P-aci mâzgălesc uneori

Tante Florica

2011-10-02T14:28:00.000+03:00

N-am mai văzut-o de multă vreme, poate mai bine de 10 ani, iar până la cea din urmă vedere, îşi păstrase în amintirea mea silueta clepsidră, învăluită într-un parfum prea scump pentru a-l regăsi într-ale mamei, iar, cu timpul, mirosul s-a diluat de n-am mai reuşit să-l identific pe vreun raft. Purta părul scurt cât să pară bogat şi destul de lung cât să-i acopere urechile şi să-i sublinieze linia subţire a gâtului, castaniu aprins, uneori, în toiul iernii, i se zăreau pe sub căciula de blană de vulpe argintie şuviţe aproape negre, strălucitoare, bluze verzi (sau poate doar aşa mi-a rămas mie întipărită pe retină) cu bluză verde-frunză, care acoperea puţin betelia fustei întotdeauna drepte, puţin sub genunchi, din stofă procurată pe sub mână de la Confecţii contra unei mici atenţii strecurate vânzătoarei pe care o cunoscuse prin intermediul unei colege.

Lucra în birou, tot acolo o cunoscuse şi pe Baba, chiar înainte ca ea să se pensioneze şi rămăseseră prietene. Ea îi mai aducea din când în când câteun pacheţel cu cafea, o ciocolată, o pereche de ciorapi de mătase sau chiloti chinezeşti, ce-i mai cădea în mână, primea în schimb la fiecare vizită câteo ceaşcă de cafea neagră, aromată Dumnezeu ştie cum pe vremurile alea când numai năut găseai pe piaţă şi atenţia nedisimulată a Babei la orice noutate de la fostul birou ar fi avut ori problemă usturătoare de suflet sau organ genital.

Putea să vină oricând avea poftă, mai fugea de la lucru uneori câteo oră-două şi petreceau tet-a-tet povestind şi dându-şi cu părerea despre cunoştinţe comune, colege noi pe care, din descrierile prietenei mai tinere, Baba le cunoştea ca pe propria palmă.

Numai cînd venea şi Nelu trebuia să anunţe cu o zi-două înainte ca să aibă vreme Baba să-i rezerve camera şi s-o asigure de discreţie totală, era totuşi femeie de societate, cu soţ şi băiat mare de-acum, nu era vina niciunuia dintre ei că inima pârdalnică-i cerea afecţiune cu mult mai variată decât îi oferea soţul o dată pe lună. Şi-apoi cu Nelu i se deschidea un alt univers: timpul se dilata în cele 2 ore pe care le petreceau ferecaţi în camera din spate, mă gândeam că probabil el era un povestitor bun (Baba îmi spunea mereu că au intrat în cameră pentru că au ceva de vorbit) de vreme ce întotdeauna când ieşeau de-acolo ea râdea, îi zâmbeau colţurile gurii ridicate semeţ şi aproape de fiecare dată când mă întâlneau în curte pe când îl conducea la Dacia verde parcată ferit, pe trotuar, primeam câteo caramea ori ciocolată străină.

în vreo 2 dăţi, pe vară, mă jucam singură în curte şi mi-a scăpat mingea până în dreptul geamului deschis al camerei. Perdeaua era trasă şi oricum n-aş fi ajuns atât de sus că eram cât un dop de mică, dar curiozitatea de copil m-a împins să zăbovesc câteva secunde şi să-i aud chicotind şi spunându-şi cuvinte dulci cum nu-i auzisem niciodată pe mami şi tati spunându-şi. Atunci, cred, mi-am dat seama că ei nu se duc în camera ascunsă să se certe, cum eram obişnuită de la ai mei, acolo se întâmplau lucruri pe care abia târziu, mult mai târziu aveam să le înţeleg.

Uneori, cînd Nelu întârzia, Tante Florica mă însărcina cu supravegherea străzii şi veneam fuguţa până la locul de taifas al doamnelor să anunţ când Dacia verde intra pe stradă, încântată că aduceam veşti bune, minunate, mă gândeam, pentru că Tante Florica se ridica imediat de pe taburet, îşi netezea fusta, pieptăna uşor sprâncenele cu degetul arătător şi-şi punea în grabă o idee de ruj de mere din cel verde care se făcea roz pe buze şi rezista oricât de mult, după care dispărea în casă, o auzeam cum duduiau podelele sub paşii grăbiţi până în camera interzisă, imediat apărea şi Nelu, agitat, muşcându-şi buzele, o saluta în grabă de Babă şi urma traseul lui Tante Florica.

Până am plecat la ai mei, la şcoală, Tante Florica, Marga şi încă vreo 2 cucoane erau vizite dese, aproape în fiecare zi venea câte una pe la noi, cu dulciuri şi bărbaţi, cunoştinţe de ocazie ori iubiţi cu vechime, astfel că ajunsesem să pândesc pe după poartă pe fiecare personaj străin care poposea pe strada noastră şi făceam pariuri cu mine însămi că vor intra sau nu la noi în curte.

Despre Tante Florica, Baba îmi mai spune din când în când căteo noutate: e văduvă de mulţi ani, fiul i-a murit şi el de-o boală dureroasă, a rămas singură, tristă şi bolnavă într-o casă pe pe care i-o conduce de la depărtare noră-sa.

Mă-ntreb dacă Nelu ori altul dintre junii care-o făceau să râdă îi mai dă vreun telefon s-o întrebe dacă şi-a luat medicamentele şi are pâine proaspătă.

Maraton de stand-up comendy

2011-09-29T13:10:00.001+03:00

Hai s-o facem si p-asta:
http://punchline.ro/2011/09/castiga-o-invitatie-dubla-la-maratonul-de-stand-up-comedy/

Cum mi-am început toamna cu Yasmin Levy

2011-09-22T18:22:00.010+03:00

De-ar fi să fac o introspecție a anilor din urmă, ar trebui să mă gândesc serios ca din iunie până-n octombrie să mă retrag în pustie pentru privit la înaltul cerului. Pentru că nu-s construită fizic să suport temperaturi mai mari de 25 de grade, de când începe vara și până când îmi plouă, mai bine nu mă cunoști decât să-ți dau impresia unei zălude mai mari decât mă prezint în realitate. Prin urmare, căldura amestecată cu aglomerația de la lucru și schimbările mă prezintă ca inactivă intelectual. Deci n-am înmagazinat nici o informație proaspătă (tot ce aud iese pe urechea cealaltă), n-am gustat nici un film bun (tot ce văd ori îmi pare greoi, ori idiot), citesc într-o inerție ușor debilă că mă trezesc că-mi trebuie să parcurg un pasaj de 3-4 ori, n-am putut să trec de primul capitol dintr-Un veac de singurătate, iar cu radioul mă cam autosurghiunesc în încercarea de a ține capul la suprafața apei.
Am, însă, noroc cu o colegă simpatică și cu pile în mediul cultural bucureștean care mă mai scoate din amorțeală. Prin iulie ne-a cadorisit cu o invitație la o cântare la Ateneu de mi-a stat urechea plecată a admirație încă o lună după eveniment, iar săptămâna asta ne-a cocoțat într-o lojă a Sălii radio de unde ne-am răsfățat cu o combinație de muzică evreiască pe tonuri de flamenco, gen de care habar n-aveam că există până miercuri, motiv pentru care am mers un pic circumspectă, dar doamna asta, Yasmin Levy, moștenitoarea unui bagaj cultural imens, cu un umor negru, numai potrivit pentru a mai atenua din durerea cântecelor de inspirație populară, ne-a scuturat un pic, emoționat și încântat vreme de-o oră și jumătate.

Ea e Yasmin.

O dimineaţă cu roşie

2011-08-26T22:02:00.000+03:00

Diminețile sunt frumoase numai dacă am adormit de la 9 în seara precedentă sau am toată ziua la dispoziție să deschid ochii treptat pe măsură ce cafeaua gonește prin artere, dar, cum n-am căștigat încă la loto și nici fiică de nabab nu sunt, m-am ridicat cu greu din pat, fuga drept la aragaz cu nasu-n cutia cu cafea și-apoi oi mai vedea ce-o mai fi să fie.
Am reușit să răstorn casa cu fundu-n sus în timp util și, pe la și jumate, ștanțam trecerea de pietoni cu talpa belerinilor, cu grijă mare la direcția vântului ca să evit expuneri indecente și inutile, și mi-am găsit un loc ferit, la umbră, în stație, ca să ascult ce trăznăi le mai răscolesc mințile lui Dobro și Craio măcar până la metrou.

Pe când mă hăhăiam în șoaptă, dar destul de tare cât să simt câteva privire scanându-mi starea psihică (ușor defectuoasă, e drept), mă pomen că-n fața ochilor mi se arată așa, de niciunde, o roșie. Una mică și palid colorată, fără frunză, fără pată, proaspăt eliberată din lădiță. Ședea speriată, suspendată-ntr-o palmă muncită.
Am focalizat, mi-am scos o cască din ureche și, pe când încercam să sincronizez bucățile de sunete pe care abia le percepeam cu mișcarea buzelor încrețite de vreme, aproape că am înghițit roșia care mi se apropia de față. Ușor derutată, m-am tras un pas în spate, de-acum aveam și urechile funcționale și, pe când mă pregăteam să mă sustrag de pe scuar ca să evit vreo dispută cu mamaia care mă abordase, numai ce-o aud: „ia, miroase! Nu miroase asta a solar? Cum să-mi spună mie că asta e roșie de grădină?!”
Mă dau un pas în față, aplec un pic capul și caut cu nările desfăcute împricinata legumă. Nimic. Putea să fie mirosul unei sacoșe, al unui pahar ori un papuc, dar în niciun caz roșie.
Și mă exprim ca atare „ nu e de grădină, mamaie!” - pentru că tare nu-mi plac comercianții care mint cu nerușinare, adică pot și eu să-mi dau seama că nu cresc căpșuni în noiembrie, dar ei insistă în înșelăciune - bătrânica analiza de zor roșia, a întors-o pe toate părțile, a pipăit-o, a mirosit-o, vreme în care eram interzisă lângă ea: nu puteam să plec pur și simplu fără să asist la darea verdictului final, iar ea mă introducea în calcularea lui cu fiecare privire cercetătoare țintuindu-mă loc.
De data asta se dă ea un pic în spate, își înfige unghiile policarilor prin coaja netedă și împarte roșia în 2 bucăți disproporționate. O apropie un pic de nas, apucă ușor cu buzele știrbe pulpa desprinsă pe care-o scuipă scârbită peste linia de tramvai. Se întoarce spre mine dezamăgită, mințită și frustrată, hotărâtă să-și facă singură dreptate: „mă duc să i le duc înapoi să și le ducă în grădina în care le-a crescut!” Se-ntorce cu fața de la mine, își adună toată forța în brațele uscate și trântește roșia între șine cu atâta năduf c-ai fi zis că s-a vindecat de toate boalele și amărăciunile lumii, după care apucă mânerul sacoșii pe care mai mult o târâie după ea și pleacă să-și facă dreptate.

A venit curând tramvaiul. am urcat și m-am gândit tot drumul la câte dreptăți mi-am făcut cu mâna mea, cu sau fără milă, de câte ori mi s-au dus ultimii bani pe-o înșelăciune și cum privesc cei din jur când văd reacție. De orice fel, numai nu cap plecat.

O cocă

2011-08-18T22:01:00.000+03:00

Mă uitam la pozele cu bebelani ale colegelor de școală mai hotărâte decât subsemnata și, fără să găsesc vreun defect boțurilor de carne roz, mi-am amintit de-un copilaș pe care l-am cunoscut, printr-un concurs de împrejurări, crescând din fază de embrion până la fățucă expresivă cu ochi cercetători și degețel adânc înfipt în guriță.

Din seria de bebeluși urmăriți de la prima beție de fericire a tatălui și prin frustrările obosite ale mamei, copila asta e o minune a lui Dumnezeu: dintr-o mamă cu o apariție cel puțin banală, viciată și ofticoasă și un tată semi-alcoolic, cu porniri violente și bolnăvicios de slab, bebeluța s-a născut întreagă, veselă și înțelegătoare.

Mi-aduc aminte că de câte ori mergeam la ea, stătea tăcută, întâi, în vărful patului, împrejmuită inutil de perne, apoi pe o margine de pat/scaun, căutând privirea mamei sau a oricui ar vrea să-i dea un deget de atenție.

Era de-o tristețe copila asta că-mi zdrobea sufletul de câte ori mă uitam la mocuța ei. Știi combinația aia de sentiment de compasiune, de drag, de liniște, de frustrare, de univers infinit pe care ți-o dă un copil când ridică ochii spre tine?! O trăiesc de câte ori îmi amintesc de ea, cum stătea imobilă pe fotoliul de țigară al lui mami din bucătărie urmărind cu mărgeluțele alea ciocolatii acțiunile din jurul ei. Din când în când muțenia i se spărgea într-o chemare maternă rezultată mereu cu o respingere violentă „n-are mami timp de tine acum”.

Sunt curioasă ce s-o fi ales de ea, de-acum ar trebui să meargă la grădiniță, poate chiar s-o ajute pe mami la ale casei ca o gospodină.

Filme de la a la zât

2011-08-03T01:09:00.000+03:00

A - The Air I Breathe, Amores Perros

B - Bin Jip, Biutiful (to be watched), Because I Said So (încă nu l-am văzut de 50 de ori)

C - Closer , Caotica Ana, Crash, Collateral şi-avem o cerere specială pentru California Dreaming

D - Dedication, Driving Miss Daisy

E - Enemy at the Gates, The End of the Affair, Erin Brockovich

F - Fight Club

G - Green Mile, A Good Year

H - Hurt Locker

I - In the Mood for Love, The I Inside

J - Jeux d'enfants, Jacob's Ladder

K - Kate and Leopold

L - Lust, Caution

M - Memento, The Messenger, My Bluberry Nights, Mar Adentro

N - Nuovo Cinema Paradiso, New York I Love You

O - Original Sin, Once

P - Powder Blue, The Pianist

R - The Reader, Rebecca

S - Silence of the Lambs, El Secreto de Sus Ojos, Spring, Summer, Fall, Winter...and Spring, Schindler's List, Saving Private Ryan, Stealing Beauty, Secondhand Lions

T - Training Day

U - Usual Suspects

V - Vanilla Sky, La Vita E Bella, Vantage Point, Volver

W - White Dog

Y - Y Tu Mama Tambien

Şi-atât c-am obosit. Să-ţi tichnească, Alas, şi mulţam de temă!

