duminică, 29 noiembrie 2009

Hai să cătăm casă sau Tineretului e şi staţie de metrou?

Din varii motive, printre care şi instabilitate pe undeva pe la mansardă, de când am schimbat târgul, am o preocupare nouă: mă mut. Şi mă mut des, nu neapărat spre mai bine, deşi, la momentul luării fiecărei decizii, pare să fie acea cotitură pe care viaţa o aştepta de când mă jucam cu păpuşile în spatele blocului. Ştiu, ştiu, aş putea ca, pentru o schimbare radicală, să mă tund (însă o fac oricum nemotivat) sau să sparg puşculiţa pentru un şifonier mai mare, dar purcelul e de mult istorie. Cu trecerea timpului am devenit un guruleţ într-ale anunţului.ro şi cautcolegdecameră.ro. ginesc cei mai ţăcăniţi posibili colegi de apartament cu putinţă într-o clipire de geană rimelată şi cele mai năstruşnice proprietărese panicate de sri, fmi, hong kong şi ping pong. Aveam locaţia, îmi mai trebuia doar cineva care să contribuie la plata cheltuielilor, am şters praful de pe conturi şi-am purces. Interviuri serioase, tururi profesionale ale dependinţelor, grafice cu istoricul cheltuielilor, prezentarea viciilor şi avantajelor locaţiei, când m-oi hotărî să fac următoarea schimbare, agent imobiliar o să scrie pe cartea mea de vizită. S-au perindat prin agenda telefonică, lista de mess şi camere vreo duzină de oameni, care mai de care mai ... speciali. Şi-ntr-un final am hotărât; Sharky!!! Deja ne stabilisem sarcinile, ponderea de ocupare a spaţiului comun, zilele de bere şi pe cele de karaoke, dar se-ntâmplă necunoscuta din plan: locaţia nu mai era stabilă. Aveam la dispoziţie un week-end să găsim un loc de unde să plecăm dimineaţa către ocne. Câteva variante găsite de Sharky, câteva ale mele, ne-am pus pe vizitat. Prima: sâmbătă, ora 16, 30, o ţâră mai încolo de piaţa sudului. Sharky era la ocnă, zic că poate veni până la metrou la eroii revoluţiei şi de-acolo pornim împreună. Zis şi... Cobor ca o boare, fac obişnuitul slalom printre fire şi-apoi pe scări ţup la stânga până în capătul peronului. C-o cască urlând într-o ureche şi telefonul înfipt în cealaltă, verific: "ai plecat? unde eşti?" [fool]"doar ce-a plecat un tren din faţa mea, îl iau pe următorul". Ok, zic şi mă trântesc elegant pe-un scaun, agăţ o mizerie de ring de pe scaunul vecin şi zâmbesc preţios jandarmului care-şi plimba bastonul în perimetru-mi vizual.
Timpul se scurge groaznic de greu când frunzăreşti porcării, urmează telefonul de verificare, în mod normal, n-ar trebui să dureze mai mult de-un sfert de oră cu tot cu aşteptare să ajungi de la unirii până la mine. "tocmai m-am urcat în metrou, sunt la penultima uşă, nu mai cobor, te aştept înăuntru". Corect! Încep să număr dungile din podea, neoanele din stânga, din dreapta, capetele de mort de pe hanoracul puştiului care se fâţâia obositor pe peron. Trece un tren, nimic, trece al doilea...nimic. Sun:" la care penultima uşă eşti tu?". "la cea dinaintea ultimei, aşa cum zice definiţia, stau pe primul scaun de lângă uşă, acum am trecut prin staţie şi nu te-ai urcat". Dup-o crizişoară cu volumul un pic cam tare, închid şi mă ridic nervoasă. Ziarul s-a-mprăştiat pe peron, era să mă prăvălesc peste linii în încercarea civică de a strânge gunoiul, ajunge şi trenul şi mă cocoţ în el. Inspirată, las decât o cască-n ureche în aşteptarea apelului rechinos. În loc aud "urmează staţia Tineretului cu peron pe partea stângă". Uffa, am sfeclit-o! din obişnuinţă, m-am dus către peronul de unde mă urc dimineaţa mecanic în drumul spre ocnă. Mă scobor la prima, aştept încă 5 minute următorul tren pe peronul opus şi mă-nfiinţez în staţia unde m-aştepta de douăjde minute Sharky tropăind în loc cu ţigara-n gură.
Cu vreo oră întârziere ajungem să vedem apartamentul, Sharky negociază bine şi mai obţinem un minus 50 de euroi, greşeşte diabolic băgându-mă-ntr-un magazin să-şi caute o geantă şi reuşeşte cu greu să mă scoată de-acolo cu doar două 2 perechi de dresuri achiziţionate şi ne-ntoarcem fiecare spre treburi: io, la leneveala de week-end, şi Sharky, la birou, unde-i şade mai bine. Nu ştiu de ce a preferat să întrebe o copchilă de fo 10 ani pe care peron trebuie să aşteptăm trenul şi de ce nu m-a crezut pe mine care-s mare şi ştiu pe de rost harta metrorex, am găsit şi locuri, ne-am pus la bârfă, mi-a zis ce mega întâlnire avea în seara aia, ne-am salutat şi până să mă hotărărsc să cobor aud din nou: "Urmează staţia Tineretului cu peron pe partea stângă". bjkdsbkdfsfşgvf!
Care-ai pus staţia asta pe hartă??
Şi da, strada Smârdan e pe undeva prin centrul vechi, nu ştiu unde, pe cuvânt. Iar în adresă, blocul e...6 cred, iar în casă nu m-am rătăcit niciodată ...cu lumina aprinsă:P

Un comentariu:

  1. Să-ți fie mereu prieten Cuvântul, draga mea... așa cum reiese din acest blog!

    RăspundețiȘtergere