M-am înnoit

Ce rost să aibă şi blogu' ăsta dacă nu să ne dăm mari?! Poze nu-mi pun în centrul atenţiei că n-am credite de păpat aiurea, iar bloage ... scriu rar şi nu pricepe tot exhibiţionistu' ce vreu să zic, iar eu lucruri inutile nu fac.
Hai că venisem să mă dau mare.
Îs nouă, ameţită deocamdată, incredibil de devreme acasă şi uimită. Am schimbat ocna, în speranţa că mă voi repara vreodată la scufiţă, că doar jumătatea mi-e găsită fără drept de apel şi azilul e simpatic, îmi place unde-mi stau umeraşele acu', deci singura mutare trebuia făcută profesional. După vreo lună de la prima strigare şi până la finalizarea negocierilor, am anunţat că-mi strâng ciupercile de pe birou şi cănile şi mă cărăbănesc de tot. În aceeaşi zi, ca pe-o păcăleală, am provocat râuri de lacrimi, mai mult ale mele (în mai bine de 3 ani în capitală, mealca din mine n-a fost sigură decât de destinaţie dimineaţa), am semnat cim-ul cel nou, am mai dat o dată roată clădirii frumoaaaaase tare (încă mă mai tem că m-a zărit cineva pe când aşteptam să intru într-o altă fază a interviului benoclându-mă la fiecare braţ sculptat al fiecărui obiect de mobilier; acuma lucrez într-o clădire de basm în care n-o să port niciodată tocuri că taaare mă văd răsturnată pe scările de marmură) şi m-am dus întinsă să-mi fac card la banca pe care-o preferă noul meu angajator.
Ţac-pac, am găsit intrarea, am scanat încăperea, am zărit un ghişeu liber şi tot avântul mi-a fost înecat de-o tăntică coafată, cocoţată pe tocuri şi apretată până la sigla de pe tricou care a insistat să-mi dea un bon cu număr de ordine. Din experienţele anterioare (personale şi ale jumătăţii asuprite de recepţioniste), ştiu că-i bine să fie clar definită ordinea în orice instituţie ai avea orice de rezolvat, deci am explicat motivul vizitei în incintă şi am primit cu gratitudine bonuleţul şi îndrumările mămăiţei (no offense, da' zău c-o imaginam citind o poveste unui nepot şturlubatic decât indicând ghişee).
De când mă ştiu am un complex de ierarhizare pe criterii de vârstă (da, nu pot fi perfectă), de-aia îmi vine tare greu să-mi dau datele unui copilaş cu tălpile aliniate pe skatebord decât în oracle, aşa că am înghiţit în sec în timp ce l-am citit ca pe-un tabloid şi m-am lăsat ghidată mai departe la consultanta pentru situaţia pe care trebuia s-o fac funcţională. Am completat un caiet întreg. Zău dacă înţeleg de ce a fost nevoie să scriu de 4 ori că secţia de poliţie de-acasă mi-a emis cartea de identitate şi în ce zi îmi vor vira oamenii ăia banii în cont, am lăsat nebifată rubrica pentru spamuri pe telefon şi mail că m-am mai deşteptat câteun pic în ultima vreme, dar, pe când am crezut că avea să se termine calvarul, am primit şi-un cadou. Pe care nu l-am cerut. Şi nici nu l-am vrut, da' l-am primit şi-acuma trebuie să am şi grijă de el. De vineri nu am card, încă, am un cont pe care îl aflu numai după o procedură complicată cu o pagină de internet, logare într-un cont cu care n-am ce să fac vreo lună de-acum încolo, dar am token, un fel de calculator de buzunar, calculator d-ăla de face adunarea în locul tău când ai neuronii inactivi. Am, să-mi trăiască! L-am căutat pe toate părţile, nu merge să-l agăţ la chei că poate mă dadeam şi eu mare că am telecomandă de la maşină, are butoane fragile, îi place să se rătăcească prin geantă (nu ştiu unde să-l pitesc prin casă ca să nu uit de el şi, deci îl port după mine), numele nu i se potriveşte, da' nu pot să-i spun nici Toci că nu are păr cârlionţat, în portofel nu încape că nu mă debarasez de diverse chitanţe. Am token şi nu-l vreau. Cine ştie ce se face cu el? aaa, nici nu cântă şi n-are nici carte de instrucţiuni, Poi...ce facem aicea? ne jucăm degeaba?
A, am spus? m-am înnoit

Republica mea

E-a treia zi de joacă. Am primit invitaţia la începutul săptămânii şi, la un click şi-o parolă distanţă, m-am trezit într-o altă lume. Una în care sunt cetăţean al unei Românii aliate cu Croaţia şi China, m-am angajat într-o fabrică de pâine şi fac antrenamente basic în fiecare zi, nivel 4.
Deşi n-am încercat nici o sutime din opţiunile jocului, m-am surprins aseară gândindu-mă în ce direcţie să mă orientez profesional după cele 28 de zile de muncă de jos şi ce nume va avea ziarul pe care-l voi creea la nivelul 10. (Măcar aci să aibă vreun rost 4 ani de şcolăreală într-ale broadsheet-ului).
Mă retrag, tre' să încerc să racolez prieteni noi. Nici măcar în virtualia nu te poţi descurca decât întovărăşit.:(

Orgasm floral

De prin vară, împărăţia se preocupă şi mai în detaliu de imaginea emblemei, iar una dintre măsurile care mă fericeşte personal e aranjamentul floral pe care-l găsesc schimbat în fiecare luni pe birou, în dreapta. De obicei îs trandafiri sau crizanteme cu oareşce ciudăţenii de prin familia orhideelor, într-o săptămână mi-au adus şi frezii - mai-mai c-aş fi lucrat peste program de dragul lor - măcar de luni până miercuri e-o plăcere să mă cocoţ dimineaţa-n lift la gându' că le voi vedea pe frumoasele colorate cum zâmbesc parfumat din castronul lor asortat.

Lucrez cu oameni feluriţi, de toooate felurile. Printre ei se află şi una bucată muiere intrată în segmentul de treijde ani pe care-o bănuiesc de abstinenţă monahală şi nu exclud posibilitatea ca unele poteci să nu fi fost călcate vreodată. Crizele de isterie şi evidenta nevoie de afecţiune sunt deja obişnuite, daar...de când cu florile, care-s aşezate fooarte aproape de mine, de câte ori are ocazia, se-nfiinţează pe etaj şi nu pleacă până nu-şi arcuieşte spatele, cu un picior întins în spate în timp ce nasul i se apropie de aranjamentul floral într-o mişcare de du-te-vino asezonată cu gemete înfundate. Primele dăţi...mi s-a părut că-i e rău femeii, m-am ridicat şi m-am apropiat să văz de-o fi păţit ceva, dar n-am făcut decât s-o încurc(blush, whistle). acu-i un real ritual pe care zău că nu-mi dă mâna să-l întrerup, mai ales c-am văzut şi nişte ochi uşor daţi pe spate într-o după-amiază şi nişte roşeaţă-n obraji.

aa, nu mai vreau, frate, flori pe birou, m-am răzgândit! care-o vrei pe icsuleasca să se orgasmeze pe biroul tău?