Memento cu panglică

2011-07-18T20:59:00.002+03:00

Primii 6 ani conștienți de viață mi i-am petrecut la sânul Șefei, în adierea sărată a brizei și cu crivățul de antrenor pentru rezistență la temperaturi scăzute.
Prima aniversare mi-o amintesc de la 3 ani. Se-nserase și eram bronzați toți, cred că băusem și-un păhărel de bere; Blondi și [Tata] se jucau de-a pozarii așezându-ne mine, că eram ușor de manevrat, pe Șefa și pe [Tataia Stan] de-o parte și de alta a mesei (pe care în fiecare zi de vară găseam iaurțel proaspăt și fursecuri cu nucă sau biscuiți casă) mari metalice de sub prun, nu-mi amintesc ce cadouri am primit că mă răsfățau oricum mereu, îmi amintesc doar că râdeam, chiar de în poze am aceeași mocuță crispată de parcă Baba-Cloanța ar sări din obiectiv către mine pe care o regăsesc în toate pozele de copilă.

Apoi, la aniversarea de 6 ani, când fuseseră invitați toți copiii de vârstă apropiată cu a mea de pe strada Onești să mănânce tort și să ne jucăm în curte, am primit bebelușul chelios pe care mi-l doream de câteva luni bune. În același an, Tataia Stan mi-a promis c-o să-mi ia fustă plisată și chitară, nu știu să mă fi dat în vânt vreodată după croiala asta și nici în ce context s-a stabilit că am imperioasă nevoie de obiectul vestimentar, știu doar că, până aproape de trecerea în neființă, își întărea promisiunea ori de câte ori mă duceam în vizită, însă am fost nevoită s-o cumpăr singură în primii ani de liceu.
Despre următoarele aniversări, îmi amintesc doar că aveam mereu invitaţi din grupuri diferite şi trebuia s-o mint pe Şefa la aproape fiecare petrecere că nimeni nu ştie nicio înjurătură şi niciuna dintre prietenele mele nu are vreun gagic pentru a evita pleiada de întrebări suplimentare şi că inevitabil mozoleam vreo 2 şerveţele, fie tata era în toane certăreţe, fie mi-era rău din vreun motiv în preziua petrecerii.
La 16 ani, când deja-mi împărţeam week-endul între petrecerea-n familie şi dezmăţul din discotecă, Blonda mi-a dat cel mai aşteptat cadou: pe Ursa, care încă-şi mai găseşte loc printre perne şi mă ia în braţe când dorm.

Acu', la 29, când mai e doar o staţie de mers până la depresia de treizeci, am primit-o pe Janice, blândă şi răbdătoare cu antitalentul demonstrat până acum, mă aşteaptă cocoţată pe dulap să-mi dezleg măinile întru bătaie două jos, două sus, una jos, una sus.

To be continued.

Uneori oamenii se iubesc.

2011-07-13T20:57:00.000+03:00

Era o zi aproape la fel de fiartă precum au fost ultimele 3 din calendarul ăsta, în care mi-am ispăşit toate păcatele prin desprindere lentă a cărnii de pe oase şi opăreală la foc aprig. Mi-amintesc că-mi mutasem cartierul general pe o saltea în holul apartamentului şi mă rezemam cu nesaţ de peretele căliu ori de câte ori simţeam că mi s-au blocat plămânii în zmoala zilei. Nu-nvăţasem de mult să-mi accept singurătăţile şi mă blocasem pe taburile cu parole salvate întru recunoaştere a tipologiilor de agăţători din primele 3 replici. Discret, n-a vrut să se arate la chip toată dimineaţa, iar, pe la prânz, când afară se perpelea soarele-n propria-i coajă, m-am pomenit c-o smotoceam pe Lisa, căţeluşa care se cerea plimbată, prin parcul Carol. Am fumat în spatele unei bănci, pe iarbă, că numai acolo a vrut codana să se oprească, şi i-am ascultat povestea. Povestea că tocmai ieşise din relaţia vieţii lui, o frumuseţe cum nu-i va mai fi dat vreodată să întâlnească şi se trata cu ciocolată în încercarea de a-şi îndepărta amarului divorţului proaspăt pronunţat. O cunoscuse cu doar câţiva ani în urmă şi împreună reuşiseră să mişte munţi, să vadă lumile, să-şi guste poftele şi să transforme doi un în un doi. Îi zâmbeau ochii ori de câte ori îi pronunţa numele şi jura cu buzele subţiate de ură că nu mai suportă nici să-i simtă umbra în apropiere. Ea plecase, voia mai mult decât putea el să-şi dorească, voia ca fiecare dintre bărbaţii care o urmăreau în timp ce se mângâia în faţa webcamului să fie al ei, să-i poarte mirosul şi să-şi scrie numele în cartea ei de oaspeţi. M-am arătat contrariată: el fusese cel care-i oferise şansa expunerii şi a câştigului, pe care, pentru o vreme îl împărţiseră, acum el, acelaşi pe care l-aş numi peşte în orice sferă semantică, îşi dorise să fie singurul care să-i sărute pielea şi să-i trezească simţurile.
Ne-am urat ziua bună, eu m-am întors la porumbul fiert şi apa congelată, iar el şi-a văzut de recuperare. Nu ştiu de a mai iertat-o, nici când a încetat s-o mai vrea.

Zilele astea

2011-06-23T19:08:00.000+03:00

E frumos - nu credeam s-o spun vreodată în toiul arşiţei - Bucureştiul zilele astea. Adică nu e frumos, nu s-a dat peste cap ca un zmeu bălos care se transformă în crai arătos, nu s-a educat şi nici nu s-a îmbunat, e atractiv doar pentru ăi ca mine de gândesc cu nasul înainte de toate. Teii-n floare copţi sub fierbinţeala Ra-ului mi se revarsă în cascade şi mă-nvăluie ca un amant sperat de secole.
Sunt pe cale să devin angajat model doar de dragul plimbării în amurg preţ de câteva staţii. Mi-am uitat conştiinţa-n sertar, iar virtuţile zac captive pe speteaza scaunului şi îmi port slăbiciunile cu mândrie de-a lungul unei poteci suspendate peste carduri, peste rezoluţii, peste mâine, peste moloz, îmi gâlgâie îmbătate de buchete fremătânde şi mi se preling în fiecare por.
Mi-era dor.

Amintiri de-o şchioapă - Bobiţă, pinguinul

2011-06-06T00:03:00.002+03:00

Tadaaaam! preşcolăriţă de malul mării, drăgălaşă (aşa povestesc ai mei cu regret) şi docilă.

Aveam vreo 4 ani şi, pe vremea aia, eram jucăria preferată a unui puşti cu vreo 5 ani mai mare decât mine, Tizul meu. Şefa îl ştia de bebeluş, îl urmărise cum se poartă cu mine şi, după ce-am învăţat (în sfârşit) să flexez picioarele pe rând ca să mă pot deplasa fără căzături la fiece pas, a-nceput să mă care după el tuaaată ziulica în perimetrul celor 50 de m din jurul străzii pe care locuiam.
Prima dată când am mers la Delfinariu, de fapt la foci-nariu, la bazinul acoperit, unde animăluţele ude aveau să facă giumbuşlucuri, să sară prin cercuri, să danseze în apă. Abia aşteptam!

Era prin august, îi cerusem lui Şefa special pantalonii scurţi portocalii, îmi pusese şi nişte agrafe de mare efect, eram pregătită ca o floare, gata de întâlnirea cu suratele-mi marine. Tizul s-a prezentat la ora stabilită în faţa porţii(habar n-aveam pe-atunci care-i diferenţa dintre ora 2 şi ora de somn, da' Şefa a spus că a ajuns la timp, deci aşa era!)
M-am agăţat cuminte de mâna lui şi, ţopăind, am purces la drum. Aveam de mers maaaximum 5 minute pe jos, dar...am preferat varianta cea mai comodă: o staţie cu troleibuzul.
Se-nvârtea soarele-n jurul meu de-ncântată ce eram: aveam să mănânc îngheţată maaare, la cornet. De vanilie. Ştiam că-i dăduse Şefa bani Tizului să-mi cumpere ;) şi-aveam să-l cunosc şi pe Bobiţă.
Eeee...Bobiţă era un personaj cu notorietate urbană, Ştiam tot despre el: când era născut, ce prăjituri îi plăceau, cât de des încerca să evadeze. Toată lumea care venea la noi în vizită îmi aducea veşti dspre el, însă, de când venise de la Polul Sud, nu ne întâlnisem niciodată.
Am străbătut în viteză curtea, ne-am băgat în faţă la coada de la îngheţată şi, nerăbdători şi trebăluind de zor peste moţul de gheaţă colorată, am păşit înăuntru.

Îl văzusem! Mă uitasem prin geamul mare de la intrare şi ştiam că mă aşteaptă. Mmmm, abia aşteptam să-l ating!! Mă oprisem în loc şi mă uitam la el cu zâmbetul tâmp de ştrengară ştirbă. Mă văd şi-acum în faţa lui cu tenişii chinezeşti împrăştiaţi băieţeşte şi genunchii apropiaţi, cu îngheţata trofeu în mâna dreaptă în timp ce cu stânga vroiam să-l ating. Şi m-am mai apropiat un pic. Şi-ncă un pic. El se trăgea înapoi. Dezamăgită, m-am tras şi eu un pas în spate aşteptându-l pe Tiz să ia biletele pentru spectacol. De-odată, Bobiţă a sărit de la locul lui, întâi s-a depărtat puţin, după care, în viteză, m-a ciupit de-un deget de la stânga şi-apoi mi-a dărâmat şi îngheţata în tentativa de furt.

Când îmi amintesc, mi se rupe sufletul şi mă pufneşte râsul în acelaş timp. De spaimă, am scăpat un şu-şu-n pantaloni, eram atât de supărată pe pinguinul Bobiţă că am plâns tot timpul spectacolului şi n-am mai văzut nicio focă zbenguindu-se, bine măcar că nu s-a prins Şefa când am ajuns acasă că pantalonii aveau culoarea un pic schimbată

Gărgăriţă, nu mai eşti copilă

2011-05-21T17:10:00.003+03:00

P-asta mică am aflat-o doar pentru scurtă vreme. N-am avut când s-o decojesc de apariţia delicată şi politicoasă - şi nu cred c-aş fi aflat vreun defect major de caracter nici de-aş fi rămas mai mult prin preajmă - în spatele zâmbetului prietenos însă citeam câteo privire pierdută-n cana cu ceai, către un alaltăieri puzzleuit.
Îmi pare împăcată cu ea, la o primă discuţie, dacă n-aş vedea pielea netedă şi nu m-ar frapa naivitatea cu care preia afirmaţiile aruncate din vârf de limbă şerpoasă, aş zice că se pregăteşte de pensionare. Vorbeşte destul de des despre iubitul ei, apreciativ.

Dar, uneori, când ne puneam pe povestit şi se concentra pe vreo expunere, faţa i se lumina, cutele din colţul gurii i se întindeau, iar ochii păreau că s-au desprins din decorul pe care-l gustasem amândouă, cicorile atingeau, gustau, se desfătau cu amintiri parfumate, închise în camere ferecate cu o sută de lacăte.

Într-o după-amiază, în bucătărie, unul dintre şoferi cu chef de glume proaste se trezeşte:
Auzi, eu cred că până la băiatul ăsta tu n-ai mai cunoscut pe altcineva, prea zici de el numai de bine. Şi numai ce-l văd ridicându-şi bărbia ca un personaj de telenovelă mândru de posibila destăinurie deocheată ce-avea s-o audă de la 'a mică şi făcând o întoarcere în cadru pe-un picior privind gol către fereastră.

Ca să nu-l înjur de doamna mă-sa, am remarcat cu voce tare cât de frumos erau împăturite şervetele pe poliţă şi-am făcut plan de chestionare pe teme de actualitate a celor prezenţi, însă odată ce-o aud descătuşându-se îndurerată, vinovată, despovărându-se - chiar şi pentru scurtă vreme - de secretul pe care nu-l mai vrea discutat după destăinuire. "Ba da, am avut pentru 5 ani cea mai frumoasă relaţie, cu cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai talentat, cel mai minunat băiat care există pe lume"
Şi-aici experienţa-mi de cacao mă îndeamnă să dau cea mai la îndemână şi idioată replică (data viitoare-mi lipesc buzele, parol) prin urmare, constat că, de vreme ce ei nu mai sunt un cuplu, băiatul nu e chiar perfect cum îl descrie ea. Gărgăriţa, zâmbind şi cu privire îngăduitoare, mă iartă şi-mi explică.
Nu, puştiu' nu-i dus în lumea celor drepţi, e doar ieşit de pe piaţa combinaţiilor pentru totdeauna pentru că a ales calea călugăriei.
Nu-mi amintesc ce s-a mai discutat, nici nu mai ştiu dacă am băut vreun strop de apă tot restul zilei. A trecut mai bine de-o lună de-atunci şi nu pot filtra informaţia. O văd, o disec în cuvinte, o analizez sintactic şi morfologic, însă sufleteşte mi se pare că am în faţă o sferă de oţel pe care mă lupt s-o sfarm cu dinţii. Cum adică: ziua îşi întercala degetele cu ea, iar seara, spre culcare, se hotăra că trebuie să-şi dedice viaţa unui alt fel de dragoste.

Nu-i asta trădare? sau cum se cheamă atunci când iubeşti la simultan?

Gărgăriţă, mă iartă c-am îndrăznit să vorbesc despre povestea ta, sunt prea simplă pentru a-mi limita gîndurile doar în cutia proprie.

E cât o nucă, zău!

2011-04-28T19:42:00.005+03:00

Oricare le-ar fi originea şi măsura, oamenii se împart în două: iubitori de câini şi iubitori de pisici. Pe când eram puştoaică, mă situam în prima tabără, poate pentru că, prin jurul blocului, căţeluşele fătau mai cu spor serii de ghemotoace blănoase pe care le creşteam cu devotament şi seringa umplută cu lapte în după-amiezele şcolare; cu trecerea timpului, m-am descoperit amatoare de combinaţii antitetice: blăniţă pufoasă şi gheare ascuţite - şi eu lor, da' şi ele mie :) De când am plecat de la sânul Blondei şi de lângă coada lui Toma, mi-am dorit un pufos doar pentru singurătăţile mele, iar tot picajul din ultima săptămână m-a convins că doar cu ajutorul unei torcătoare mă pot redresa.

