Dilemă

Alt moment de luciditate. Cam dese în ultima vreme, probabil din cauza vârstei, fir-ar să fie.
Pe când mă învârteam ameţită de căldură prin casă, am privit raftul cu pantofi şi m-a lovit: Mi-e clar că fiecare dintre noi avem de urmat o cale. una special păstrată pentru noi. Pe-a mea am crezut-o a fi alături de un om, unul singur, el Făt-Frumos, cel mai cel, iar până acum, cam toate activităţile întreprinse de mine s-au canalizat spre găsirea lui...în fiecare dintre posibilii purtători de pantaloni. De fiecare dată când una dintre poveşti s-a sfârşit, am avut impresia că toată căutarea de până atunci fusese în zadar. Şi am pierdut alte şi alte luni încercând să-mi revin şi s-o iau de la capăt. Sec. Întotdeauna s-a întâmplat ceva şi ciclul s-a repornit.
Şi dacă, de fapt, calea pe care trebuie s-o urmez eu nu presupune drumul către un singur om, dacă am mers pe un drum greşit până acum şi n-am înţeles că pot fura bucăţi de împlinire din fiecare poveste trecută sau viitoare?
Să fie oare timp pierdut?...