Da' nu sunt un om rău.

Oamenii se împart în două categorii: iubitori de câini şi iubitori de pisici.
Îmi plac amândouă, am crescut căţei pe lângă bloc, am dormit cu Jessica şi cu Ţuţi pe aceeaşi pernă, şi acasă la Blonda am avut pisici de când l-am găsit pe Miuzet pe malul derelei la ţară şi l-am ţinut pitit de tata până l-au anunţat vecinii că fiică-sa iese cu pisicul la plimbare în spatele blocului. Mă leşin după mersul precaut printre firele de iarbă, după blăniţa moale şi mirosul de pisică proaspăt spălată, iar torsul la ureche şi pufesatul cu gheruţele trase m-au cucerit definitiv.
Ghindă, ooo, Ghindă, deşi a stat doar o lună cu noi mi-a fost pansament cu efect prelungit în timp.
Vreau pisică! vreau o pisică mică şi pufoasă şi cu fiţe şi cu zgârieturi şi cu ochi blânzi care să nu-i pape peştii lui sharky şi care să vină la uşă şi să se gudure printre picioare şi să stea la poveşti cât îi seara de lungă şi să-şi ia pastiluţele deparazitare fără mofturi.
Pe stradă mă tot benoclez după ghemotoace abandonate, încă nimic. Azi am cătat pe google. Evident că există un site cu oferte de adopţii. Şi-am vrut-o şi pe prima şi pe-a doua şi pe-a treia şi pe-a patra şi p-aia ochioasă portocalie şi p-ăla tărcat cu ochii verzi şi p-aia gri pufoasă şi pe replica lui Toma în miniatură şi pe plângăciosul cu ochi apropiaţi şi botic alb.
Un moment de luciditate: nu pot avea mai mult de unu, deci trebuie să aleg.
Cum să fiu eu responsabilă de destinul unor ghemotoace? dacă îl aleg pe cel mai frumos, iar un altul nu foarte fotogenic îşi pierde şansa de supravieţuire din cauza superficialităţii mele?!