Şi-am purces la căutare. O sumedenie de site-uri care încearcă să ajute la salvarea unor sufleţele, pagini pe facebook, am parcurs aproape toată oferta până am prins curaj să trimit câteva mailuri şi, ieri de dimineaţă, am format primul număr de telefon. Mi s-a spus că mai sunt pisoi neadoptaţi şi că pot merge să-i văd până la ora 5. După ce-am tras fermoarul peste buboaie, rătăcită şi demoralizată, pe la 3 îmi amintesc de blăniţă şi sun pentru a cere îndrumări. Le primesc şi în scurt timp mă aflam cu 2 ghemotoace vioaie în poală vinovată de puterea alegerii pe care trebuia s-o iau. Şi, pe când mă tot benoclam în balanţă, mai arunc un ochi spre cuşcă şi-o văd. Ea mă urmărea pesemne de-o vreme pentru că n-a tresărit deloc când am luat-o în mână. Îmi încape în palmă, chiţăie când nu mă simte în preajmă, încă nu ştie să miaune, a dezvoltat dependenţă tactilă de mine şi mă tem că deja e valabilă reciproca. Voiam un motănel, dar ea m-a ales, fără drept de apel, mi s-a aşezat pe picior şi m-a fixat cu ochişorii albaştri (încă). Acuma ne drăgălim, ea doarme pe picioare şi-mi dă voie să tastez, presimt că voi plăti scump libertatea asta cu alarme false de şuşu si muşcături de degete pe la 6 şi un sfert.

Bine-ai venit, Nuca!

Noir

2011-04-17T08:50:00.007+03:00

Am vrut să fie un post fără limite. Filmul de seară părea că mă inspiră şi totuşi m-am trezit c-o foaie goală-n faţă şi un morman de frustări. Poate că tocmai asupra nelimitelor senzaţiilor aş putea să mă concentrez.

Ce simţi atunci când papucul îţi alunecă pe-o piatră-n vârf de stâncă şi te prăvăleşti sfâşiindu-ţi fiecare centrimetru de piele şi zdrobindu-ţi cel puţin maxilarul şi o treime din oase? De câte ori pe secundă te ciupeşti sperând că vei derula înapoi până la pasul neglijent? Şi-apoi de ce ţi-ai dori să nu vei fi fost mutilat? Rănile ţi se vindecă repede, eşti tânăr, iar cicatricile te vor scoate din anonimatul gloatei.

Ce fior te străbate pe când, bucătărind, mintea ţi-o ia la sănătoasa şi cuţitul îşi roteşte lama ascuţită spre piele, străbătând-o în lung şi-n lat şi arzându-te, fără să-ţi poţi recâştiga controlul asupra propriei mâini, o blestemi şi te rogi să nu te trezeşti cumva din coşmar de teamă că te afli într-un vis visat, spirala răsturnândă.

Ai stat vreodată pe trotuar urmărind pietonii încercându-şi destinul? Te-ai nimerit vreodată de partea pasivă a unui măcel caroseristic, unde întâlnirea dintre 2 carburatoare se pigmentează pe măsură ce bucăţi anatomice sunt extrase dintre fiare? Care ţi-a fost pornirea? să mergi mai aproape ca să-ţi umpli nările de durere ori să te îndepărtezi ca să poţi construi singur, în mintea ta, epilogul?

M-am visat cocoţată-ntr-o telecabină. Sus, în mişcare. Adormisem în legănarea cuminte şi m-am trezit înecată de sângele care-mi şiroia înapoi pe gură. Eram singura funcţională dintre toate corpurile aliniate pe podea. Probabil că am acţionat butonul greşit, maşinăria se precipita la vale ca un bivol rănit, urlând din toţi scripeţii şi bălăngănindu-se a pieire. Mă agăţam disperată de bare imaginându-mi că strunesc bestia ca pe un cal nărăvaş înhămat timpuriu, bolboroseam chiar sloganuri motivaţionale. Ultimele imagini mi-au rămas fixate-n memorie: vârfuri de conifere albite stropite cu rămăşite, pleiadă de istorii disparate şi amestecate.

Stai, doamna Mariana, nu te supăra!

2011-04-15T19:06:00.003+03:00

Dacă e adevărat că până la Dumenzeu te mănâncă sfinţii, atunci, doamna Mariana, vă rog, gura mare şi mestecaţi încet, aveţi grijă să nu vă înecaţi.

Am început de puţină vreme lucrul într-o firmă nouă. Nouă pentru mine, ei, întrei ei, par să fie aceiaşi de vreun majorat, poate mai bine. Fetele-s mândre toate, pe bună dreptate, bărbaţii-s profesionişti (stând să mă gândesc cu cuvântu-n gură, îmi dau seama că pot folosi lejer toate sensurile lui important pe care le ştiu în contextul ăsta), cafeaua-i...gratis şi-atât, scările abrupte şi roţilele de la scaun mă sabotează. Dar peste toate, adică deasupra, adică levitând superioară cu bretonu' sauvage şi vântu-n plete, este ea, doamna Mariana!

Nici nu ştiu dacă să-ncerc o descriere fizică pentru c-ar fi, cu siguranţă, săracă; pe ea trebuie s-o vezi ca să crezi că există. Nu e rea deloc. Ţigăncuşă, claaaar, după colţul gurii care-i freamătă a iscoadă şi fulgerul din ochi, aşchie picată mai departe de trunchi, cu piele deschisă, aproape marmorată, cu triunghiul buzei superioare păstrând mereu o urmă fină de contur rose, cu nasul cârn adulmecând vreo discuţie pe dup-o uşă închisă şi pomeţi indulciţi de rotundul părului tăiat copilăreşte. E bine proporţionată, după cel puţin o naştere, pantalonii de trening îi pică bine peste poponeaţa pe care-o ţine retrovizor activă, e de-un 48-50, aşa, cu sâni mai mari, după cum m-a informat din prima săptămână de lucru când m-a însărcinat să-i caut (şi să-i comand, evident) rochie ca a mea, cea gri de i-a plăcut încât m-ar fi trimis acasă-n pardesiu şi dresuri.

Vorbeşte stricat (că doar "so vezi, mă, pe fimea, so vezi numai odată co săţi fie poftă de ea şio să vreo săţ fac lipeala cu ea, da' tu ejti prea sărac, mă, ca să ţo dau, io visez la mărire pentru ia,măă") şi mult. N-o găseşti niciodată când ai treabă cu ea, dar se iţeşte avidă de poveşti în bucătărie fix când îmbuci mai cu poftă şi se înfiinţează în birou, cu aspiratorul în mână, egzact în secunda când ţi-a răspuns cineva la departamentul unde sună întotdeauna ocupat. Într-una din zile m-am pomenit că zbor din faţa calculatorului cu şoarecu-n mână şi privirea pierdută-n monitor - avea nevoie să dea cu mătura pe sub biroul meu şi "de dimineaţă, io nu vii cu mătura aici (da' cu ce, că găsesc ciupercile amestecate sub monitor şi e frig ca dracu' că laşi geamu' deschis?!), vin mai pe la prânz aşa, când îmi termin treaba prin curte (care curte are numai ciment de-l pot mătura io, neexperimentată, în 20 de minute) şi...nici nu vă deranjez mult. Ce, nu puteţi să lucraţi cât dau io cu mătura? Numai un pic, dă-te cu scaunu' de-aci că vreau să mătur, n-auzi?! Da, aşa e bine, hai acuma nu mă ajuţi şi pă mine să mut corpul ăsta cu sertare? dacă tot te-ai sculat de la birou... - Doamna, Mariana, am o treabă urgentă acuma de făcut şi aţi spus că nu mă deranjaţi. E te deranjez pă naiba. Ce, nu poţi să munceşti dacă sunt io aicea, da' nu te incomodez cu nimica. Ia vezi, acolo, sub birou, mai la stânga, vezi că e o bucată de hârtie, hai, apleacăte tu că io nam prinso cu mătura că mai grăbit".

Pe semne am supărat-o. Azi s-a băgat de vreo 2 ori în seamă pe când discutam neşte treburi cu Gărgăriţa şi-am tratat-o cu lateralu', s-a simţit şulfoaica pen'c-am mai zărit-o numai înc-o dată aplecată a gângureală pe recepţie, clătinând alene un picior în spate şi bolborosind ceva-n urechile copilei politicoase.

I-am lăsat o surpriză în sertar, îs curioasă. oare cum mă priveşte luni.

Imaginativ, doar

2011-04-14T13:59:00.003+03:00

Hai să-ţi spun cum văd eu o vineri perfectă. Fii atent puţin că nu-ţi răpesc mult timp, ştii doar că-s limitată. Întâi, povestirea începe de joi seara când, de emoţie, nu pot să adorm decât pe la vreo 3 'nspre dimineaţă şi mă trezesc bezmetică la 4 şi-un sfert pentru c-am uitat să-ncarc telefonul şi conştiinţa-mi proiectează temerile-n vise ce-aş fi vrut să fie măcar colorate pentru mai puţin dramatism. Aşa, deci am dormit un pic, eh, n-am dormit, doar am vegheat cu pleoapele apropiate şi-am numărat expiraţii în ritm de Prodigy. Mă trezesc pe la a treia alarmă, în lipsa apelului tău de la 7 şi 2 minute, mă preling în bucătărie să pun ibricul cu apă la fiert şi mă-mping cătinel, cătinel spre baie. Urmează şiroaie de apă călâie, mentă, tuburi, flacoane, perii, oglinzi, bumbac, cercei şi-un fir de parfum. Gata, am încuiat uşa, salutat vecina plus puştiul riguros de politicos, măsurat scările cu firul căştilor, verificat umiditatea nasului lui Aurică, îngrămădit pe drum. Încep al doilea volum pe care-l manipulez cu grijă, are încă unele foi lipite de necitire. Timpul fuuuge mai repede decât metroul (uite ce descoperire epocală am făcut) şi ajung la lucru. Fac cumva să treacă şi ziua aia, pe la 6 fără un sfert îmi iau geanta, încui biroul meu şi p-al şefului, răstorn maldărul de telefoane în geanta pe care-o înşfac de pe birou şi părăsesc incinta în trombă.
Mă opresc numai să fac un schimb scurt de zâmbete cu un bebeluş simpatic care băloşeşte ceva pe umărul lui mami şi mă duc glonţ acasă.
Alte 2 ore fug şi gata, mai e puţin.
Trăiesc de fiecare dată aceeaşi senzatie: mă amestec printre oameni, pot să mă şi caţăr pe ei că nu văd şi nu aud nimic în jur. Am toate simţurile atrofiate întru înflorire ulterioară. Uneori mă întreb cum de reuşesc să supravieţuiesc unui drum dintre astea pentru că niciodată nu-mi amintesc niciun detaliu de pe parcursul lor. Mă dezmeticesc doar când sunt pe scările rulante, ştii că încă-mi e frică de ele, şi încerc să-mi lungesc gâtul sperând de fiecare dată că au montat un panou exact acolo, în buza lor, şi pot să aflu mai devreme pe ce peron te voi vedea.
Şi-mi stau secundele. Şi-mi zbor răbdările. Şi-mi plâng palmele. Şi mi se uscă buzele. Îmi trec istorii printre pleoape şi-mi freamăt' braţele 'ncrucişate.
Şi-apoi îmi vii.

doar atât.

2011-04-13T16:11:00.003+03:00

Legea cu papile

2011-04-12T15:07:00.004+03:00

Azi sunt bucătăreasă imaginară. Pe-acasă mă joc rar cu spatulele, da-mi place să cred că am gustul născut şi, de câte ori îmi propun să gătesc ceva, îmi va ieşi delicios. Am observat că anumite zile sunt predestinate unui singur subiect de discuţie. Cu Gărgăriţa, azi, am pălăvrăgit despre soluţii simple şi sănătoase de umplut stomacul seara timp de vreo juma de oră. Mi-am dat seama că-mi trebuie un vas de lut cu capac. Poate pentru lasagna sau poate poate pentru când o să am curaj să renunţ la pungile pentru cuptor. Miros deja vinetele cubuleţe, intercalate printre ciuperci potrivit de mari, întregi şi ardei graşi portocalii. D-ăia graşi la propriu şi suculenţi şi dovlecei căsăpiţi rondele. Mmm şi-o cutie de porumb dulce. da, şi măsline negre. Şi-un praf de sare şi numa' o zvârlitură de rozmarin. Atât. Şi-apoi poate să vină iarna. Apoi am descoperit un alt blog cu reţete pentru începători (un fel de mămăliga-n geam pentru şoferi, da-mi asum orice mişto numai să iasă un pui de gospodină din răsfăţata Blondei) care m-a chinuit teribil până la pauză, când mi se lungiseră urechile şi nările-mi fremătau a durere, în timp ce comanda cu păpiţă şedea cuminte şi aburindă pe un scaun, incapabilă să mi se ofere...încă. Pe când m-am desprins din activitate şi mă îndreptam cu picioarele la spinare şi punga la piept spre bucătărie, toată lumea, şi-o spun fără să exagerez, era oprită-n drum discutând despre mâncare si blocându-mi accesul ori avea nevoie de ceva de la mine. Am suferit. Dar mi-a venit rândul şi am mâncat. Ieri a fost ziua unui coleg, iar azi ne-am îndulcit. Mă topesc după minunăţiile de la ikea. Asta avea ciocolată şi alune. Bună, dar nu cât cea albă cu fulgi de migdale. Mmm un măr roşu, ionatan, care părăie când îţi înfigi dinţii în el sau milka cu biscuit? Abia aştept s-ajung acasă. Nu mai pot să mănânc nimic, dar măsor talerele pentru ratatouille sau no reservations. sau altul. cu mâncare.

