De vreo 3 săptămâni mă spetesc cu noua postura epuizantă de la ocnă, cu o nouă (9) mutare, prăjeli de week-end la ore de vârf sub atenta supraveghere a blondei întru împărtăşire totală a suferinţelor ulterioare, şi-o zi de marcat în calendar cu bulină violet ca nu cumva să treacă neobservată pe când îmi voi scrie memoriile.
Mi se spune urma Urmei, am pierdut doar vreo 5 concerte într-un an, am cărat după mine drept însoţitor pe cine se găsea cu un strop de disponibilitate la un moment dat. De data asta n-am insistat şi-am aflat că-i chiar distractiv să nu mă preocupe dacă şi cât place fiecare melodie vreunui necunoscător, în timp ce mie-mi vibrează metacarpienele la fiece solo de chitară.
Joi s-a întamplat. Pân' la 9 jumate am ocnit (fără ore suplimentare, să fim în clar), m-am schimbat în toaletă şi m-am pomenit iar orbecăind pe la Eroilor după Silver Church (nu-ş' cum, boalii, fac de mă rătăcesc mereu şi în zonă. Concertul era anunţat să-nceapă la 10, dar, conform tradiţiei, trupa avea să urce pe scenă cu cel puţin jumătate de oră mai târziu, mai ales că în propoziţie era vorba de un concert aniversar pe care Urma l-a făcut cadou disperaţilor ca mine care au învăţat playlistul la un an de la revenirea pe aceeaşi scenă.
După 2 opriri pentru solicitare informaţii locative de la un agent de pază aiurit şi-o gaşcuţă de studenţi care m-au ploconit c-un "dumneavoastră" usturător, m-am agăţat de un grup pe care l-am ghicit că are aceeaşi destinaţie şi-am poposit în locaţia deja plină.
O oră de plimbat de pe-un picior pe altul, turnat cola în sistem ca să n-adorm benoclându-mă la imaginile de pe plasme, identificat grupuşoarele de studenţi simpatici în continuă mişcare şi fustălăii în căutare de-o nouă cucerire de-o noapte, în sfârşit începe cântarea.
Despre ea nu zic decât atât:
Selfish Motherfucker, Buy Me with a Coffee, There's a Time, So Long, Lonely Pub, Comfort, What I Am, Terminus, A Door to My World, How Long Does It Take, In Your Arms, All Wrong, After All, Off My Wave, Alright şi Slide (Jimmy, you rock!) [blush_shy].
După 2 ore şi-un pic de exaltare şi performare vocală cu sonorul dat pe minim, mă aburc într-un taxi cu destinaţia ..măcar holul noii locuinţe. În condiţiile în care ultimele resurse de energie se terminaseră şi trecuse bine de creierii nopţii, nu mai speram să nimeresc patul la aterizare, da' măcar să adorm la adăpost pentru 4-5 ore. Evident c-am nimerit un şofer de taxi cu chef de vorbă şi dorinţă de expunere a teoriilor proprii despre care-s determinantele suicidului adolescentin. (Jur că nu-i caut înadins, da' încep să cred că ei mă vânează anume.) Ajung în faţa blocului pe care-l recunosc pe întuneric, spre surprindere personală, mă cocoţ în lift, mă preling până la uşă, scot cheia, o introduc în yală şi mă pun pe învârtit: dreapta - nu merge, stânga - de 2ori. Repet acţiunea fără succes. ouchei! ceva se-ntâmplă! Telefonul: sun o dată, sun de două ori. de trei ori. de patru ori. Cobor la scară şi sun şi la interfon şi la telefon în sincron vreme de jumătate de oră. fără niciun rezultat.
Trecuse deja de ora doi binişor până să încep să verific agenda de noctambuli pe unde-aş fi putut să-mi întind muşchii obosiţi. Şi iacătă-mă iar într-un taxi indicând o adresă pe care Mandolina mi-o dădu printre vise, poposind apoi pe-o jumătate de pat mai mult leşinată.
Dimineaţă cu tricou nou de la metrou ales în grabă şi covrigi gemeni fierbinţi, cafea în venă şi alte 10 ore de liste, termene, dosare care trebuie să fie gata săptămâna trecută. Care-i definiţia vacanţei? mai există substantivul în dicţionar?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu