Șagă

Inițial, ai mei și-au dorit băiat, apoi s-au mulțumit cu fălcuțele și cumințenia de copil ce-am fost o vreme. Mai târziu au început să se pregătească de momentul culminant și iminent din viața unei fete: predarea zestrei. 
Cu niscaiva poticneli în drum și-n ciuda gurii babelor, mă cheamă incă la fel ca pe tata,  m-am învrednicit să mă mut la casa mea, după chinuri și ajutoare și împinsături de la spate și cu vreo 50 de fire albe de păr în plus (pe numărate).
Ce a urmat în ultimele 3 luni și până în zilele noastre e subiect de poveste spusă la gura sobei, pe întuneric, de speriat nepoții năstrușnici care nu vor să mănânce legumele din ciorbă: am reinventat dicționarul de înjurături, am învățat pe de rost drumul, cu copaci și mofturi ale șoferilor de autobuz, până la notar și-napoi la lucru, ba chiar până acasă, sunt mai ”intimă” cu Ramona, consiliera de bancă, decât cu cei de le port genele, știu pe de rost oferta pe ultimele luni ale magazinelor cu materiale de constructii și amenajări, am o ditai agenda cu datele de contact ale experților cadastrali, instalatorilor atestați ISCIR și GDF Suez și mă uit cu orele pe site-uri cu poze frumoase din case șmecheroase din care încerc să fur câteo idee pe care s-o aplic eficient și ieftin între pereții încă albi și neperforați.
Revenind: ne-am mutat de 48 de zile, hainele încă stau în cutii și geamantane, iar cărțile străjuiesc pereții adunate-n sacoșe rezistente, avem 5 farfurii dintre care una se nimerește aproape mereu în frigider cu diverse preparate, câteva pahare, căni și, mai nou, niște cești de cafea elegante pe care nu mă-ndur să le folosesc de teamă să nu le spargem.
Aici intră în peisaj Blondy care, după ce-a șmotruit cu Nick și Bogdan la casa nouă, și-a pus un nou scop: să-i aducă fiică-sii toate obiectele casnice pe care le adună de-atâta timp. Aseară, pe când verificam lista la telefon, mă apuc s-o completez cu dorințe speciale pe lângă cele covoare, ustensile de bucătărie, servicii de masă și câte și mai câte”Mami, îmi dai și mie, teee rooog, o pătură de-aia de tăvăleală, știi tu, alea de cu dungi?”, 
 - Blondy, știi ibricul ăla pe care l-am spart? parcă mai rămăsese un guler cu mâner că-mi trebe la expressorul ăla de i-am topit mânerul pe aragaz. Și castronelul ăla de lut, și platourile din setul ăla pe care l-am descompletat. Mi le aduci și pe alea, te rog?
Blonda se anunță cooperantă, un pic prea entuziasmată, dacă mă întrebi pe mine, să-mi dea de toate alea pe care
- pentru tine le-a luat mama, știi doar de când le țin acolo! hai c-am scris și platoul, și pătura, să știi că-ți mai aduce mama și pătura aia pufoasă, și tacâmurile, și... uite, le-am scris pe toate pe listă. Ce să-ți mai aducă mama?
Și mă pornesc la înșirat, mama confirmă notarea fiecărui obiect după câteo scurtă incursiune în memorie pentru localizarea lui, mai deviem de la subiect, revenim și pornim de unde-am rămas când mi-amintesc că, la ultima discuție, Blonda a cam dat-o cotită când l-am menționat pe Felixoi în scenariul vizitei și printre lucrurile de adus la casa nouă, îi spun într-o doară:
- Mami, să nu uiți, te rog, să aduci cușca aia albastră cu gri, parcă, din plastic tare, dar musai să fie și cu niște blăniță neagră cu alb în ea. 
La capătul celălalt al apelului, liniște, semn că Blonda notează conștiincios. Eu, chitic, mă hlilizeam pe înfundate așteptând reacția.
 - Da, Cătă, hai să recapitulăm, să văd dacă am scris tot: pătură, măner ibric, [...] cuș.., ăă, da, mamă, stai că nu știu ce-i asta. Cușcă,  zici?! Ce cușcă? aaaaaa, %$^^#!! ce mi-ai făcut-o! Bine, mă, hai că vedem dacă-l aducem și pe Felix, blănița în cușcă albastră.
 - Promit că la noi în casă niciun picior de mâță n-are voie pe balcon și toate geamurile stau închise, sau, cel mult, oscilobatante.

Diseară reluăm lista. Mâine, din nou. am timp destul s-o conving să-l ia și pe pufos la plimbare, în vizită la fete.