Bildungstelefonistin

2011-04-11T16:29:00.004+03:00

Cred că abundenţa rândurilor de scris are aceeaşi sursă de hrană ca şi blegomăneala prospăt instalată: mediul nou. Adicăăă nu numai că-s obosită, că p-asta o ştiam şi-nvăţasem să mă descurc cu ea, da-s bleagă pe model legumă uitată-n soare. Şi-acu', acu' când am neşte vremuri pentru research-uit, mă lovi memoria ţinerii de minte cu o încercare de retrospectivă. Mă jucam cu aparatul care-mi cere să devin extraterestru, sau măcar elefant - să-ncapă câte 2 pe ureche - când am descoperit în galeria afinei un ton de apel (Sonar) pe care-l avea primul meu telefon: un Savy Vogue. Era albastru pe faţă, rotunjit în capăt şi avea antena relativ scurtă. Mi-amintesc că mi l-a luat Blonda în anul 2 de facultate cu sacrificii serioase. Mergeam zilnic spre Constanţa şi-napoi la cursuri, trebuia să pot păstra cumva legătura cu ea. De fapt aveam nevoie să pot scoate şi eu o cărămiduţă pe masă ca să nu fiu chiar în coada socială. Îmi permiteam 20 de apeluri în reţea pe lună şi câteva sms-uri în caz de extremă urgenţă. A urmat 5110, deşi îmi doream cu ardoare 3310. Pe-ăsta mi-l dăduse gagicul de pe vremea aia, pentru el venise vremea evoluţiei (la fără antenă), iar eu mă bucuram că aveam un Nokia doar al meu. Savy a mers şi el mai departe, la mama. Primul telefon cu ecran color a fost un Siemens mic, fără antenă şi cu un mănunchi de culori, cred că era şi polifonic. De el m-am despărţit cu greu, îl ţineam de back-up după ce m-am şmecherit cu slide-uri şi alte terminologii pretenţioase. N-a apucat să mă mai servească. A plecat la pachet cu Bijoux către alt stăpân fără voia mea ori a lui. Tot ce-a urmat după înseamnă doar cifre şi litere.

Filă

2011-04-11T12:30:00.005+03:00

Disclaimer: Acesta este un jurnal care sigur nu se va completa cu regularitate. Mi-e somn şi mi-e greaţă. Mi-e luni. Am destul de puţină treabă, abia a început a doua săptămână de lucru, e oarecum normal, doar că n-am reuşit să-mi setez ceasul după programul de lucru într-o firmă în care volumul de lucru şi cerinţele sunt normale, obişnuite, suportabile, omeneşti. Mă tot aştept ca, de după o uşă care stă închisă, să se audă un urlet: "UUUUUndEEE-i situAAAţIIIIa termenelor din iuliEEEEEEE? Nici p-aia din 2013 n-o am! Nu pleci acasă diseară până nu le văd pe toate pe birou!" "Bine, dar mai am de lucru la alte liste, trebuie să caut dosarele pentru mâine şi telefonul sună în continuu. Nu poate altcineva să le facă?" "M-ai auzit cerând ALTCUIVA?" "Nu..." Şi aşa continua săptămâna. Îmi amintesc că, spre final, l-am întrebat într-o zi pe Bau (mai mult retoric, dar eram nervoasă deja) dacă pot să-mi petrec o zi întreagă pe facebook. Să mă plimb aiurea în virtualia. Cum vedeam că fac colegele mele, cele noi, chiar. Mi-a răspuns simplu: "NU!". Şi-apoi a zâmbit. "Dacă vrei să te dai pe facebook, stai acasă". Nu era o ameninţare, ştiam bine, dar enunţarea ideii mi-a provocat silă şi m-a hotărât să fac o mişcare. Azi vreau puţină linişte. Un pic de facebook şi câteva bloguri isteţe.

M-am înnoit

2011-04-11T00:18:00.001+03:00

Ce rost să aibă şi blogu' ăsta dacă nu să ne dăm mari?! Poze nu-mi pun în centrul atenţiei că n-am credite de păpat aiurea, iar bloage ... scriu rar şi nu pricepe tot exhibiţionistu' ce vreu să zic, iar eu lucruri inutile nu fac.
Hai că venisem să mă dau mare.
Îs nouă, ameţită deocamdată, incredibil de devreme acasă şi uimită. Am schimbat ocna, în speranţa că mă voi repara vreodată la scufiţă, că doar jumătatea mi-e găsită fără drept de apel şi azilul e simpatic, îmi place unde-mi stau umeraşele acu', deci singura mutare trebuia făcută profesional. După vreo lună de la prima strigare şi până la finalizarea negocierilor, am anunţat că-mi strâng ciupercile de pe birou şi cănile şi mă cărăbănesc de tot. În aceeaşi zi, ca pe-o păcăleală, am provocat râuri de lacrimi, mai mult ale mele (în mai bine de 3 ani în capitală, mealca din mine n-a fost sigură decât de destinaţie dimineaţa), am semnat cim-ul cel nou, am mai dat o dată roată clădirii frumoaaaaase tare (încă mă mai tem că m-a zărit cineva pe când aşteptam să intru într-o altă fază a interviului benoclându-mă la fiecare braţ sculptat al fiecărui obiect de mobilier; acuma lucrez într-o clădire de basm în care n-o să port niciodată tocuri că taaare mă văd răsturnată pe scările de marmură) şi m-am dus întinsă să-mi fac card la banca pe care-o preferă noul meu angajator.
Ţac-pac, am găsit intrarea, am scanat încăperea, am zărit un ghişeu liber şi tot avântul mi-a fost înecat de-o tăntică coafată, cocoţată pe tocuri şi apretată până la sigla de pe tricou care a insistat să-mi dea un bon cu număr de ordine. Din experienţele anterioare (personale şi ale jumătăţii asuprite de recepţioniste), ştiu că-i bine să fie clar definită ordinea în orice instituţie ai avea orice de rezolvat, deci am explicat motivul vizitei în incintă şi am primit cu gratitudine bonuleţul şi îndrumările mămăiţei (no offense, da' zău c-o imaginam citind o poveste unui nepot şturlubatic decât indicând ghişee).
De când mă ştiu am un complex de ierarhizare pe criterii de vârstă (da, nu pot fi perfectă), de-aia îmi vine tare greu să-mi dau datele unui copilaş cu tălpile aliniate pe skatebord decât în oracle, aşa că am înghiţit în sec în timp ce l-am citit ca pe-un tabloid şi m-am lăsat ghidată mai departe la consultanta pentru situaţia pe care trebuia s-o fac funcţională. Am completat un caiet întreg. Zău dacă înţeleg de ce a fost nevoie să scriu de 4 ori că secţia de poliţie de-acasă mi-a emis cartea de identitate şi în ce zi îmi vor vira oamenii ăia banii în cont, am lăsat nebifată rubrica pentru spamuri pe telefon şi mail că m-am mai deşteptat câteun pic în ultima vreme, dar, pe când am crezut că avea să se termine calvarul, am primit şi-un cadou. Pe care nu l-am cerut. Şi nici nu l-am vrut, da' l-am primit şi-acuma trebuie să am şi grijă de el. De vineri nu am card, încă, am un cont pe care îl aflu numai după o procedură complicată cu o pagină de internet, logare într-un cont cu care n-am ce să fac vreo lună de-acum încolo, dar am token, un fel de calculator de buzunar, calculator d-ăla de face adunarea în locul tău când ai neuronii inactivi. Am, să-mi trăiască! L-am căutat pe toate părţile, nu merge să-l agăţ la chei că poate mă dadeam şi eu mare că am telecomandă de la maşină, are butoane fragile, îi place să se rătăcească prin geantă (nu ştiu unde să-l pitesc prin casă ca să nu uit de el şi, deci îl port după mine), numele nu i se potriveşte, da' nu pot să-i spun nici Toci că nu are păr cârlionţat, în portofel nu încape că nu mă debarasez de diverse chitanţe. Am token şi nu-l vreau. Cine ştie ce se face cu el? aaa, nici nu cântă şi n-are nici carte de instrucţiuni, Poi...ce facem aicea? ne jucăm degeaba?
A, am spus? m-am înnoit

Printre altele, s-a reapucat de fumat

2011-03-18T13:12:00.000+02:00

Vorbeam cu Mandolina - vorbesc mereu despre câteva subiecte mari: al meu, al ei, ocna ei, ocna mea şi colegii noştri de apartament, mai ales a ei; încă n-am găsit un sistem de calcul a ponderii subiectelor, nici nu cred că trebuie să-mi bat capul (de dragul statistilor care mă pasionează) - astăzi, despre o relaţie pe care o ştiu mai intim decât mi-am dorit vreodată. Cu istoric agitat, despărţiri şi împăcări cu titluri dureroase şi echimoze sufleteşti, îmi activează în memorie un punct din Decalogul erotic al lui Miu: "fă ca iubirea care doare să dureze nu o veşnicie, ci două".
Pe el l-am întâlnit de câteva ori, şi de fiecare dată am făcut conştinţă nouă, pe ea o ştiu mereu cochetă, asortată şi cu aceeaşi figură veşnic încercănată, ba afectată de tragedia personală a vecinei de la 2, ba insensibilă la foamea din ţările lumii a treia.
Ea s-a reapucat de fumat. El nu fumează.
Trecuse mai bine de-o lună de când nu-şi mai cumpărase ţigări, abia începuse să se obişnuiască cu durerea sevrajului, când forţele universului s-au unit împotriva ei şi au combinat o zi nervoasă la servici' cu toanele lui antisociale şi anularea întâlnirii de mult programate şi aşteptate. Am primit recenzia serii succintă şi concentrată pe titlu: plimbare nervoasă de-a lungul holului, monoloage afurisite, unghii rupte şi cuticule sângerânde, vibraţii ale corzilor vocale, privire rătăcită pe displayul telefonului şi regrete înecate în tentativele de reactivare a conturilor pe site-urilor de socializare şi, la final,
ţigara.
Lungă, subţire, uşor parfumată, elegantă, prelungirea discretă a manichiurii corect întreţinute şi reflexia propriei siluete, cu feminitatea mutată pe vârf.
Fumează iar. Rar, tihnit. O scoate cu două degete pe care le plimbă de-a lungul ei simţindu-i circumvoluţiunile, o parcurge pe îndelete, vibrează la gândul contactului, îi atinge capătul cu buzele, se răzgândeşte, o scoate şi o priveşte pofticios. Vrea să-şi mai prelungească plăcerea aşteptării şi-o ia de la capăt, o apropie de buze şi o depărtează cu un gest vinovat.
S-a reapucat de fumat.

Back

2011-03-18T11:45:00.002+02:00

Bună ziua, anule!

Taaaare ciudat te-ai mai înfiinţat şi nu vrei cu niciun chip să te dai domolit: abia aştept să înmugureşti şi să-ţi plesnească frunzele, abia atunci poate te-oi încăleca şi te-oi modela după cum mi-o fi vrerea.

Te salut, ia d-aci, concret

La caise

2010-07-31T23:59:00.002+03:00

Dintotdeauna mi-au plăcut pomii fructiferi şi, după ce am priceput că există o diferenţă între ei şi copacii obişnuiţi care doar fac umbră şi adună omizi spre spaima copilărească, le tocam mărunt nervii celor care se nimereau în preajmă pe parcursul vreunei plimbări încercând să memorez detalii ale culorii şi parfumului florilor, formelor frunzelor, doar-doar mă voi descurca singură să-i identific la vizita următoare.

La ţară, şedeam ore-ntregi în mijlocul vişinului, mă cocoţam pe acoperişul grajdului ca să culeg pere tari şi pătate, merele picau singure la tot pasul, doar gutuiul se lăsa mai greu cucerit, însă cu timpul am învăţat să mânuiesc bastonul lu' tataia şi problemele s-au rezolvat.

În Constanţa, îmi amintesc că doar un gutui mult prea înalt şi un prun ale cărui poame aveau mereu bubiţe şi viermişori sălăşluiau în curte, motiv pentru care pofteam mereu la fructe proapăt rupte de pe crăci.
Pe stradă, în jos, aveam câteva locaţii preferate: un corcoduş blajin care-şi apleca singur crenguţele sub greutatea poamelor, câţiva duzi neinteresanţi pe care-i gustam din când în când, pentru diversitate, un piersic păzit cu străşnicie (şi cu băţul) de proprietar la ale cărui bunătăţi n-am acces decât sporadic şi-atunci din mila vreunei rude venite în vizită la piersic care mă vedea dând roată.
Să ne-nţelegem, n-am fost copilul străzii, dar fructele la noi veneau direct în plase, din aprozar, şi parcă gustul nu era complet fără arsura unei julituri noi.
Însă vedeta străzii era un cais falnic, de statura unui zmeu, cu braţe mari şi puternice (şi cocoţate mult prea sus) la 2 case, peste drum de casa Şefei. Avea, în primăvară, nişte flori maaari care la fiece adiere a brizei îmi umflau nările de plăcere. Făcea cele mai bune caise, sau aşa auzisem, de jos păreau portocale coapte, care se ţineau parcă lipte de crengi până pe la mijlocul lui iulie când, peste noapte dispăreau cu toatele întru regret papilar.
Tizul reuşise odată, de muuult, să rupă una crescută pe-o creangă accesibilă înălţimii lui şi poveştile despre cât de colorată, savuroasă, numai un pic zemoasă, dulce-acrişoară, cu sâmbure maaaare şi miez pe măsură fusese m-au convins să fiu complice la operaţiunea (neplanificată, de altfel [innocent]) de degustare.
Am aşteptat să coboare soarele-ntre copaci, am burduşit buzunarele cu sacoşi sustrase din sertarul Şefei şi ne-am aşezat la pândă pe modelul pomului lăudat la care te duci cu sacul. S-a lăsat liniştea peste stradă, s-au potolit pescăruşii, turiştii şi-au concentrat plimbările prin Mamaia, vecinii, şi mai ales proprietarul caisului, s-au retras spre spatele curţilor, era numai bun momentul să-ncercăm să cucerim reduta. Tizul, înainte că-i băiat şi are şi-un cap mai mult în înălţime, eu, tremurândă de frică-n urma lui, ţineam de 6. Se caţără puştiul pe gardul din beton, apoi pe cel din lemn de deasupra, reuşeşte să prindă o crenguţă gemând sub greutatea caiselor coapte, o trage spre el cu toată forţa unui copilandru deşirat ce era la vremea aia şi-ncepe să adune fructele care-i umplură căuşele palmelor cu repeziciune. Aşa că-şi aminteşte că sacoşele erau la mine - care stăteam ghemuită lângă gard cu ochii-n toate direcţiile - şi-mi face semn să le pregătesc. Întind mâinile cât puteam de sus spre el cu o sacoşă desfăcută, tizul se pricepea de minune la alergat, la căţărat, la bătaie, dar era recunoscut pentru lipsa de precizie cu care nu era în stare să prindă nici măcar un cărăbuş leneş, drept dovadă, de undeva de desupra capului, au început să pice bulgăraşi portocalii parfumaţi care se-mprăştiau pe tot trotuarul. Încercam de zor să mişc sacoşa după cum intuiam traiectoria fructelor, dar el se încăpăţâna să le devieze parcă şi mai mult. Până când tot el s-a supărat că-i irosesc munca şi-a ţinut morţiş să-şi exprime nemulţumirea cu voce prea tare pentru posturile noastre de la momentul acela, atât de tare încât câinii au început să latre şi vocile de prin jur s-au auzit din ce în ce mai aproape.
Tizul a simţit pericolul, a ţâşnit jos de pe gard şi-a luat-o la sănătoasa spre casă, eu, copil responsabil şi pofticios, m-am pus pe adunat prada de pe jos şi, pân-am isprăvit treaba, m-am pomenit singură în faţa porţii către care, din interiorul curţii, se auzeau papuci apropiindu-se. Prima reacţie a fost să-l caut pe tiz şi m-am îndreptat glonţ către casa lui, dar el, isteţ, încuiase poarta în urmă şi, după câteva minute - povesteşte acum Şefa - m-a găsit aşezată pe vine, sprijinită cu spinarea de gardul casei, sughiţand cu ochii-n lacrimi, păzind cu preţul vieţii sacoşa cu cele câteva caise furate din pom şi aşteptându-l pe flăcău să mă recupereze.
Nu-mi amintesc să fi gustat din caisele alea, probabil nici nu erau aşa grozave cum se povestea, şi nici nu cred să mă fi pedepsit cineva pentru c-am fost doar un complice nevinovat.

