duminică, 12 iulie 2009

Scrisoare

Aş fi vrut să am forţa să-ţi povestesc gândurile mele atunci când vii, însă de fiecare dată mi-e suficient să tac şi să te privesc cu coada ochiului cum te concentrezi asupra drumului. Aş putea să merg cu tine către nicăieri, să-mi las paşii purtaţi la nesfârşit de zâmbetul tău şi să nu-mi mai pese de nimic...Da, oricum nu-mi pasă de nimic, până de curând mi-a păsat decât de mine, de gardul pe care-l ridicasem în jurul meu, care mă proteja de durerea unei îndrăgosteli. Nu-mi păsa decât de confortul lui azi.
Însă fiecare zi pe care-o petrec încarcerată în lumea virtuală cu care m-am înconjurat mă amuţeşte şi mai tare. Cuvintele se blochează undeva în gât refuzând să mai dea formă lizibilă oricărei idei. Vorbeai de învăţat în doi...Învaţă-mă să-ţi povestesc despre lumea mea, despre cea pe care-o trăiesc şi cea pe care-o construiesc pentru ...va fi vreodată...Şi promit că-ţi voi dezvălui secretul visului trăit cu ochii deschişi.
Învaţă-mă să-mi ocup orele pe care le petrec imaginând ce-ar fi dacă ar fi când ar fi cu ceva util...
Fii aici joi, ajută-mă să trec peste ziua asta!

3 comentarii: