Șagă

Inițial, ai mei și-au dorit băiat, apoi s-au mulțumit cu fălcuțele și cumințenia de copil ce-am fost o vreme. Mai târziu au început să se pregătească de momentul culminant și iminent din viața unei fete: predarea zestrei. 
Cu niscaiva poticneli în drum și-n ciuda gurii babelor, mă cheamă incă la fel ca pe tata,  m-am învrednicit să mă mut la casa mea, după chinuri și ajutoare și împinsături de la spate și cu vreo 50 de fire albe de păr în plus (pe numărate).
Ce a urmat în ultimele 3 luni și până în zilele noastre e subiect de poveste spusă la gura sobei, pe întuneric, de speriat nepoții năstrușnici care nu vor să mănânce legumele din ciorbă: am reinventat dicționarul de înjurături, am învățat pe de rost drumul, cu copaci și mofturi ale șoferilor de autobuz, până la notar și-napoi la lucru, ba chiar până acasă, sunt mai ”intimă” cu Ramona, consiliera de bancă, decât cu cei de le port genele, știu pe de rost oferta pe ultimele luni ale magazinelor cu materiale de constructii și amenajări, am o ditai agenda cu datele de contact ale experților cadastrali, instalatorilor atestați ISCIR și GDF Suez și mă uit cu orele pe site-uri cu poze frumoase din case șmecheroase din care încerc să fur câteo idee pe care s-o aplic eficient și ieftin între pereții încă albi și neperforați.
Revenind: ne-am mutat de 48 de zile, hainele încă stau în cutii și geamantane, iar cărțile străjuiesc pereții adunate-n sacoșe rezistente, avem 5 farfurii dintre care una se nimerește aproape mereu în frigider cu diverse preparate, câteva pahare, căni și, mai nou, niște cești de cafea elegante pe care nu mă-ndur să le folosesc de teamă să nu le spargem.
Aici intră în peisaj Blondy care, după ce-a șmotruit cu Nick și Bogdan la casa nouă, și-a pus un nou scop: să-i aducă fiică-sii toate obiectele casnice pe care le adună de-atâta timp. Aseară, pe când verificam lista la telefon, mă apuc s-o completez cu dorințe speciale pe lângă cele covoare, ustensile de bucătărie, servicii de masă și câte și mai câte”Mami, îmi dai și mie, teee rooog, o pătură de-aia de tăvăleală, știi tu, alea de cu dungi?”, 
 - Blondy, știi ibricul ăla pe care l-am spart? parcă mai rămăsese un guler cu mâner că-mi trebe la expressorul ăla de i-am topit mânerul pe aragaz. Și castronelul ăla de lut, și platourile din setul ăla pe care l-am descompletat. Mi le aduci și pe alea, te rog?
Blonda se anunță cooperantă, un pic prea entuziasmată, dacă mă întrebi pe mine, să-mi dea de toate alea pe care
- pentru tine le-a luat mama, știi doar de când le țin acolo! hai c-am scris și platoul, și pătura, să știi că-ți mai aduce mama și pătura aia pufoasă, și tacâmurile, și... uite, le-am scris pe toate pe listă. Ce să-ți mai aducă mama?
Și mă pornesc la înșirat, mama confirmă notarea fiecărui obiect după câteo scurtă incursiune în memorie pentru localizarea lui, mai deviem de la subiect, revenim și pornim de unde-am rămas când mi-amintesc că, la ultima discuție, Blonda a cam dat-o cotită când l-am menționat pe Felixoi în scenariul vizitei și printre lucrurile de adus la casa nouă, îi spun într-o doară:
- Mami, să nu uiți, te rog, să aduci cușca aia albastră cu gri, parcă, din plastic tare, dar musai să fie și cu niște blăniță neagră cu alb în ea. 
La capătul celălalt al apelului, liniște, semn că Blonda notează conștiincios. Eu, chitic, mă hlilizeam pe înfundate așteptând reacția.
 - Da, Cătă, hai să recapitulăm, să văd dacă am scris tot: pătură, măner ibric, [...] cuș.., ăă, da, mamă, stai că nu știu ce-i asta. Cușcă,  zici?! Ce cușcă? aaaaaa, %$^^#!! ce mi-ai făcut-o! Bine, mă, hai că vedem dacă-l aducem și pe Felix, blănița în cușcă albastră.
 - Promit că la noi în casă niciun picior de mâță n-are voie pe balcon și toate geamurile stau închise, sau, cel mult, oscilobatante.

Diseară reluăm lista. Mâine, din nou. am timp destul s-o conving să-l ia și pe pufos la plimbare, în vizită la fete.

Da' nu sunt un om rău.