Excursie la cinema

2010-07-14T00:10:00.002+03:00

Pe când eram mică, mică şi purtam săndăluţe roz asortate cu genunchi veşnic zdreliţi de nu mai prididea biata Şefa să-mi vindece o rană că-mprospătam adâncitura în epidermă împleticindu-mă de-a-mpicioarelea fără niciun motiv clar, mi plăcea tare-tare mult să merg la cinema. Vârsta mi-i publică, deci calcule se pot face uşor despre cam cât de variat era programul la cinematograful Dobrogea din vecinătate, aparatele video erau încă marfă de contrabandă (la propriu), deci...singura soluţie rămânea extinderea ariei de penumblări.
Aveam 5 ani, neîmpliniţi încă, mi se pare, c-afară era încă suficient de răcoare încât să mă căpătuiesc cu bluză cu mânecă lungă sub ameninţarea izolării la domiciliu, sunt aproape sigură că era anul în care mă încăpăţânam să port doar pantaloni scurţi, ceea ce presupunea combinarea lor cu diverşi ştrampi de pna care-mi brăzdau copanele într-un mod barbar, da', vorba Şefei: "uite, lele, chialba-n cap, dacă-i moda ce să-i fac?!" şi-aveam în picioare minunaţii adidaşi cu arici primiţi din nu ştiu ce afacere a nu ştiu cărui unchi care avea pile pe nu ştiu unde. Copchilă peltică, veşnic umbra tizului cu uşoare accente de golăneală, nu mai ştiu dacă eu am iniţiat planul sau ăl mai mare a avut ideea briliantă de a merge să vedem ce film e în program la Dacia. Pentru cine-o citi de la mijloc, zic iar: acţiunea se-ntâmpla prin optzeci'şapte, nu aveai pe orice colţ de tarabă şapte seri ori ziaru' local, internetul era doar un zvon la mine-n cartier, iar afişe pe stâlpi...nu prea găseai decât în perimetrul instituţiei.
Ne urnirăm repejor după masa de prânz cam de pe la intersecţia bulevardului Mamaia cu Soveja 2 staţii de tramvai pâââână la Bulevard şi-apoi per pedes spre Dacia (adică ditai excursia, nene) unde-avea să ni se deschidă în faţă nouă, unor cinefili pasionaţi, porţile unei săli gigant, care avea probabil cu jumătate mai mare capacitate şi distanţa dintre scaunele din primul rând în care ne strecuram printre oameni să prindem loc şi ecranul mereu prăfuit şi prea mare pentru film era miiiică miiiică de ţi se părea că poţi culege cu mânuţa ta florile din grădina cu 2 grădinari.
Am poposit la intrarea în cinematograf, ne-am prosternat în faţa clădirii imense, am şters băluţele de curiozitate cu capătul mânecii şi ne pregăteam s-o luăm la pas în sens învers spre castronelul cu orez cu lapte din frigider care ne-aştepta ţanţoş ornat cu scorţişoară măcinată, când tizul are o trăire puternică şi decide că, dacă nu atunci, probabil în nicio altă dată nu va putea să vadă filmul cu karate din programul lunii în curs. Dau să plec, uitasem care-i drumu' şi măcar atâta reţinusem din pisălogelile Şefei: "nu pleca singură nicăieri să nu te rătăceşti că nu te mai duc în braţa la grădiniţă!".
M-am conformat, decât s-ajung de nebună printre străini, mai bine stau cu el o oră-două şi-apoi ne înturnăm împreună acasă. Mergem la casa de bilete, verficăm preţurile, adică mai mult tizul că nu-mi amintesc să fi fost copchil precoce şi m-am apucat de operaţii matematice abia la şcoală, conform programei, şi constată că nu prea ne permitem să vedem filmul din sală. "Foarte bine, zic, mergem acasă.". "Ba nu, îl vedem, dar nu din sală".
Şi l-am văzut: pe gaura cheii. Fix, egzact aşa cum e vorba. Pe gaura cheii de la una dintre uşile de evacuare, prin care ne uitam cu randul pe măsură ce ne amorţeau genunchii ori violenţa scenelor creştea în intensitate, deh, spirit sensibil din fragedă pruncie.

Îmi amintesc că am ajuns în capătul străzii, unde tizul mă abandonase în folosul altor treburi mai importante pe care le avea el de rezolvat atunci, şi-am văzut-o pe Şefa din celălalt cum şi-a luat mâna din şold şi-a dus-o la ochi cu tot cu batistă. N-a mai avut forţă să mă certe. Lipsisem vreo 5 ore în care nu s-a gândit decât ce poate să le spună alor mei când vor fi sunat să-şi verifice odrasla lipsă la inventar. Am promis că nu mai fac.

Homeless temporar

2010-06-26T16:29:00.004+03:00

De vreo 3 săptămâni mă spetesc cu noua postura epuizantă de la ocnă, cu o nouă (9) mutare, prăjeli de week-end la ore de vârf sub atenta supraveghere a blondei întru împărtăşire totală a suferinţelor ulterioare, şi-o zi de marcat în calendar cu bulină violet ca nu cumva să treacă neobservată pe când îmi voi scrie memoriile.
Mi se spune urma Urmei, am pierdut doar vreo 5 concerte într-un an, am cărat după mine drept însoţitor pe cine se găsea cu un strop de disponibilitate la un moment dat. De data asta n-am insistat şi-am aflat că-i chiar distractiv să nu mă preocupe dacă şi cât place fiecare melodie vreunui necunoscător, în timp ce mie-mi vibrează metacarpienele la fiece solo de chitară.

Joi s-a întamplat. Pân' la 9 jumate am ocnit (fără ore suplimentare, să fim în clar), m-am schimbat în toaletă şi m-am pomenit iar orbecăind pe la Eroilor după Silver Church (nu-ş' cum, boalii, fac de mă rătăcesc mereu şi în zonă. Concertul era anunţat să-nceapă la 10, dar, conform tradiţiei, trupa avea să urce pe scenă cu cel puţin jumătate de oră mai târziu, mai ales că în propoziţie era vorba de un concert aniversar pe care Urma l-a făcut cadou disperaţilor ca mine care au învăţat playlistul la un an de la revenirea pe aceeaşi scenă.
După 2 opriri pentru solicitare informaţii locative de la un agent de pază aiurit şi-o gaşcuţă de studenţi care m-au ploconit c-un "dumneavoastră" usturător, m-am agăţat de un grup pe care l-am ghicit că are aceeaşi destinaţie şi-am poposit în locaţia deja plină.
O oră de plimbat de pe-un picior pe altul, turnat cola în sistem ca să n-adorm benoclându-mă la imaginile de pe plasme, identificat grupuşoarele de studenţi simpatici în continuă mişcare şi fustălăii în căutare de-o nouă cucerire de-o noapte, în sfârşit începe cântarea.
Despre ea nu zic decât atât:
Selfish Motherfucker, Buy Me with a Coffee, There's a Time, So Long, Lonely Pub, Comfort, What I Am, Terminus, A Door to My World, How Long Does It Take, In Your Arms, All Wrong, After All, Off My Wave, Alright şi Slide (Jimmy, you rock!) [blush_shy].
După 2 ore şi-un pic de exaltare şi performare vocală cu sonorul dat pe minim, mă aburc într-un taxi cu destinaţia ..măcar holul noii locuinţe. În condiţiile în care ultimele resurse de energie se terminaseră şi trecuse bine de creierii nopţii, nu mai speram să nimeresc patul la aterizare, da' măcar să adorm la adăpost pentru 4-5 ore. Evident c-am nimerit un şofer de taxi cu chef de vorbă şi dorinţă de expunere a teoriilor proprii despre care-s determinantele suicidului adolescentin. (Jur că nu-i caut înadins, da' încep să cred că ei mă vânează anume.) Ajung în faţa blocului pe care-l recunosc pe întuneric, spre surprindere personală, mă cocoţ în lift, mă preling până la uşă, scot cheia, o introduc în yală şi mă pun pe învârtit: dreapta - nu merge, stânga - de 2ori. Repet acţiunea fără succes. ouchei! ceva se-ntâmplă! Telefonul: sun o dată, sun de două ori. de trei ori. de patru ori. Cobor la scară şi sun şi la interfon şi la telefon în sincron vreme de jumătate de oră. fără niciun rezultat.
Trecuse deja de ora doi binişor până să încep să verific agenda de noctambuli pe unde-aş fi putut să-mi întind muşchii obosiţi. Şi iacătă-mă iar într-un taxi indicând o adresă pe care Mandolina mi-o dădu printre vise, poposind apoi pe-o jumătate de pat mai mult leşinată.
Dimineaţă cu tricou nou de la metrou ales în grabă şi covrigi gemeni fierbinţi, cafea în venă şi alte 10 ore de liste, termene, dosare care trebuie să fie gata săptămâna trecută. Care-i definiţia vacanţei? mai există substantivul în dicţionar?

Ghiţă

2010-06-08T23:06:00.003+03:00

Acu' vreo 4 ani, îmi povestea o amică despre un pet un pic mai special pe care l-a avut pe când era puştoaică: un păianjen pe care-l observase sălăşluind pe antena din balcon. Îi asigura hrana constând din captură de muşte, vorbea cu el, îl şi botezase: Ghiţă. "Prietenia" le-a fost curmată cu o vizită inoportună a artropodului în patul personal într-o noapte de vară, vietatea s-a transformat în material de insectar, iar ea s-a ales cu o fobie ce încă-i provoacă insomnii.
Cu vreo 3 zile în urmă am observat, undeva la graniţa dintre tavan şi unul dintre pereţi, un păienjenuţ. De gâze nu-mi mai e frică după ce-a trebuit să-nfrunt o armată în vara invaziei şi-mi era prea somn ca să mă cocoţ şi să-l gonesc afară, aşa că Ghiţă al meu(că doar nu era să-mi chinuiesc imaginaţia cu un alt nume) a rămas să-i ţină companie. Îl verificam dimineaţa, spre seară avea provizii adunate-n jur. Stătea la locul lui cuminte, nu părea c-ar vrea să-şi schimbe domiciliul şi-am căzut de acord să-l mai las un timp, doar n-o mai fi camera goală peste zi.
Aseară, ca de obicei, i-am urat noapte bună, nu m-a băgat în seamă: era preocupat cu o musculiţă proaspătă pe care-o vânase, până de dimineaţă s-o fi gândit să mă salute el primul, cum m-am trezit, bestia şedea la nici un metru depărtare şi, parol, că mi s-a părut că se benoclează la mine.
Am micşorat distanţa dintre noi pentru ultima dată: papucul i s-a lipit drept între picioroangele răşchirate.
Acesta a fost un mesaj pentru toate animalele care vor să mă vadă de-aproape: am papucul întotdeauna la îndemână!!! papucul sau vreo poşetuţă de 5 kilograme.
Noapte bună, Ghiţa, wherever you are!

Bafta ta

2010-05-25T18:11:00.002+03:00

ar putea să fie. Carpatair scoate la bătaie alte câteva bilete dus-întors către destinaţiile pe care operează (de data asta, în pereche, mama ei de organizare).

Ete linku' de concurs: http://www.carpatair.com/FB_Quiz/EN/

succes!

Republica mea

2010-04-28T10:34:00.003+03:00

E-a treia zi de joacă. Am primit invitaţia la începutul săptămânii şi, la un click şi-o parolă distanţă, m-am trezit într-o altă lume. Una în care sunt cetăţean al unei Românii aliate cu Croaţia şi China, m-am angajat într-o fabrică de pâine şi fac antrenamente basic în fiecare zi, nivel 4.
Deşi n-am încercat nici o sutime din opţiunile jocului, m-am surprins aseară gândindu-mă în ce direcţie să mă orientez profesional după cele 28 de zile de muncă de jos şi ce nume va avea ziarul pe care-l voi creea la nivelul 10. (Măcar aci să aibă vreun rost 4 ani de şcolăreală într-ale broadsheet-ului).
Mă retrag, tre' să încerc să racolez prieteni noi. Nici măcar în virtualia nu te poţi descurca decât întovărăşit.:(

.-.

2010-03-28T20:12:00.003+03:00

azi e despre inutil şi explicaţiile pe care i le-am găsit în ultima vreme. e despre moving on...către nicăieri, despre irosire şi picături de apă sărată prelinse pe receptor, despre gânduri adunate-ntr-o carcasă zâmbăreată, nu mai găsesc forţa să le zdrobesc, iar cuţitele-mi sunt ascunse de la ultimul joc.

