Legea cu papile

Azi sunt bucătăreasă imaginară. Pe-acasă mă joc rar cu spatulele, da-mi place să cred că am gustul născut şi, de câte ori îmi propun să gătesc ceva, îmi va ieşi delicios. Am observat că anumite zile sunt predestinate unui singur subiect de discuţie. Cu Gărgăriţa, azi, am pălăvrăgit despre soluţii simple şi sănătoase de umplut stomacul seara timp de vreo juma de oră. Mi-am dat seama că-mi trebuie un vas de lut cu capac. Poate pentru lasagna sau poate poate pentru când o să am curaj să renunţ la pungile pentru cuptor. Miros deja vinetele cubuleţe, intercalate printre ciuperci potrivit de mari, întregi şi ardei graşi portocalii. D-ăia graşi la propriu şi suculenţi şi dovlecei căsăpiţi rondele. Mmm şi-o cutie de porumb dulce. da, şi măsline negre. Şi-un praf de sare şi numa' o zvârlitură de rozmarin. Atât. Şi-apoi poate să vină iarna. Apoi am descoperit un alt blog cu reţete pentru începători (un fel de mămăliga-n geam pentru şoferi, da-mi asum orice mişto numai să iasă un pui de gospodină din răsfăţata Blondei) care m-a chinuit teribil până la pauză, când mi se lungiseră urechile şi nările-mi fremătau a durere, în timp ce comanda cu păpiţă şedea cuminte şi aburindă pe un scaun, incapabilă să mi se ofere...încă. Pe când m-am desprins din activitate şi mă îndreptam cu picioarele la spinare şi punga la piept spre bucătărie, toată lumea, şi-o spun fără să exagerez, era oprită-n drum discutând despre mâncare si blocându-mi accesul ori avea nevoie de ceva de la mine. Am suferit. Dar mi-a venit rândul şi am mâncat. Ieri a fost ziua unui coleg, iar azi ne-am îndulcit. Mă topesc după minunăţiile de la ikea. Asta avea ciocolată şi alune. Bună, dar nu cât cea albă cu fulgi de migdale. Mmm un măr roşu, ionatan, care părăie când îţi înfigi dinţii în el sau milka cu biscuit? Abia aştept s-ajung acasă. Nu mai pot să mănânc nimic, dar măsor talerele pentru ratatouille sau no reservations. sau altul. cu mâncare.