Transport în comun

Hehe...veneam înspre Bucureşti după o săptămână de aeriseală la creierul mic...ne-am rezumat la utilizarea în procesul muncii a unei suprafeţe cât mai mici pentru a reduce consumul de energie, deci ne-am făcut (io şi cu ciumpearca) şi mai dude, da' tot simpatice am rămas.
Revenim...
După începutul teribil al concediului cu transportul cu paporniţe inimaginabil de grele până-n autogara şi înturnarea cu ele la domiciliu din cauză de neseriozitate a unei curse ...regulate, înjurat, urat sănătate şi voie bună tuturor şoferilor şi dispecerilor de microbuze de pe ruta cu pricina, finalul a culminat cu înc-o neîntâmplată....
Eram fo 7 pasageri: o duamnă trecută de primele tinereţi, cu ochelarii de soare pe post de bentiţa pentru părul blooond, căreia i se prinsese o bucată de hârtie igienică ruoz de gulerul cămăşii (nu ştiu, nu-ntreba cum ajunsese acolo, parol!), un gagiu bronzat de la natură îmbrăcat la 4 ace, (mă rog, erau doar 2 şi-un sfert, da' cine mai numără?!), care a reuşit să acopere muzica din căşti cu chicotelile flirtăcioase în telefon adresate unei mândruţe care avea să-l aştepte pentru prima vedere la gene în Gara de Nord, un puşti, prietenul şoferului, care fusese responsabil cu hidratarea acestuia, penumblând un pet de cola prin tot microbuzul de la şi până la învârtitorul de volan împrăştiind câteun strop pe ici-colo...de poftă, un bard cărunţit care s-a proptit în scaunul din spatele meu, a cărui respiraţie am simţit-o de câteva ori un pic cam prea aproape de ureche şi încă doi flăcăi care se-nvârteau lejer în jurul a 4 majorate de chelie, puşi pe şotii că-i auzeam din când în când hlizindu-se şi sporovâind complotativ.

Regula traseului e să ne oprin pe drum, la km 100 al autostrăzii însorite, unde se face pauza de şu-şu, ţigară, în funcţie de necesităţile fiecăruia.
De data asta ne-am oprit de vreo 6 ori.
O dată pentru ţigară,
o dată pentru alimentare cu combustibil,
o dată pentru o gustărică la botul calului petrom,
încă o dată pe banda de urgenţă de unde-am început să mergem cu spatele în încercarea de a ajunge înapoi la calul cu pricina pentru a-l recupera pe bardul rătăcit prin budă care ieşise lipsă la recensământul făcut cu 10 minute mai târziu decât necesar, însă vigilenţa poliţiei ne-a împiedicat să încălcăm legile în vigoare,
încă o dată într-o parcare de pe la Lehliu unde i s-a sugerat telefonic ameţitului să roage pe cineva să-l transporte până la următoarea parcare unde-aveam să-l aşteptăm (ce dacă eram deja cu vreo juma de oră întârziaţi faţă de graficul normal al unei curse de gen...)
Şi o ultimă dată, la mama naibii, printre nişte buşcheţi, în cel din urmă spaţiu dotat cu servicii, unde avu loc reîntregirea grupului acompaniată, fireşte, de ocări fioroase şi scuze bâlbâite.

Călătoria fu...o splendoare până la capăt, am făcut înconjurul capitalei aşa, de pamplaisir, ne-am mai oprit, am mai filosofat, mă rog, cu greeeeu ne-am debarcat în gară....

Înapoi la chefereu, maică, măcar p-ăştia ştiu că pot să-i reclam de mă calcă pe coadă