joi, 14 aprilie 2011

Imaginativ, doar

Hai să-ţi spun cum văd eu o vineri perfectă. Fii atent puţin că nu-ţi răpesc mult timp, ştii doar că-s limitată. Întâi, povestirea începe de joi seara când, de emoţie, nu pot să adorm decât pe la vreo 3 'nspre dimineaţă şi mă trezesc bezmetică la 4 şi-un sfert pentru c-am uitat să-ncarc telefonul şi conştiinţa-mi proiectează temerile-n vise ce-aş fi vrut să fie măcar colorate pentru mai puţin dramatism. Aşa, deci am dormit un pic, eh, n-am dormit, doar am vegheat cu pleoapele apropiate şi-am numărat expiraţii în ritm de Prodigy. Mă trezesc pe la a treia alarmă, în lipsa apelului tău de la 7 şi 2 minute, mă preling în bucătărie să pun ibricul cu apă la fiert şi mă-mping cătinel, cătinel spre baie. Urmează şiroaie de apă călâie, mentă, tuburi, flacoane, perii, oglinzi, bumbac, cercei şi-un fir de parfum. Gata, am încuiat uşa, salutat vecina plus puştiul riguros de politicos, măsurat scările cu firul căştilor, verificat umiditatea nasului lui Aurică, îngrămădit pe drum. Încep al doilea volum pe care-l manipulez cu grijă, are încă unele foi lipite de necitire. Timpul fuuuge mai repede decât metroul (uite ce descoperire epocală am făcut) şi ajung la lucru. Fac cumva să treacă şi ziua aia, pe la 6 fără un sfert îmi iau geanta, încui biroul meu şi p-al şefului, răstorn maldărul de telefoane în geanta pe care-o înşfac de pe birou şi părăsesc incinta în trombă.
Mă opresc numai să fac un schimb scurt de zâmbete cu un bebeluş simpatic care băloşeşte ceva pe umărul lui mami şi mă duc glonţ acasă.
Alte 2 ore fug şi gata, mai e puţin.
Trăiesc de fiecare dată aceeaşi senzatie: mă amestec printre oameni, pot să mă şi caţăr pe ei că nu văd şi nu aud nimic în jur. Am toate simţurile atrofiate întru înflorire ulterioară. Uneori mă întreb cum de reuşesc să supravieţuiesc unui drum dintre astea pentru că niciodată nu-mi amintesc niciun detaliu de pe parcursul lor. Mă dezmeticesc doar când sunt pe scările rulante, ştii că încă-mi e frică de ele, şi încerc să-mi lungesc gâtul sperând de fiecare dată că au montat un panou exact acolo, în buza lor, şi pot să aflu mai devreme pe ce peron te voi vedea.
Şi-mi stau secundele. Şi-mi zbor răbdările. Şi-mi plâng palmele. Şi mi se uscă buzele. Îmi trec istorii printre pleoape şi-mi freamăt' braţele 'ncrucişate.
Şi-apoi îmi vii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu