Tante Florica

N-am mai văzut-o de multă vreme, poate mai bine de 10 ani, iar până la cea din urmă vedere, îşi păstrase în amintirea mea silueta clepsidră, învăluită într-un parfum prea scump pentru a-l regăsi într-ale mamei,  iar, cu timpul, mirosul s-a diluat de n-am mai reuşit să-l identific pe vreun raft. Purta părul scurt cât să pară bogat şi destul de lung cât să-i acopere urechile şi să-i sublinieze linia subţire a gâtului, castaniu aprins, uneori, în toiul iernii, i se zăreau pe sub căciula de blană de vulpe argintie şuviţe aproape negre, strălucitoare, bluze verzi (sau poate doar aşa mi-a rămas mie întipărită pe retină) cu bluză verde-frunză, care acoperea puţin betelia fustei întotdeauna drepte, puţin sub genunchi, din stofă procurată pe sub mână de la Confecţii contra unei mici atenţii strecurate vânzătoarei pe care o cunoscuse prin intermediul unei colege. 

Lucra în birou, tot acolo o cunoscuse şi pe Baba, chiar înainte ca ea să se pensioneze şi rămăseseră prietene. Ea îi mai aducea din când în când câteun pacheţel cu cafea, o ciocolată, o pereche de ciorapi de mătase sau chiloti chinezeşti, ce-i mai cădea în mână, primea în schimb la fiecare vizită câteo ceaşcă de cafea neagră, aromată Dumnezeu ştie cum pe vremurile alea când numai năut găseai pe piaţă şi atenţia nedisimulată a Babei la orice noutate de la fostul birou ar fi avut ori problemă usturătoare de suflet sau organ genital. 

Putea să vină oricând avea poftă, mai fugea de la lucru uneori câteo oră-două şi petreceau tet-a-tet povestind şi dându-şi cu părerea despre cunoştinţe comune, colege noi pe care, din descrierile prietenei mai tinere, Baba le cunoştea ca pe propria palmă.

Numai cînd venea şi Nelu trebuia să anunţe cu o zi-două înainte ca să aibă vreme Baba să-i rezerve camera şi s-o asigure de discreţie totală, era totuşi femeie de societate, cu soţ şi băiat mare de-acum, nu era vina niciunuia dintre ei că inima pârdalnică-i cerea afecţiune cu mult mai variată decât îi oferea soţul o dată pe lună. Şi-apoi cu Nelu i se deschidea un alt univers: timpul se dilata în cele 2 ore pe care le petreceau ferecaţi în camera din spate, mă gândeam că probabil el era un povestitor bun (Baba îmi spunea mereu că au intrat în cameră pentru că au ceva de vorbit) de vreme ce întotdeauna când ieşeau de-acolo ea râdea, îi zâmbeau colţurile gurii ridicate semeţ şi aproape de fiecare dată când mă întâlneau în curte pe când îl conducea la Dacia verde parcată ferit, pe trotuar, primeam câteo caramea ori ciocolată străină.

în vreo 2 dăţi, pe vară, mă jucam singură în curte şi mi-a scăpat mingea până în dreptul geamului deschis al camerei. Perdeaua era trasă şi oricum n-aş fi ajuns atât de sus că eram cât un dop de mică, dar curiozitatea de copil m-a împins să zăbovesc câteva secunde şi să-i aud chicotind şi spunându-şi cuvinte dulci cum nu-i auzisem niciodată pe mami şi tati spunându-şi. Atunci, cred, mi-am dat seama că ei nu se duc în camera ascunsă să se certe, cum eram obişnuită de la ai mei, acolo se întâmplau lucruri pe care abia târziu, mult mai târziu aveam să le înţeleg. 

Uneori, cînd Nelu întârzia, Tante Florica mă însărcina cu supravegherea străzii şi veneam fuguţa până la locul de taifas al doamnelor să anunţ când Dacia verde intra pe stradă, încântată că aduceam veşti bune, minunate, mă gândeam, pentru că Tante Florica se ridica imediat de pe taburet, îşi netezea fusta, pieptăna uşor sprâncenele cu degetul arătător şi-şi punea în grabă o idee de ruj de mere din cel verde care se făcea roz pe buze şi rezista oricât de mult, după care dispărea în casă, o auzeam cum duduiau podelele sub paşii grăbiţi până în camera interzisă, imediat apărea şi Nelu, agitat, muşcându-şi buzele, o saluta în grabă de Babă şi urma traseul lui Tante Florica. 

Până am plecat la ai mei, la şcoală, Tante Florica, Marga şi încă vreo 2 cucoane erau vizite dese, aproape în fiecare zi venea câte una pe la noi, cu dulciuri şi bărbaţi, cunoştinţe de ocazie ori iubiţi cu vechime, astfel că ajunsesem să pândesc pe după poartă pe fiecare personaj străin care poposea pe strada noastră şi făceam pariuri cu mine însămi că vor intra sau nu la noi în curte.

Despre Tante Florica, Baba îmi mai spune din când în când căteo noutate: e văduvă de mulţi ani, fiul i-a murit şi el de-o boală dureroasă, a rămas singură, tristă şi bolnavă într-o casă pe pe care i-o conduce de la depărtare noră-sa.

Mă-ntreb dacă Nelu ori altul dintre junii care-o făceau să râdă îi mai dă vreun telefon s-o întrebe dacă şi-a luat medicamentele şi are pâine proaspătă.