Stătea chircită în canapea fixând cu privirea monitorul stins, părul răvăşit i se prelingea pe gene, clipea mecanic, des, iar buzele-i tremurau uneori înecând câteun cuvânt ce încerca să spargă tăcerea. Ţârâitul leneş al telefonului o despietri:
-Imediat vin, aşteaptă un pic până ajung, NU închide!
Se înapoie pe canapea, puse capul jos şi începu să vorbească stins în receptorul sprijinit pe pernă. Din când în când închidea ochii şi tăcea, vocea de la celălalt capăt o linişti puţin. Apoi începu să plângă. Lacrimile curgeau cuminţi, rotocoale ce-i limpezeau capul. Trăgea nervoasă de fir pe care-l desprinse din căuş. Continua să ţină receptorul la ureche şi i se părea că vocea continuă să-i vorbească.
Derutată, puse receptorul în furcă şi se înapoie la locul ei pe canapea. Se hotărâse să pornească iar la drum. Locul ăsta, oraşul ăsta, nu o sufocau, însă o goliseră. Se-nconjurase de nimicuri colorate imaginându-şi că îmbrăţişează curcubeul. Acum toate sunt numai pietre agăţate de trupul ei care o ţin departe de suprafaţă. Întinse mâna spre masă şi apucă telefonul. Voia să vorbească, să se audă vorbind, în afară de scurta discuţie din urmă cu câteva minute, nu-şi mai auzise propria voce de 2 zile. O agendă plină, o răsfoia nerăbdătoare să găsească pe cineva cu care să schimbe 2 cuvinte, ajunse la t. Şi-atât. O luă de la capăt sperând că a sărit neatentă peste vreun contact. Începu să le şteargă. numărul mamei îl ştia pe de rost. Şi-atât.
Aprinse o ţigară, nu reuşea să-şi dea seama de ce continua să fumeze. Nu-i plăcuse niciodată gustul, fumul o îneca şi-i venea să verse când stingea fiecare ţigară.
Plouă. Azi plouă iar, poate când se va zvânta, va începe un alt volum sau poate ăsta se va rescrie.
Şi-atât.

What are friends for...to kick you IN the door

2010-03-17T22:41:00.005+02:00

Aflasem de festivalul de film pentru drepturile omului World One(ediţia a 3-a deja) de vreo 2 săptămâni. 5 zile de proiecţii de filme documentar, subiectul suna suficient de atractiv încât să dau un google pentru completarea informaţiei. Şi să vezi minune: în desfăşurătorul festivităţii de deschidere de pe 17 martie, adică azi, apărea concert uRMaaaaaaaaaa!!!
Oana mică, de mult doritoare de audiţie live a trupei cu care o mai delectez când e linişte pe holuri, s-a anunţat dispusă să mă însoţească. Evadăm de la ocnă pe la 7 şi 20, când se presupunea că distracţia avea să fie în toi, fuguţa la metroi, urmat îndrumările unei colege băştinaşe şi, în telefon cu pisica de reuşise să intre şi ne informa despre pana de curent, întârzierea începutului şi uşile care se închiseseră de subevaluată ce fusese sala pentru numărul prea mare de participanţi doritori de alcoale şi cafea melodioase, ajungem aproape de ora 8 să vedem o mini gloată de puştani ţinută-n frâu de câţiva organizatori zeloşi care se scuzau că nu mai pot lăsa pe nimeni să acceadă înăuntru. Încercăm politicos să intrăm, fufa dîn faţa noastră zice "NU". Ouchei. Ne gândim, ne mai gândim, mai tragem un fum şi ne mai gândim un pic. Se termină ţigările, la fel şi răbdarea, scanăm orizontul după un coş pentru chiştoace şi pornim resemnate către el. Cum am coborât scările cele somptuase ale Ateneului (frumoooos, frăţicăăăă!! Casa de cultură din Medgidica ar trebui să bage capul în pământ când l-o auzi menţionat pe vreundeva) arunc un ochi prin jur. În spate rămăsese grupul de ofticaţi care se bâţâiau de frig şi aşteptau să iasă cineva din sală ca să poată să-l înlocuiască, iar în dreapta, ce să vezi?! Mani Guţău c-un fotograf lângă trăgea cu sete dintr-o ţigară. Schimb scurt de replici cu Oana, îndrăzneaţă nu-s decât după 4-5 beri, dăm să ne întoarcem la coadă, da' decidem să ne jucăm ultima carte. Ne înturnăm un pic din drum şi ne ducem dreeeept la vocalul trupei. Ne spunem oful şi el, simpatic tare, ne dă undă verde: suntem invitate ale trupei uRMa, deci trebuie să intrăm, şi dacă nu ne-or primi, să ne înturnăm la el că vine cu noi să ne bage-n sală.
Dintr-o dată pasul devine mai sigur, pletele se preling epatant pe umeri în mişcarea vântului rrrrreeeeceeeee şi ajungem la uşă. Trecem fără s-o băgăm în seamă pe lângă prima portăreasă, ne oprim în dreptul celei de-a doua ca şi cum i-am face o favoare că stăm de vorbă cu ea, îi spun că tocmai am vorbit cu Mani de la uRMA (în caz că nu ştie cine e:P ) şi păşim grăbite înăuntru lăsând în urmă gloata contrariată.

Tadaaaaam! Ateneu! Pfoai, ce frumos e! Cât e de elegant, maiestuos! Pentru o clipă m-am văzut îmbrăcată-n alb valsând sub cupolă.

Am rezistat penei de curent, unor speech-uri blah-blah-itoare, inclusiv al domnului Kelemen Hunor (înregistrat :P) brrr, întâi în picioare, sprijinite de-o balustradă (pentru că era într-adevăr luuuuume multă), apoi înşirate pe nişte scări executând mişcarea "scuză-mă un pic, vreau să cobor să dau un telefon, acum vreau să urc înapoi, deci voi tre' să vă ridicaţi de douăjdemii de ori"X(, dar imediat după Off my wave ne-am găsit şi locuri fiţoase şi comode într-o lojă de sus cu vedere bună. Ce le mai place oamenilor ăstora să se joace cu instrumentele, da' şi mie ce-mi mai place să-i ascult, mi se zbârleşte pielea ori de câte ori ascult So Long şi ei sunt la înălţime de fiecare dată.
Un concert de zile mari al unor profesionişti frumoşi, chiar de-a ţinut doar o oră, şi încep să cred că nu doar eu îi văd aşa, 95% din sală a venit acolo doar pentru ei.

What are friends for
To make you stronger
To kick you IN the door
I love you, I don't wanna go.

Despre cum se schimbă norocul

2010-03-16T12:56:00.005+02:00

Cel puţin 12 ore pe zi le petrec în faţa monitorului, aş putea să cresc importanţa pc-ului în sondaje precum drojdia în aluatul de scovergi; m-a afectat astenia, deci nici la telefoane nu mai răspund şi-mi vine să mă sinucid la fiecare 2 ore; şi-n încercarea de diversificare a preocupărilor (internautice)m-am procopsit cu-o ditai dependenţa de facebook şi patru jocuri despre a căror existenţă nici n-aş fi vrut să aud în urmă cu 6 luni.
Într-o după-amiază am zărit într-unul dintre anunţurile din bară ceva legat de o promoţie zilnică la zboruri către diverse destinaţii. Un click şi m-am trezit pe pagina Carpatair. Neavând vreme să inspectez teritoriul, am apăsat în grabă icoana facebook şi-am devenit oficial fană a companiei.
O trecut week-end scurt şi tâmp, m-am trezit ieri cu ochii de broască anesteziată, am reuşit s-ajung la ocnă şi, în timp ce-mi injectam cafeaua-n venă, m-am logat pe facebook. Mesaj: "subiect: bilet gratuit Carpatair".
Mă, zic, o avea careva chef de glume de dimineaţă. deschid, citesc, închid, mai deschid o dată şi mai citesc. Mi-a stat inima pentru vreo 5 secunde. după un schimb scurt de mesaje şi-un apel de verificare la Call Centre, mi s-a confirmat: am câştigat un bilet dus-întors către orice destinaţie pe care operează Carpatair oricând în decursul anului ăstuia. Dă-i chin acuma să văd în ce direcţia oi vrea s-apuc şi când, dup-o panică scurtă că, de emoţie, am uitat tot ce-mi spusese tanti de la companie despre termenul în care trebuie să mă hotărăsc.
Am notat: săptămâna trecută am câştigat nişte produse cosmetice, cel mai consistent premiu de până atunci, ieri biletul, iar cel mai consistent de până acum, ceva se-ntâmplă;) nu, nu joc la 6 din 49, nu vreau să-l forţez pe el, norocul

scurt

2010-03-04T11:16:00.000+02:00

Contra Kems

2010-03-02T14:55:00.000+02:00

Mi-s tipicară şi antisocială de fel, iar dimineaţa, când ochii nu se dezlipesc decât cu periuţa de mascara, cu atât mai mult e recomandat să fiu evitată (ps pun piedici şi împing paporniţa spre ficat cu-o dexteritate nativă). Însă doar dacă-s provocată, altfel îmi văd de drumul meu, cu căştile sprijinite lejer pe scăriţă.
M-am trezit tâmpă, nu-mi amintesc ce s-a întâmplat între 8 fără 10 când am aruncat telefonul în şifonier şi 8 jumate când eram deja chircită-n canapeaua din sufragerie înconjurată de pensule, cutiuţe, oglinzi şi vreo 2 căni aburinde cu cappuccino. Nu ştiu nici de ce erau 2 pentru că la ultimul inventar, înainte de culcare, matchul se situa la aceeaşi distanţă de capitală, iar uşa o fost încuiată bine în speranţa că Sharky nu va nimeri cheia-n broască la înturnarea la domiciliu în creierii nopţii.
Am terminat tencuiala din ce în ce mai sărăcăcioasă cauzată de amnezie temporară, am verificat aragazul de vreun alt ibric fierbând de care să nu am cunoştinţă, mi-am înfipt căştile-n urechi, am trântit uşa şi-am purces. Ţop-ţop dreapta prin faţa blocului, pleosc prin balta care s-a întins pe toată lăţimea străzii şi drept înainte prin piaţă către staţia de tramvai. Seara oricum ajung prea târziu ca să mai pot accede la fructe proaspete, măcar dimineaţa să mă ţin la curent cu evoluţia preţurilor. (evident că nu-mi amintesc nici ce culoare aveau portocalele de la intrare, d-apoi să mai şi compar raportul calitate-preţ, însă drumu-i mai scurt printre tarabe şi băbuţe simpatice cu borcane de murături asortate).
Slalom printre maşini la 10 m de trecerea de pietoni că doar trecură mai bine de 2 ani de când sălăşluiesc prin capitală şi obiceiurile proaste se-nvaţă mai repede, şi tadaaam, am ajuns în staţie. Douăşcinciu' se apropia agale cu aproape toate scaunele şi burdufurile ocupate. Pe scaun nu m-aş fi aşezat că m-aş mai fi trezit la capăt de linie, da' măcar într-un colţişor de burduf mi-aş fi sprijinit coatele întru contemplare a barelor slinoase. Cu mâinile-n buzunare, picioarele desfăcute pentru echilibru, m-am proptit în dreptul unei femei. Până la primul semafor mă procopsisem cu un cot în rinichi, iar în vecinătatea lui Bacovia simţeam deja vreo 4 perechi de ochi pe omoplaţi. "ştiu că-mi stă bine părul azi şi că atrag priviri pentru că mi-e silă să pun mâna pe bară şi mă balansez ca un hopa-mitică la fiecare hurducăială, da' cine şi de ce se benoclează la mine?" blat, arunc o coadă de ochi şi-l zăresc pe om. Mă fixase de cum am urcat şi mă scana de zor. Întorc brusc capul, îi zâmbesc drăgălaş şi-mi iau ochii de la el preocupată de-o maşină ce se chinuia să iasă de pe-o străduţă. Puuuţin înainte de mall, simt zoomul privirii pe umărul drept şi arborez semeaţă o sprânceană ridicată a deranj. N-apuc să mă îndrept spre uşă că văd o învelitoare de legitimaţie înaintând spre mine. Îl vedeam cu coada ochiului cum mustăceşte încântat că-şi va fi început productiv ziua şi-şi va face norma de amenzi până la sfârşitul programului. Ridic ochii larg deschişi spre el, nici nu-l vedeam prea bine printre vise - de fapt n-am nici siguranţa că era bărbat, da-mi propusesem să fac frumos de cel/cea care-şi va imagina c-o să mă urc vreodată-ntr-un mijloc de transport fără bilet - şi îmi ţin respiraţia pentru câteva secunde şi mă înroşesc instantaneu la faţă, cât să văd rânjetul de satisfacţie înflorind pe moaca mercenarului.
Şi tocmai când se pregătea să-nceapă să-mi spună povestea cu codul de lege, scot cu două degete abonamentu' din buzunar şi i-l înmânez fluturând din gene: " Pe ăsta voiaţi să-l vedeţi?" [girly]
A făcut scurt stânga-mprejur, l-a verificat de două ori la monstrul portocaliu şi aproape mi l-a aruncat înapoi ofticat.
"Mulţumesc! Ziua bună!" [@makeup]

Rezumatul săptămânii

2010-03-01T00:56:00.004+02:00

The Cat Empire - The Lost Song

Spovedanie

2010-02-21T21:31:00.001+02:00

Am o problemă începând de prin şcoala primară şi până-n zilele noastre cu 2 categorii de oameni:
senili şi cleptomani.
Senilitatea e una dintre treptele care vin la pachet cu înaintarea în vârstă, iar împotriva ei mi-am lăsat un testament virtual în care rog să fiu eutanasiată pe la 60, când ridurile vor deveni vizibile şi nu voi mai putea împiedica albirea părului prin smulgere a răzleţilor argintii. De cleptomană nu m-a raportat nimeni până acum şi nici n-am ajuns acasă cu alte obiecte decât cele pe drept obţinute din clasa întâi când am adus o gumă străină şi m-a certat mama rău.
Azi însă, şi-mi vine s-o scriu cu caps lock, după ce-am ieşit din supermarchet şi-am băgat mâna liberă în buzunar, mi-am dat seama că am un pachet de gumă de mestecat pe care nu l-am plătit. Abia atunci mi-am dat seama de ce a plecat din faţa mea de la coadă un nene, probabil mă văzuse luând din raft pachetul şi băgându-l în buzunar în loc să-l trântesc în coş. Scuze pot să-mi găsesc câteva: găurile din coş sunt mult prea mari pentru airwaves, coşul e prea greu, mi-era somn şi mă enervase paznicul care m-a însoţit pe tot parcursul printre rafturi.
Dar am făcut-o . mâine mă duc să-l plătesc.