Oamenii se împart în două categorii: iubitori de câini şi iubitori de pisici.
Îmi plac amândouă, am crescut căţei pe lângă bloc, am dormit cu Jessica şi cu Ţuţi pe aceeaşi pernă, şi acasă la Blonda am avut pisici de când l-am găsit pe Miuzet pe malul derelei la ţară şi l-am ţinut pitit de tata până l-au anunţat vecinii că fiică-sa iese cu pisicul la plimbare în spatele blocului. Mă leşin după mersul precaut printre firele de iarbă, după blăniţa moale şi mirosul de pisică proaspăt spălată, iar torsul la ureche şi pufesatul cu gheruţele trase m-au cucerit definitiv.
Ghindă, ooo, Ghindă, deşi a stat doar o lună cu noi mi-a fost pansament cu efect prelungit în timp.
Vreau pisică! vreau o pisică mică şi pufoasă şi cu fiţe şi cu zgârieturi şi cu ochi blânzi care să nu-i pape peştii lui sharky şi care să vină la uşă şi să se gudure printre picioare şi să stea la poveşti cât îi seara de lungă şi să-şi ia pastiluţele deparazitare fără mofturi.
Pe stradă mă tot benoclez după ghemotoace abandonate, încă nimic. Azi am cătat pe google. Evident că există un site cu oferte de adopţii. Şi-am vrut-o şi pe prima şi pe-a doua şi pe-a treia şi pe-a patra şi p-aia ochioasă portocalie şi p-ăla tărcat cu ochii verzi şi p-aia gri pufoasă şi pe replica lui Toma în miniatură şi pe plângăciosul cu ochi apropiaţi şi botic alb.
Un moment de luciditate: nu pot avea mai mult de unu, deci trebuie să aleg.
Cum să fiu eu responsabilă de destinul unor ghemotoace? dacă îl aleg pe cel mai frumos, iar un altul nu foarte fotogenic îşi pierde şansa de supravieţuire din cauza superficialităţii mele?!

Little Grey

Pisicoloagă mă numesc, aşa-mi trebe!

Cu un ditai rucsacu' m-am urnit de la ocnă într-o seară de vineri, când mai tot ocnaşu' părăseşte incinta măcar cu o juma de oră mai devreme, spre întânirea cu pansamentul. Aveam să-l ridic din recepţie cu tot cu bagajele personale: o jucărică făcută din hârtie şi sfoară, o cutiuţa din care probabil a băut apiţă, un plic de mâncare pentru juniori şi unguentul pentru ochişori.

L-am deranjat din somnic, toată ziulica l-au chiţăit a' mică şi restul colegelor, avea ochii cârpiţi de somn şi pufoasele fierbinţi îşi continuau frământarea visătoare. Ne-am lipit instantaneu unul de altul, am mers obraz în obraz până la metrou unde am făcut furori. Se-ntorceau capetele după noi întru admiraţie drăgăstoasă ori dezaprobare, n-am vorbit decât în şoaptă, mi-a zis la ureche că vlea acasă să pape şi să facă nani.

Ca un hamal mândru, mi-am dublat numărul de mâini ca să pot transporta tot bagajul şi să asigur confortul ghemului de blană, am reuşit s-ajung în scar blocului unde: minune!!! iar nu mergea liftul, aşa că am respirat adânc, ne-am îmbărbătat unul pe altul şi-am purces la urcat scări. De la etajul doi a început foiala, n-a mai vrut să stea în braţe şi pace. M-a escaladat ca pe-un copac, s-a răsucit de câteva ori şi s-a proţăpit pe spinarea mea.

Tabloul e unul fooooarte uşor de descris: o ciufulită cu mult prea puţine ore de somn în ultimele săptămâni cu un rucsac cât Casa Presei Libere atârnând pe-un umăr, cu o sacoşă în cealaltă mână, ochii îndreptaţi spre cheia agăţată de-un deget, în pericol să pice şi să pericliteze accesul în fortăreaţă şi cu un ghemotoc de blană care se tolănise cam pe la a cinşpea vertebră.

N-am reuşit să-l conving cu vorba bună să se dea jos, poate i-o plăcea vreuna dintre muuultele jucării pe care le-ar fi putut găsi prin casă. a trebuit să-mi dau jos cămaşa, poate-poate şi-o face milă de cocoaşa mea. Neeeh-neh! pare-se că tolăneala pe piele i-a priit şi mai mult. După lupte de convingere am început inspecţia teritoriului, dar numai împreună. În bucătărie îi place cel mai tare să se bage-n dulap printre pungile cu paste şi să se caţere pe cracul pantalonului imaginându-şi probabil nişte scări prin pielea mea.

Ne-am terminat treburile prin casă, adică am pus mâna la ochi şi s-au făcut singure şi ne-am aşezat în pat să povestim.

Ce dor mi-era de-o smotoceală!!!! cred că şi lui!! Încă nu s-a hotărât care-i jucăria preferată, le adună şi le împrăştie prin pat, s-ar cam prea putea să mă trezesc cu vreun breloc în gură, da' merită orice suferinţă, am zis!

Bine-ai venit la noi, Little Grey!