2 ani

Îl rugasem să aleagă o zi cât mai înainte de vară, mă gândeam cu groază că-mi va fi prea cald în toiul verii, îmbrăcată cu rochia mea perfectă şi cu toată nebunia care se prevestea atunci. Mă sunase pe când se întâlnise cu administratorul restaurantului să-mi spună alternativele, 30 iunie şi undeva în toamnă, am ales pe loc: iunie. Cel mai mult îmi doream să pot găsi frezii din care să-mi fac singură buchetul. Buchetul meu de mireasă avea să mustească a primăvară, a început de drum, avea să mă anestezieze, să mă facă să uit că nu el era my prince charming, că trebuia să fac pasul ăsta, să intru în rândul lumii, să fac copiii, cei 2 pe care mi-i doream, care aveau să se joace cu cei ai prietenilor noştri, să crească sub ochii mei, ocrotiţi de orice pericol, să dea un sens vieţii mele, să mă împlinească.
Cel puţin 200 de oameni dintre...apropiaţi aveau să fie acolo, în jurul nostru, să se bucure cu noi pentru unirea pe vecie. Mulţi ne ameninţaseră cu ani buni înainte că vor veni şi neinvitaţi, că vor fura mireasa şi vor dansa toată noaptea.
Atunci, în urmă cu aproape 2 ani, am ieşit, am vrut să merg la restaurantul cu pricina şi să gust din tortul altora, să port voalul alteia şi să-i şoptesc cât o invidiez pentru că nu sunt în locul ei. M-am întors din drum. Nu era filmul meu, n-aveam niciun drept să stric bucuria altui cuplu. Eram deja doar eu, cu libertatea mea. M-am aşezat la o masă şi-am închinat pentru veşnicia pe care o aveam înainte pentru a-mi găsi fericirea, pentru a-mi intersecta şi-apoi alinia piticii cu ai lui, alui meu.
La prima "aniversare" eram în vamă, printre valuri şi întinderi de clepsidre ce nu mai măsurau un an de la...ci doar o vreme până când. Urmează a doua...urmează niciuna. Ritualul de identificare a evenimentelor din trecut şi comemorarea lor şi-a găsit sfârşitul.

De mâine voi fi fericită.