Adăugarea de-a doua zi

În drum spre casă, m-am oprit pe la supermarchet, am păşit frumuşel înăuntru, am luat un pachet de gumă de mestecat şi m-am aşezat cuminte la coadă. Când mi-a venit rândul, am urmărit figura casieriţei schimonosindu-se de la curiozitatea apariţiei unei fufe cu un pachet de gumă pe care-l putea lua de la oricare chioşc până la nedumerire. S-a benoclat şi-un pic în spatele meu, cătând probabil vreo cameră ascunsă, când i-am spus că vreau să-l bată de două ori pe casă pentru că vreau să-l plătesc şi pe cel de-aseară.
Da, am făcut-o şi p-asta: am intrat în analele autoservirilor.

Străbunicu' lu ' messenger (dintr-a şasea)

2010-02-07T21:11:00.001+02:00

De mult îmi doream (mai mult împinsă de la spate de Blonda) să deretic prin dulapurile biroului pe care l-am lăsat aproape nefolosibil din cauză ataşamentului stupid pentru fiecare etichetuţă şi caiet din tinereţe. Ajunsă în urbea natală şi cu ajutorul norilor care s-au pus pe cernut serios, de pe la prânz răscolesc prin poze, cărţi poştale, felicitări, planuri, scheme, bilete de tren [whistle] şi corespondenţă de toate naţiile. Printre foi, am găsit un pacheţel de 2 X 2 cm, nu foarte plat, pe care scria: [b][i]CORESPONDEN-ŢĂ[/i][/b]
Le transcriu că poate aşa-mi mai amintesc şi io de vremurile cînd mergeam cu păşeam cu emoţie în laboratorul de biologie în fiecare marţi şi vineri.
_______________________
[@makeup] :" Vrei să corespundăm? dacă da, scrie-ţi numele şi clasa (nu mă supără dacă dai ceva detalii în plus!) Vei găsi bilete în bancă în fiecare marţi şi vineri"
[fancy] Vanilla Ice VII B, 13 ani (visez să ajung cântăreţ rap, cânt la chitară, uneori compun melodii în engleză) IDOLI? VANILLA ICE şi EAST 17"
[i](Încă.mi recunosc scrisul de mână, eu am avut iniţiativa:D)şi puteam să fiu şi soţie de vedetă [rock][/i]
_______________________
[fancy] Sunt băiat (Vanilla Ice) Bună, mă bucur că te-ai însănătoşit [i](chiulisem şi-am adus scutire de la tanti doctoreasa [whistle]iar colega care a stat în bancă în locul meu îi răspunsese băiatului nerăbdător )[/i]. Aş vrea să corespondăm. Am aproape 14 ani şi sunt în clasa VII. Se pare că avem aceeaşi fani. [i](de notat, da?! Ei erau fanii noştri:P)[/i]. Sunt fan Vanilla Ice, East 17 şi MN8. Am ore în laborator marţi şi vineri. Tu?
Sunt băiat, Bye!
___________________

[@bubblegum3]Bună!
Pentru că mi-ai adresat acele întrebări...în biletul ăsta vei găsi răspunsurile:
Câţi ani am? Doisprezece şi aproape 11 luni.
Ce clasă sunt? - a VI-a A (deşi cred că ştiai)
Cum te cheamă - Căti [i](aşa-mi spuneau colegii şi prietenii, aşa mi s-a spus mulţi ani, acu' nici nu deschid ochii când aud)Frăţicăăăă, a trecut o veşnicie de-atunci, nici ojă galbenă fosfoerescent nu mai am [/i]
Întrebăile pe care mi le-ai adresat sunt valabile şi pentru tine;
Câţi ani ai? Ce clasă eşti? Cum te cheamă??? Însă aş vrea să-ţi mai adresez şi alte întrebări (sau, în fine, rugăminţi)
- Descrie-te cat se poate de amănunţit!
Dacă vrei, scrie-mi dacă da sau nu şi mă voi descrie şi eu în biletul următor (doar dacă vrei)
Cam atât pentru astăzi. TO FRIDAY, B. Cătă Aci era o bulină cu o declaraţie de fan:
I [love] East 17 and TAKE THAT and Vanilla

[#smile]BUNĂ Voi începe cu răspunsurile la întrebările tale: am 13 ani şi 8 luni, sînt în clasa a VII-a B, numele meu este M.M. Am o rugăminte, dacă nu te superi, aş vrea să ne întâlnim, astfel vei avea imaginea mea fizică. Nu mă pot descrie deoarece nu stiu dacă va ieşi întocmai descrierea. Deci? Rămâne să-mi dai răspunsul vineri. Da? [b]astaI[/b] tot pentru azi.
Good Bye, to Friday!
Semnat Vanilla [love]
[i]Aci i-am găsit prima cratimă lipsă. Cred că din cauza ei nu mă cheamă doamna Vanilla Ice fan[/i]
______________________

[girly]
Salut!
Mi-ar place [i]pe-atunci nu cred că era corect a "plăcea"[/i] să ne întâlnim, dar...dacă vrei, scrie-mi data şi locul. Sper să pot veni. Dacă nu te poţi hotărî, poate îţi dau o idee.
Pa! B.C.
[southpark]
Salut! Aş vrea mai întâi să ştiu unde stai. Aştept răspunsul vineri şi să ştii că nu mi-ar strica un sfat din partea ta. Până atunci mă mai gândesc. To Friday, Good bye! M.M.
_____________________
[fancy]
Salut!
Voi începe cu esenţialul: adresa: Strada Republicii, Bl. IC.1. În legătură cu propunerea ta, mi se pare foarte bună. Recunoaşterea: Blugi, un tricou alb, lung (aproape până la genunchi), eventual o şapcă roşie. Dacă va fi vreme rea, voi veni într-un costum de sport vişiniu. Eu după ce te voi recunoaşte? Good bye and don't forget: L[love]VE and Glorify the kings of rap; Vanilla, East 17.
M.M.
¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Nu-mi amintesc să fi dezlegat vreodată misterul figurii destinatarului bileţelelor din ora de bio. Ştiu doar că vreo 2 luni, cât a durat corespondenţa, îmi fluturau genele spre uşa laboratorului de biologie cu 5 minute înainte să se sune şi că o vreme am dat tîrcoale, în trecere, în week-end, cu prietenele blocului în care-mi spusese că locuieşte, însă n-am auzit vreo pietricică izbindu-se-n geam, deşi-i dădusem adresa corectă.
Când am luat vacanţă, mai bine de jumătate din clasa mea ştia de corespondenţa noastră şi pândea la ieşirea clasei precedente din laborator. locul din banca a patra de la mijloc, locul dinspre perete, era mereu gol.
Să ştii, M.M., încă mi se mai face poftă să ascult Thunder şi Stay Another Day din când în când.

B.C.

Şterge-mă, da' nu mă uita sau uită-mă, da' nu mă şterge

2010-01-19T13:25:00.002+02:00

Cred c-a trecut mai bine de un an de când m-am liniştit, de când nu mai stau cu ochii în permanenţă pe activităţi, de când nu-mi mai schimb parolele o dată pe săptămână.
De teamă şi înverşunare aproape concomintente învăţasem să sparg conturi pe netlog, mă rog, marea inginerie consta dintr-un exerciţiu de memorie şi-o joacă de-a ghicitul combinaţiei de cifre şi nume cu rezonanţă pentru el din care ar fi putut fi compusă parola.
Eram urmărită şi urmăream. Mă scuturam de praf şi pocneam la rândul meu. E mai sănătos pentru scufiţă.

Reuşisem să şterg aproape toate amprentele falsificate de el, mai puţin una pe care-o ştiam. O vreme am uitat de ea. Azi mi-am amintit şi-am intrat să verific. M-am simţit compleşită de 2 sentimente care-mi pocneau în timpane: "poate urmele nu mai există deloc, poate a şters contul şi m-a pus în sertarul cu deşeuri, doar acolo mi-ar plăcea să mă mai găsească, neinteresantă.", dar m-am uimit muşcându-mi unghia şi aşteptând ca, la încărcare, figura-mi zâmbăreaţă îndrăgostită iremediabil pe-atunci să se arate din şirul de capturi personale ale zmeului. Raţionamentul de funcţionare a psihicului feminin îmi e incă un mister: Cum s-o putea să se adune golul din stomac chiar şi când personajul producător e muma pădurii, zmeul cel rău, hannibal 1, 2 şi 3 şi numai menţionarea numelui e motiv suficient pentru ceartă dureroasă?

Prieteni cu bani

2010-01-17T17:55:00.001+02:00

Cinefilă, da, un nou sinonim pentru antisocială, te ţine fixată cu fundu-n canapea, cu floriceaua-n gură şi berea p-aproape. Din cauză că am terminat de vizionat cele 10 sezoane din Friends de curând am rămas fixată pe actori şi-am cătat pe imdb filme cu Jennifer Aniston în ultima vreme. Despre Love Happens şi The Break-up poate cu altă ocazie, Friends with Money e filmul care face diferenţa, apogeul nervilor, un tablou zugrăvit în nuanţe de gri morbid, aproape static, o societate la care, din dezinformare voită a media, m-am văzut visând la un moment dat. Visul american! trăit în cotloanele din spatele cortinei sclipitoare. Se iau 3 familii de succes: scriitori de scenarii care fac echipă bună profesional, dar care s-ar lovi cu laptopurile peste ceafă dacă n-ar şti că într-o zi copilul îî va urî, o creatoare de haine care nu-şi poate controla frustrările şi răbufneşte într-un tărăboi de magazin, un şefuleţ corporatist care n-are curaj să iasă din dulap, the perfect supportive housewife şi-o menajeră. a niciunuia dintre ei, doar o prietenă pe care o invită la cinele epatante la restaurant şi căreia se gândesc să-i aloce fondul de charity cu 6 zerouri în coadă. Se iau bârfe şi conflicte disimulate, alegeri nepotrivite făcute în tinereţe, zâmbete tipărite elegant pe figurile tratate cu mostre de creme panaceu, un fustangiu care-şi cere partea din participarea observativă la procesul de curăţare a locuinţelor unor străini şi părinţi care nu-şi cunosc prietenii de joacă ai propriilor progenituri. Se obţine o harababură prost muzicalizată, aproape lipsită de intrigă, fadă, însă uşor de digerat pentru un neuron obosit. Dac-aş fi fost în papucii personajului lui Jennifer...i-aş fi ucis fără regrete pe toţi, dacă-aş fi fost în papucii vreunuia dintre celelalte personaje...m-aş fi închis după un gard verde, la zâmbăreţi. Finalul, daaaa, finalul e cel mai puţin previzibil: jumătatea care stătea prea aproape ca să poată fi observată şi bani care pică.

Nu mai visez frumos

2010-01-11T02:01:00.002+02:00

...mi se ntâmplă de puţină vreme şi, deşi accept doar interpretarea frumoasă a unui vis, mi-e frică să merg în dormitor, mi-e frică să-mi apropii pleoapele doar nu s-ar continua visul de vineri. Poate nici n-a fost vis curat, cu semnificaţie reală, poate am aiurat toată noaptea din cauza răcelii... mi-a plăcut să-i ţin în braţe pe cei doi bucălaţi - erau perfecţi - însă nu vreau să ştiu cum se termină.

Mai bine mă uit o noapte întreagă la filme şi sper că voi fura o oră de somn spre dimineaţă, când visele au plecat şi ele la culcare.

suntem cam proşti?

2009-12-19T17:44:00.001+02:00

Din cauză de frig, congel, brrr, şedeam cuminte-n casă cu maşina de spălat pornită (prizele şi întrerupătoarele nu mai sunt doar de decor de câteva ore ) şi ochii priponiţi pe-un perete când am deschis tembelizoru' doar, doar or trece mai repede orele până la Concert. Am nimerit pe axn, unde American Idol se defăşura în toată splendoarea lui, o emisiune înregistrată, evident.
Nu zic, oameni talentaţi, copii care s-au născut cu muzica-n vene, pe unii poate-i voi vedea pe vreun afiş lipit pe stâlp care va anunţa un megaconcert până şi-n capitala lu' peşte prăjit peste vreun an-doi, m-am benoclat cu mintea-mprăştiată o vreme la ei. Pentru cine nu s-o uitat la spectacol, după fiecare interpretare, este anunţat numărul de telefon la care poate fi votat fiecare concurent. Io cu urechile mele auzeam asta, în schimb subtitrarea zicea:"nu puteţi vota, vă rugăm, nu sunaţi".
În sfârşit s-o terminat, dar nu fără o ultimă specificaţie repetitivă: "Aceasta este o emisiune înregistrată. Vă rugăm, nu votaţi!"

Hai, mă, las-o-n pielea goală (pe zăpadă ), atât de idioţi se aşteaptă să fie cei care se uită la emisiunea asta?!

Tag-uri: pe seară întrebări

da' nu ştiu, pe bune...

2009-12-18T12:51:00.003+02:00

Pe când eram puştoaică mă supăram tare când tata nu mă lăsa să rămân trează până la ora la care se difuza Twin Peaks, iar când reuşeam să-l fentez, mă uitam numai la jumătate de ecran, cu o mână întotdeauna-mi puneam păvază peste ochi. Tot pe-atunci au început şi testările extremelor la care poate ajunge tensiunea personală fără să lase urme permanente, nu ştiu cum, boalii, m-oi putea speria în halul ăla doar dintr-un pasaj muzical alert sau o umbră iţită-ntr-un colţ întunecat.
Cu timpul, am descoperit că pe primele locuri în topul preferinţelor cinematografice sunt producţii uşor sperietoare, thrillere sângeroase pe alocuri, am reuşit să adorm la Tăcerea Mieilor fărrrră niciun coşmar ulterior, şi m-aş uita o săptămână la CSI şi Criminal Minds, poate şi Dexter.

Iar am ocolit buşcheţii degeaba, pornind de la filmele cu victime, cadavre şi scene înroşite, m-am oprit pentr-o secundă şi-am privit un cadavru descompus, figura lui. După ce muşchii se descompun sau sunt înlăturaţi, mandibula se depărtează uşor de restul maxilarului creând impresia unui zâmbet. So pe masa de autopsie nu mai vezi un om trecut în nefiinţă, chinuit probabil de vreun criminal în serie ori răpus de boală, nu, rămâne doar o expresie de calm şi-atât. O pace finală pe care trupul o acceptă zâmbind.
Şi-apoi mă-ntorc la începuturi, la naştere care debutează tot cu suferinţă, cu durerea desfacerii cordonului ombilical şi trauma drumul anevoios. Cu plâns şi figură crispată ce îşi păstrează expresia pentru luni întregi până ce, resemnat, puiul de om învaţă să zâmbească.

Deci începem în tristeţe un traseu complicat pentru a-l sfârşi în bucurie, mă-ntreb pe care dintre extremele tainelor le aşteptăm de fapt cu mai mare încântare?

