marți, 16 martie 2010

Despre cum se schimbă norocul


Cel puţin 12 ore pe zi le petrec în faţa monitorului, aş putea să cresc importanţa pc-ului în sondaje precum drojdia în aluatul de scovergi; m-a afectat astenia, deci nici la telefoane nu mai răspund şi-mi vine să mă sinucid la fiecare 2 ore; şi-n încercarea de diversificare a preocupărilor (internautice)m-am procopsit cu-o ditai dependenţa de facebook şi patru jocuri despre a căror existenţă nici n-aş fi vrut să aud în urmă cu 6 luni.
Într-o după-amiază am zărit într-unul dintre anunţurile din bară ceva legat de o promoţie zilnică la zboruri către diverse destinaţii. Un click şi m-am trezit pe pagina Carpatair. Neavând vreme să inspectez teritoriul, am apăsat în grabă icoana facebook şi-am devenit oficial fană a companiei.
O trecut week-end scurt şi tâmp, m-am trezit ieri cu ochii de broască anesteziată, am reuşit s-ajung la ocnă şi, în timp ce-mi injectam cafeaua-n venă, m-am logat pe facebook. Mesaj: "subiect: bilet gratuit Carpatair".
Mă, zic, o avea careva chef de glume de dimineaţă. deschid, citesc, închid, mai deschid o dată şi mai citesc. Mi-a stat inima pentru vreo 5 secunde. după un schimb scurt de mesaje şi-un apel de verificare la Call Centre, mi s-a confirmat: am câştigat un bilet dus-întors către orice destinaţie pe care operează Carpatair oricând în decursul anului ăstuia. Dă-i chin acuma să văd în ce direcţia oi vrea s-apuc şi când, dup-o panică scurtă că, de emoţie, am uitat tot ce-mi spusese tanti de la companie despre termenul în care trebuie să mă hotărăsc.
Am notat: săptămâna trecută am câştigat nişte produse cosmetice, cel mai consistent premiu de până atunci, ieri biletul, iar cel mai consistent de până acum, ceva se-ntâmplă;) nu, nu joc la 6 din 49, nu vreau să-l forţez pe el, norocul

2 comentarii:

  1. Iupyyy!!! Bravo, Ciupe'!

    [psssst! Franţa sau New York!!!]

    RăspundețiȘtergere
  2. damn, niciuna dintre posibilitati. cred c-o să fie Florenţa.

    RăspundețiȘtergere