vineri, 15 aprilie 2011

Stai, doamna Mariana, nu te supăra!

Dacă e adevărat că până la Dumenzeu te mănâncă sfinţii, atunci, doamna Mariana, vă rog, gura mare şi mestecaţi încet, aveţi grijă să nu vă înecaţi.
Am început de puţină vreme lucrul într-o firmă nouă. Nouă pentru mine, ei, întrei ei, par să fie aceiaşi de vreun majorat, poate mai bine. Fetele-s mândre toate, pe bună dreptate, bărbaţii-s profesionişti (stând să mă gândesc cu cuvântu-n gură, îmi dau seama că pot folosi lejer toate sensurile lui important pe care le ştiu în contextul ăsta), cafeaua-i...gratis şi-atât, scările abrupte şi roţilele de la scaun mă sabotează. Dar peste toate, adică deasupra, adică levitând superioară cu bretonu' sauvage şi vântu-n plete, este ea, doamna Mariana!
Nici nu ştiu dacă să-ncerc o descriere fizică pentru c-ar fi, cu siguranţă, săracă; pe ea trebuie s-o vezi ca să crezi că există. Nu e rea deloc. Ţigăncuşă, claaaar, după colţul gurii care-i freamătă a iscoadă şi fulgerul din ochi, aşchie picată mai departe de trunchi, cu piele deschisă, aproape marmorată, cu triunghiul buzei superioare păstrând mereu o urmă fină de contur rose, cu nasul cârn adulmecând vreo discuţie pe dup-o uşă închisă şi pomeţi indulciţi de rotundul părului tăiat copilăreşte. E bine proporţionată, după cel puţin o naştere, pantalonii de trening îi pică bine peste poponeaţa pe care-o ţine retrovizor activă, e de-un 48-50, aşa, cu sâni mai mari, după cum m-a informat din prima săptămână de lucru când m-a însărcinat să-i caut (şi să-i comand, evident) rochie ca a mea, cea gri de i-a plăcut încât m-ar fi trimis acasă-n pardesiu şi dresuri.
Vorbeşte stricat (că doar "so vezi, mă, pe fimea, so vezi numai odată co săţi fie poftă de ea şio să vreo săţ fac lipeala cu ea, da' tu ejti prea sărac, mă, ca să ţo dau, io visez la mărire pentru ia,măă") şi mult. N-o găseşti niciodată când ai treabă cu ea, dar se iţeşte avidă de poveşti în bucătărie fix când îmbuci mai cu poftă şi se înfiinţează în birou, cu aspiratorul în mână, egzact în secunda când ţi-a răspuns cineva la departamentul unde sună întotdeauna ocupat. Într-una din zile m-am pomenit că zbor din faţa calculatorului cu şoarecu-n mână şi privirea pierdută-n monitor - avea nevoie să dea cu mătura pe sub biroul meu şi "de dimineaţă, io nu vii cu mătura aici (da' cu ce, că găsesc ciupercile amestecate sub monitor şi e frig ca dracu' că laşi geamu' deschis?!), vin mai pe la prânz aşa, când îmi termin treaba prin curte (care curte are numai ciment de-l pot mătura io, neexperimentată, în 20 de minute) şi...nici nu vă deranjez mult. Ce, nu puteţi să lucraţi cât dau io cu mătura? Numai un pic, dă-te cu scaunu' de-aci că vreau să mătur, n-auzi?! Da, aşa e bine, hai acuma nu mă ajuţi şi pă mine să mut corpul ăsta cu sertare? dacă tot te-ai sculat de la birou... - Doamna, Mariana, am o treabă urgentă acuma de făcut şi aţi spus că nu mă deranjaţi. E te deranjez pă naiba. Ce, nu poţi să munceşti dacă sunt io aicea, da' nu te incomodez cu nimica. Ia vezi, acolo, sub birou, mai la stânga, vezi că e o bucată de hârtie, hai, apleacăte tu că io nam prinso cu mătura că mai grăbit".
Pe semne am supărat-o. Azi s-a băgat de vreo 2 ori în seamă pe când discutam neşte treburi cu Gărgăriţa şi-am tratat-o cu lateralu', s-a simţit şulfoaica pen'c-am mai zărit-o numai înc-o dată aplecată a gângureală pe recepţie, clătinând alene un picior în spate şi bolborosind ceva-n urechile copilei politicoase.
I-am lăsat o surpriză în sertar, îs curioasă. oare cum mă priveşte luni.

5 comentarii:

  1. Ciupercuță, mi-a plăcut cum ai creionat personajul Mariana. Ai un spirit de observație suficient de dezvolat să anulezi descrierea de antisociabilitate. Îți urez să caști ochiu în jur cât mai des.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Şosetă, Mulţămesc pentru apreciere.
    M-oi apuca vreodată de-un studiu serios pe antisociali şi-atunci va fi clar că-s exponentul elocvent.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Luka, poate egzistă un curs special de pregătira pentru pisăloage :-?

    RăspundețiȘtergere
  4. ciupercutza, ai surprins perfect personajul! couldn't agree more :) te pupa Gargarita >:D<

    RăspundețiȘtergere