conving să-l ia și pe pufos la plimbare, în vizită la fete.

Contra Kems

Mi-s tipicară şi antisocială de fel, iar dimineaţa, când ochii nu se dezlipesc decât cu periuţa de mascara, cu atât mai mult e recomandat să fiu evitată (ps pun piedici şi împing paporniţa spre ficat cu-o dexteritate nativă). Însă doar dacă-s provocată, altfel îmi văd de drumul meu, cu căştile sprijinite lejer pe scăriţă.
M-am trezit tâmpă, nu-mi amintesc ce s-a întâmplat între 8 fără 10 când am aruncat telefonul în şifonier şi 8 jumate când eram deja chircită-n canapeaua din sufragerie înconjurată de pensule, cutiuţe, oglinzi şi vreo 2 căni aburinde cu cappuccino. Nu ştiu nici de ce erau 2 pentru că la ultimul inventar, înainte de culcare, matchul se situa la aceeaşi distanţă de capitală, iar uşa o fost încuiată bine în speranţa că Sharky nu va nimeri cheia-n broască la înturnarea la domiciliu în creierii nopţii.
Am terminat tencuiala din ce în ce mai sărăcăcioasă cauzată de amnezie temporară, am verificat aragazul de vreun alt ibric fierbând de care să nu am cunoştinţă, mi-am înfipt căştile-n urechi, am trântit uşa şi-am purces. Ţop-ţop dreapta prin faţa blocului, pleosc prin balta care s-a întins pe toată lăţimea străzii şi drept înainte prin piaţă către staţia de tramvai. Seara oricum ajung prea târziu ca să mai pot accede la fructe proaspete, măcar dimineaţa să mă ţin la curent cu evoluţia preţurilor. (evident că nu-mi amintesc nici ce culoare aveau portocalele de la intrare, d-apoi să mai şi compar raportul calitate-preţ, însă drumu-i mai scurt printre tarabe şi băbuţe simpatice cu borcane de murături asortate).
Slalom printre maşini la 10 m de trecerea de pietoni că doar trecură mai bine de 2 ani de când sălăşluiesc prin capitală şi obiceiurile proaste se-nvaţă mai repede, şi tadaaam, am ajuns în staţie. Douăşcinciu' se apropia agale cu aproape toate scaunele şi burdufurile ocupate. Pe scaun nu m-aş fi aşezat că m-aş mai fi trezit la capăt de linie, da' măcar într-un colţişor de burduf mi-aş fi sprijinit coatele întru contemplare a barelor slinoase. Cu mâinile-n buzunare, picioarele desfăcute pentru echilibru, m-am proptit în dreptul unei femei. Până la primul semafor mă procopsisem cu un cot în rinichi, iar în vecinătatea lui Bacovia simţeam deja vreo 4 perechi de ochi pe omoplaţi. "ştiu că-mi stă bine părul azi şi că atrag priviri pentru că mi-e silă să pun mâna pe bară şi mă balansez ca un hopa-mitică la fiecare hurducăială, da' cine şi de ce se benoclează la mine?" blat, arunc o coadă de ochi şi-l zăresc pe om. Mă fixase de cum am urcat şi mă scana de zor. Întorc brusc capul, îi zâmbesc drăgălaş şi-mi iau ochii de la el preocupată de-o maşină ce se chinuia să iasă de pe-o străduţă. Puuuţin înainte de mall, simt zoomul privirii pe umărul drept şi arborez semeaţă o sprânceană ridicată a deranj. N-apuc să mă îndrept spre uşă că văd o învelitoare de legitimaţie înaintând spre mine. Îl vedeam cu coada ochiului cum mustăceşte încântat că-şi va fi început productiv ziua şi-şi va face norma de amenzi până la sfârşitul programului. Ridic ochii larg deschişi spre el, nici nu-l vedeam prea bine printre vise - de fapt n-am nici siguranţa că era bărbat, da-mi propusesem să fac frumos de cel/cea care-şi va imagina c-o să mă urc vreodată-ntr-un mijloc de transport fără bilet - şi îmi ţin respiraţia pentru câteva secunde şi mă înroşesc instantaneu la faţă, cât să văd rânjetul de satisfacţie înflorind pe moaca mercenarului.
Şi tocmai când se pregătea să-nceapă să-mi spună povestea cu codul de lege, scot cu două degete abonamentu' din buzunar şi i-l înmânez fluturând din gene: " Pe ăsta voiaţi să-l vedeţi?" [girly]
A făcut scurt stânga-mprejur, l-a verificat de două ori la monstrul portocaliu şi aproape mi l-a aruncat înapoi ofticat.
"Mulţumesc! Ziua bună!" [@makeup]

Memento

Da, pe-asta am simţit-o, n-am ştiut exact când şi ce se va întâmpla, dar sunt agitată de-o săptămână şi-s mereu cu garda ridicată şi privirea peste umăr.

