Sâmbătă mă plimbam cu Mihaela fără ţintă ca un ghid de toată jena ce m-am dovedit a fi. Cam prin dreptul TB am scos pachetul de ţigări şi-am extras tacticoasă un păişor mentolat pe care l-am pus între buze şi l-am aprins ferind flacăra de vântul uşor ce se pornise spre încântarea amândurora. Am tras cu nesaţ, am simţit cum îmi umple plămânii, ador senzaţia de uşoară slăbiciune şi de flasă împlinire pe care mi-o dă primul fum, şi-am zis "e ultima ţigară". Era într-adevăr ultima din pachet şi la acelaşi lucru am crezut şi Mihaela şi eu, dar pe loc m-am hotărât să fie ultima de tot. A urmat o numărătoare din oră-n oră, nişte crize de nervi, câteva ameninţări cu bătaia (ruptă din rai) şi-am ajuns a treia zi după...momentul X. N-am fumat de 63 de ore şi jumătate!!!! Momente în care m-am văzut cu ţigara-n gură 263, momente în care m-am înjurat în gând că n-am făcut pasul ăsta mai devreme: 363.
damn, păcat că n-am apucat să termin de citit " În sfârşit nefumător - Allen Carr":P, dar el, cu tastele lui, zice că nu trebuie să te laşi de fumat când începi cartea, abia după ce-ai terminat-o. Proastă sincronizare:)
Hmmm ce sincronizare am si eu 31 de ore de cand nu am mai fumat :))
RăspundețiȘtergereAsa asa ....sa dam exemple....poate o inveti si pe sorisor....
RăspundețiȘtergereAzi cred ca am o luna de cand m-am lasat, recunosc ca mai trisez dar numai cand beau. Bine ca nu beau zilnic ;))
RăspundețiȘtergere