Ghiţă

Acu' vreo 4 ani, îmi povestea o amică despre un pet un pic mai special pe care l-a avut pe când era puştoaică: un păianjen pe care-l observase sălăşluind pe antena din balcon. Îi asigura hrana constând din captură de muşte, vorbea cu el, îl şi botezase: Ghiţă. "Prietenia" le-a fost curmată cu o vizită inoportună a artropodului în patul personal într-o noapte de vară, vietatea s-a transformat în material de insectar, iar ea s-a ales cu o fobie ce încă-i provoacă insomnii.
Cu vreo 3 zile în urmă am observat, undeva la graniţa dintre tavan şi unul dintre pereţi, un păienjenuţ. De gâze nu-mi mai e frică după ce-a trebuit să-nfrunt o armată în vara invaziei şi-mi era prea somn ca să mă cocoţ şi să-l gonesc afară, aşa că Ghiţă al meu(că doar nu era să-mi chinuiesc imaginaţia cu un alt nume) a rămas să-i ţină companie. Îl verificam dimineaţa, spre seară avea provizii adunate-n jur. Stătea la locul lui cuminte, nu părea c-ar vrea să-şi schimbe domiciliul şi-am căzut de acord să-l mai las un timp, doar n-o mai fi camera goală peste zi.
Aseară, ca de obicei, i-am urat noapte bună, nu m-a băgat în seamă: era preocupat cu o musculiţă proaspătă pe care-o vânase, până de dimineaţă s-o fi gândit să mă salute el primul, cum m-am trezit, bestia şedea la nici un metru depărtare şi, parol, că mi s-a părut că se benoclează la mine.
Am micşorat distanţa dintre noi pentru ultima dată: papucul i s-a lipit drept între picioroangele răşchirate.
Acesta a fost un mesaj pentru toate animalele care vor să mă vadă de-aproape: am papucul întotdeauna la îndemână!!! papucul sau vreo poşetuţă de 5 kilograme.
Noapte bună, Ghiţa, wherever you are!