E o zi perfect banală, mă plimb aiurea pe site-uri şi dau clickuri la nimereală pe youtube.
Samy se pune pe cântat, cred că-l mirosisem..."Bună ziua, Cătălina, voiam să-ţi spun că astăzi nu poţi veni la probă la costum."
Într-o fracţiune de secundă mi-am dat seama cine e, greşise numărul, rămăsesem şi eu, Cătălina, în agenda telefonului - cred că tot eu salvasem numărul. A trecut mai bine de un an şi jumătate de când coşmarul s-a sfârşit, de când am tot aplicat detergenţi pentru a şterge amintirea unei iubiri care m-a răscolit şi m-a tăvălit în mocirlă.
Dintr-o întâmplare, un domn care m-a numit la un moment dat posibilă noră mă sună şi-mi spune că uşa casei lor îmi este deschisă oricând aş dori să le dau bineţe ori chiar să rămân pentru câteva zile, mă-ntreabă ce mai fac şi-mi urează sănătate. M-am pomenit zâmbind, nu a regret, ci a...nostalgia a ce ar fi putut să fie dacă ar fi fost.

Îmi trebuie cafea multă...şi nişte vin poate diseară...

Flow-chart

Şi de-atâtea ori am fost întrebată care-i drumul spre inima mea...

Neşte oameni deştepţi au găsit calea: într-o clipită, în urma unor întrebări, ţi se dezvăluie poteca. Când am citit oferta, mi-am imaginat că va arăta precum cursul unei ape cu diverşi afluenţi (în funcţie de toanele piticilor) sau că va fi o schiţă de floare cu muuuulte, multe petale.

Ei bine, se pare c-am avut o viziune greşită şi m-am lovit de-o altă contradicţie: spun că-mi plac oamenii hotărâţi no-matter-what şi uite ce târâtoare tre' să fie cel care vrea să ciocăne la poartă.

Bon voyage!

Transport în comun

Hehe...veneam înspre Bucureşti după o săptămână de aeriseală la creierul mic...ne-am rezumat la utilizarea în procesul muncii a unei suprafeţe cât mai mici pentru a reduce consumul de energie, deci ne-am făcut (io şi cu ciumpearca) şi mai dude, da' tot simpatice am rămas.
Revenim...
După începutul teribil al concediului cu transportul cu paporniţe inimaginabil de grele până-n autogara şi înturnarea cu ele la domiciliu din cauză de neseriozitate a unei curse ...regulate, înjurat, urat sănătate şi voie bună tuturor şoferilor şi dispecerilor de microbuze de pe ruta cu pricina, finalul a culminat cu înc-o neîntâmplată....
Eram fo 7 pasageri: o duamnă trecută de primele tinereţi, cu ochelarii de soare pe post de bentiţa pentru părul blooond, căreia i se prinsese o bucată de hârtie igienică ruoz de gulerul cămăşii (nu ştiu, nu-ntreba cum ajunsese acolo, parol!), un gagiu bronzat de la natură îmbrăcat la 4 ace, (mă rog, erau doar 2 şi-un sfert, da' cine mai numără?!), care a reuşit să acopere muzica din căşti cu chicotelile flirtăcioase în telefon adresate unei mândruţe care avea să-l aştepte pentru prima vedere la gene în Gara de Nord, un puşti, prietenul şoferului, care fusese responsabil cu hidratarea acestuia, penumblând un pet de cola prin tot microbuzul de la şi până la învârtitorul de volan împrăştiind câteun strop pe ici-colo...de poftă, un bard cărunţit care s-a proptit în scaunul din spatele meu, a cărui respiraţie am simţit-o de câteva ori un pic cam prea aproape de ureche şi încă doi flăcăi care se-nvârteau lejer în jurul a 4 majorate de chelie, puşi pe şotii că-i auzeam din când în când hlizindu-se şi sporovâind complotativ.

Regula traseului e să ne oprin pe drum, la km 100 al autostrăzii însorite, unde se face pauza de şu-şu, ţigară, în funcţie de necesităţile fiecăruia.
De data asta ne-am oprit de vreo 6 ori.
O dată pentru ţigară,
o dată pentru alimentare cu combustibil,
o dată pentru o gustărică la botul calului petrom,
încă o dată pe banda de urgenţă de unde-am început să mergem cu spatele în încercarea de a ajunge înapoi la calul cu pricina pentru a-l recupera pe bardul rătăcit prin budă care ieşise lipsă la recensământul făcut cu 10 minute mai târziu decât necesar, însă vigilenţa poliţiei ne-a împiedicat să încălcăm legile în vigoare,
încă o dată într-o parcare de pe la Lehliu unde i s-a sugerat telefonic ameţitului să roage pe cineva să-l transporte până la următoarea parcare unde-aveam să-l aşteptăm (ce dacă eram deja cu vreo juma de oră întârziaţi faţă de graficul normal al unei curse de gen...)
Şi o ultimă dată, la mama naibii, printre nişte buşcheţi, în cel din urmă spaţiu dotat cu servicii, unde avu loc reîntregirea grupului acompaniată, fireşte, de ocări fioroase şi scuze bâlbâite.

Călătoria fu...o splendoare până la capăt, am făcut înconjurul capitalei aşa, de pamplaisir, ne-am mai oprit, am mai filosofat, mă rog, cu greeeeu ne-am debarcat în gară....

Înapoi la chefereu, maică, măcar p-ăştia ştiu că pot să-i reclam de mă calcă pe coadă