Viaţa mea-i frumoasă chiar dacă nu are constante decât foarte puţine: pe blonda, ferestrele în care se oglindeşte via, bluza de la balul bobocilor din liceu şi gândul că, la un moment dat, într-o zi senină, dar răcoroasă, mi se vor alinia piticii şi voi pune bazele unei familii drăgălaşe, cu un soţ ideal şi 2 copii inimaginabil de frumoşi, deştepţi şi cuminţi. Localizarea în timp pentru momentul ăsta e complet incertă, spre imposibilă, însă prinţesa continuă să viseze, no matter what.
Ieri am căzut. În plină stradă. Păşeam voiniceşte spre casă când mi-a alunecat o sanda, picioarele mi s-au depărtat şi m-am pomenit în fund pe trotuar râzând ca proasta.
O mişcare simplă, stătea pe scaunul lui liniştit, deschisese geamul şi-şi ducea mâna spre frunte.
Pentru o fracţiune de secundă mi s-a părut că inelarul i-a sclipit. mi-am văzut reflexia într-un cerc imaginat. ca niciodată nu m-a speriat posibilitatea. câteva minute n-am putut să mă mişc. filmul se repetă de 465 de ori pe noapte de-atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu