.-.

azi e despre inutil şi explicaţiile pe care i le-am găsit în ultima vreme. e despre moving on...către nicăieri, despre irosire şi picături de apă sărată prelinse pe receptor, despre gânduri adunate-ntr-o carcasă zâmbăreată, nu mai găsesc forţa să le zdrobesc, iar cuţitele-mi sunt ascunse de la ultimul joc.

Stătea chircită în canapea fixând cu privirea monitorul stins, părul răvăşit i se prelingea pe gene, clipea mecanic, des, iar buzele-i tremurau uneori înecând câteun cuvânt ce încerca să spargă tăcerea. Ţârâitul leneş al telefonului o despietri:
-Imediat vin, aşteaptă un pic până ajung, NU închide!
Se înapoie pe canapea, puse capul jos şi începu să vorbească stins în receptorul sprijinit pe pernă. Din când în când închidea ochii şi tăcea, vocea de la celălalt capăt o linişti puţin. Apoi începu să plângă. Lacrimile curgeau cuminţi, rotocoale ce-i limpezeau capul. Trăgea nervoasă de fir pe care-l desprinse din căuş. Continua să ţină receptorul la ureche şi i se părea că vocea continuă să-i vorbească.
Derutată, puse receptorul în furcă şi se înapoie la locul ei pe canapea. Se hotărâse să pornească iar la drum. Locul ăsta, oraşul ăsta, nu o sufocau, însă o goliseră. Se-nconjurase de nimicuri colorate imaginându-şi că îmbrăţişează curcubeul. Acum toate sunt numai pietre agăţate de trupul ei care o ţin departe de suprafaţă. Întinse mâna spre masă şi apucă telefonul. Voia să vorbească, să se audă vorbind, în afară de scurta discuţie din urmă cu câteva minute, nu-şi mai auzise propria voce de 2 zile. O agendă plină, o răsfoia nerăbdătoare să găsească pe cineva cu care să schimbe 2 cuvinte, ajunse la t. Şi-atât. O luă de la capăt sperând că a sărit neatentă peste vreun contact. Începu să le şteargă. numărul mamei îl ştia pe de rost. Şi-atât.
Aprinse o ţigară, nu reuşea să-şi dea seama de ce continua să fumeze. Nu-i plăcuse niciodată gustul, fumul o îneca şi-i venea să verse când stingea fiecare ţigară.
Plouă. Azi plouă iar, poate când se va zvânta, va începe un alt volum sau poate ăsta se va rescrie.
Şi-atât.