Hai să cătăm casă sau Tineretului e şi staţie de metrou?

2009-11-29T02:57:00.004+02:00

Din varii motive, printre care şi instabilitate pe undeva pe la mansardă, de când am schimbat târgul, am o preocupare nouă: mă mut. Şi mă mut des, nu neapărat spre mai bine, deşi, la momentul luării fiecărei decizii, pare să fie acea cotitură pe care viaţa o aştepta de când mă jucam cu păpuşile în spatele blocului. Ştiu, ştiu, aş putea ca, pentru o schimbare radicală, să mă tund (însă o fac oricum nemotivat) sau să sparg puşculiţa pentru un şifonier mai mare, dar purcelul e de mult istorie. Cu trecerea timpului am devenit un guruleţ într-ale anunţului.ro şi cautcolegdecameră.ro. ginesc cei mai ţăcăniţi posibili colegi de apartament cu putinţă într-o clipire de geană rimelată şi cele mai năstruşnice proprietărese panicate de sri, fmi, hong kong şi ping pong. Aveam locaţia, îmi mai trebuia doar cineva care să contribuie la plata cheltuielilor, am şters praful de pe conturi şi-am purces. Interviuri serioase, tururi profesionale ale dependinţelor, grafice cu istoricul cheltuielilor, prezentarea viciilor şi avantajelor locaţiei, când m-oi hotărî să fac următoarea schimbare, agent imobiliar o să scrie pe cartea mea de vizită. S-au perindat prin agenda telefonică, lista de mess şi camere vreo duzină de oameni, care mai de care mai ... speciali. Şi-ntr-un final am hotărât; Sharky!!! Deja ne stabilisem sarcinile, ponderea de ocupare a spaţiului comun, zilele de bere şi pe cele de karaoke, dar se-ntâmplă necunoscuta din plan: locaţia nu mai era stabilă. Aveam la dispoziţie un week-end să găsim un loc de unde să plecăm dimineaţa către ocne. Câteva variante găsite de Sharky, câteva ale mele, ne-am pus pe vizitat. Prima: sâmbătă, ora 16, 30, o ţâră mai încolo de piaţa sudului. Sharky era la ocnă, zic că poate veni până la metrou la eroii revoluţiei şi de-acolo pornim împreună. Zis şi... Cobor ca o boare, fac obişnuitul slalom printre fire şi-apoi pe scări ţup la stânga până în capătul peronului. C-o cască urlând într-o ureche şi telefonul înfipt în cealaltă, verific: "ai plecat? unde eşti?" [fool]"doar ce-a plecat un tren din faţa mea, îl iau pe următorul". Ok, zic şi mă trântesc elegant pe-un scaun, agăţ o mizerie de ring de pe scaunul vecin şi zâmbesc preţios jandarmului care-şi plimba bastonul în perimetru-mi vizual.

Timpul se scurge groaznic de greu când frunzăreşti porcării, urmează telefonul de verificare, în mod normal, n-ar trebui să dureze mai mult de-un sfert de oră cu tot cu aşteptare să ajungi de la unirii până la mine. "tocmai m-am urcat în metrou, sunt la penultima uşă, nu mai cobor, te aştept înăuntru". Corect! Încep să număr dungile din podea, neoanele din stânga, din dreapta, capetele de mort de pe hanoracul puştiului care se fâţâia obositor pe peron. Trece un tren, nimic, trece al doilea...nimic. Sun:" la care penultima uşă eşti tu?". "la cea dinaintea ultimei, aşa cum zice definiţia, stau pe primul scaun de lângă uşă, acum am trecut prin staţie şi nu te-ai urcat". Dup-o crizişoară cu volumul un pic cam tare, închid şi mă ridic nervoasă. Ziarul s-a-mprăştiat pe peron, era să mă prăvălesc peste linii în încercarea civică de a strânge gunoiul, ajunge şi trenul şi mă cocoţ în el. Inspirată, las decât o cască-n ureche în aşteptarea apelului rechinos. În loc aud "urmează staţia Tineretului cu peron pe partea stângă". Uffa, am sfeclit-o! din obişnuinţă, m-am dus către peronul de unde mă urc dimineaţa mecanic în drumul spre ocnă. Mă scobor la prima, aştept încă 5 minute următorul tren pe peronul opus şi mă-nfiinţez în staţia unde m-aştepta de douăjde minute Sharky tropăind în loc cu ţigara-n gură.

Cu vreo oră întârziere ajungem să vedem apartamentul, Sharky negociază bine şi mai obţinem un minus 50 de euroi, greşeşte diabolic băgându-mă-ntr-un magazin să-şi caute o geantă şi reuşeşte cu greu să mă scoată de-acolo cu doar două 2 perechi de dresuri achiziţionate şi ne-ntoarcem fiecare spre treburi: io, la leneveala de week-end, şi Sharky, la birou, unde-i şade mai bine. Nu ştiu de ce a preferat să întrebe o copchilă de fo 10 ani pe care peron trebuie să aşteptăm trenul şi de ce nu m-a crezut pe mine care-s mare şi ştiu pe de rost harta metrorex, am găsit şi locuri, ne-am pus la bârfă, mi-a zis ce mega întâlnire avea în seara aia, ne-am salutat şi până să mă hotărărsc să cobor aud din nou: "Urmează staţia Tineretului cu peron pe partea stângă". bjkdsbkdfsfşgvf!

Care-ai pus staţia asta pe hartă??

Şi da, strada Smârdan e pe undeva prin centrul vechi, nu ştiu unde, pe cuvânt. Iar în adresă, blocul e...6 cred, iar în casă nu m-am rătăcit niciodată ...cu lumina aprinsă:P

Da' nu sunt un om rău.

2009-11-19T11:14:00.004+02:00

Oamenii se împart în două categorii: iubitori de câini şi iubitori de pisici.
Îmi plac amândouă, am crescut căţei pe lângă bloc, am dormit cu Jessica şi cu Ţuţi pe aceeaşi pernă, şi acasă la Blonda am avut pisici de când l-am găsit pe Miuzet pe malul derelei la ţară şi l-am ţinut pitit de tata până l-au anunţat vecinii că fiică-sa iese cu pisicul la plimbare în spatele blocului. Mă leşin după mersul precaut printre firele de iarbă, după blăniţa moale şi mirosul de pisică proaspăt spălată, iar torsul la ureche şi pufesatul cu gheruţele trase m-au cucerit definitiv.
Ghindă, ooo, Ghindă, deşi a stat doar o lună cu noi mi-a fost pansament cu efect prelungit în timp.
Vreau pisică! vreau o pisică mică şi pufoasă şi cu fiţe şi cu zgârieturi şi cu ochi blânzi care să nu-i pape peştii lui sharky şi care să vină la uşă şi să se gudure printre picioare şi să stea la poveşti cât îi seara de lungă şi să-şi ia pastiluţele deparazitare fără mofturi.
Pe stradă mă tot benoclez după ghemotoace abandonate, încă nimic. Azi am cătat pe google. Evident că există un site cu oferte de adopţii. Şi-am vrut-o şi pe prima şi pe-a doua şi pe-a treia şi pe-a patra şi p-aia ochioasă portocalie şi p-ăla tărcat cu ochii verzi şi p-aia gri pufoasă şi pe replica lui Toma în miniatură şi pe plângăciosul cu ochi apropiaţi şi botic alb.
Un moment de luciditate: nu pot avea mai mult de unu, deci trebuie să aleg.
Cum să fiu eu responsabilă de destinul unor ghemotoace? dacă îl aleg pe cel mai frumos, iar un altul nu foarte fotogenic îşi pierde şansa de supravieţuire din cauza superficialităţii mele?!

Orgasm floral

2009-11-17T17:24:00.002+02:00

De prin vară, împărăţia se preocupă şi mai în detaliu de imaginea emblemei, iar una dintre măsurile care mă fericeşte personal e aranjamentul floral pe care-l găsesc schimbat în fiecare luni pe birou, în dreapta. De obicei îs trandafiri sau crizanteme cu oareşce ciudăţenii de prin familia orhideelor, într-o săptămână mi-au adus şi frezii - mai-mai c-aş fi lucrat peste program de dragul lor - măcar de luni până miercuri e-o plăcere să mă cocoţ dimineaţa-n lift la gându' că le voi vedea pe frumoasele colorate cum zâmbesc parfumat din castronul lor asortat.

Lucrez cu oameni feluriţi, de toooate felurile. Printre ei se află şi una bucată muiere intrată în segmentul de treijde ani pe care-o bănuiesc de abstinenţă monahală şi nu exclud posibilitatea ca unele poteci să nu fi fost călcate vreodată. Crizele de isterie şi evidenta nevoie de afecţiune sunt deja obişnuite, daar...de când cu florile, care-s aşezate fooarte aproape de mine, de câte ori are ocazia, se-nfiinţează pe etaj şi nu pleacă până nu-şi arcuieşte spatele, cu un picior întins în spate în timp ce nasul i se apropie de aranjamentul floral într-o mişcare de du-te-vino asezonată cu gemete înfundate. Primele dăţi...mi s-a părut că-i e rău femeii, m-am ridicat şi m-am apropiat să văz de-o fi păţit ceva, dar n-am făcut decât s-o încurc(blush, whistle). acu-i un real ritual pe care zău că nu-mi dă mâna să-l întrerup, mai ales c-am văzut şi nişte ochi uşor daţi pe spate într-o după-amiază şi nişte roşeaţă-n obraji.

aa, nu mai vreau, frate, flori pe birou, m-am răzgândit! care-o vrei pe icsuleasca să se orgasmeze pe biroul tău?

taxi-driver

2009-11-17T14:33:00.002+02:00

Da, da, ştiu, toate colţurile vuiesc din cauza grevei metrorex, nici mie nu-mi e tocmai bine că a trebuit să merg 2 staţii pe lângă maşinile blocate pe şosea încălţată cu ghete care nu-mi sunt tocmai comode până la prima staţie de taxi pe care-o ştiam mai puţin populată din cauza hoţilor de taxiuri şi a lipsei de reacţie în timpului duelului pentru o portieră deschisă.
Never mind, am supravieţuit. Şi l-am cunoscut pe nenea şoferu'! cel mai tare taximetrist din câţi am acostat (whistle): între 2 vârste, a doua şi a treia, deci fără frustrări sexuale, politicos, comunicativ numai cât să ceară destinaţia şi să mulţumească pentru apreciere, prudent, cu foarfecă lentă şi ambreiaj elegant.
Lucrează la Apolodor, mda, tot de-acolo era şi nemernicu' de ne-a lăsat cu bagajele-n piaţa cu flori, mâine mă duc să-l caut, poate-mi zice numele străzilor din traseul pe care l-am făcut azi.

"Mai bine rămâneam cu tine-n pula mea"

2009-11-14T02:38:00.002+02:00

cumplit, cretin, incult, obosit, beat, incoerent, trecut, trist, regret, ochi deschişi, îngălat, şantajist emoţional, patetic, azi regret: am pierdut 8 ani!

Curve cu blog?

2009-11-11T09:54:00.002+02:00

Pe prima prostituată de lux, Curvete, mi-a prezentat-o în virtualia o colegă, am răsfoit-o un pic, am încercat un portret a maică-sii cărând sacoşele cu gogonele de la piaţă în vreme ce tată-su mai meştereşte un pic la dăciuţa cumpărată din primul lui salariu în vreme ce ea, curveata, se dă cu yahtul de stele multe şi încarcă dulapuri nesfârşite cu etichete. O vreme am urmărit-o, pe ea şi poveştile ei la fel şi anchetele de amatori. Concluzia: curvete e o tipă normală, cu o viaţă normală, cu un iubit normal, care fantazează inspirată fiind de romanele furate din biblioteca mamei în adolescenţă la o viaţă picantă căreia cu siguranţă nu i-ar face faţă.

Am urmărit-o pentru scurtă vreme pe-o franţuzoaică, după nume, căreia îi place să se joace cu iubitul ei şi care scria foaaarte intens despre cum o făcea. Din scrieri şi descrieri m-aş fi aşteptat s-o recunosc pe stradă sub forma unui cuptor fumegând de pasiune ori s-o găsesc printr-un gang trăgându-şi-o în draci. A fost deconspirată curând: de-abia devenită majoră-n toate statele lumii, o ochioasă între 2 relaţii, cu frustrări şi complexe şi-o apariţie care nu urla a sexualitate debordantă pe care-o afişa sub pseudonimul francez. Extreme.

Le-am cunoscut apoi pe alte încălcătoare ale celei de-a şaptea porunci, tot în virtualia, tot închipuite, cu nume de flori patimaşe atârnându-le greoi pe umerii delicaţi. Nu-s cârcotaşă, fac doar analiză pe text şi trag concluzii subiective: sunt fete cu o cultură medie spre deloc, împătimite ale serialelor, fie telenovele, fie americane care le lărgesc orizonturile, lucrează-n birouri unde au acces la net şi câteva minute pe zi măcar se pot desfăşura nesupravegheate. Pot să pun pariu pe-o sticlă de Alex, nu vreau baileys şi alte &-uri, că marea lor majoritate, a curvelor cu blog, se trezesc dimineaţa lângă acelaşi bărbat, acelaşi căruia îi prăjesc ceapa pentru tocăniţă şi-i pun berea la rece.

Ştie cineva o curvă autentică cu blog? c-aş citi parcă ceva picant pe azi...

jinx de blog

2009-11-10T12:29:00.003+02:00

am crezut că-i doar o întâmplare sau doar o părere de panicoasă. Ei bine, nu-i!

Când mai am vreme între două sarcini la ocnă sau seara, până când pleoapele mi se-ndrăgostesc, îmi place să mai citesc câteun gând, o păţanie, o ştire personalizată ori o poveste din viaţa celor care cuvântă (din păcate). Pe majoritatea celor ale căror scrieri le urmăresc îi cunosc în persoană, pe alţii doar din recomandări ori...întâmplare şi mă bucur de câte ori descopăr un condei special.
Însă, care n-am avut noroc pe lume, odată intraţi pe lista de stalkerit,toţi desenatorii mei de vise faine îşi găsesc alte preocupări: ba se-ndrăgostesc mai rău, ba sunt provocaţi profesional, ba achiziţionează un joc nou care le captează atenţia... şi eu rămân cu ochii la o listă de bloguri noi care nu are noutăţi decât o dată la 2-3 zile.
So, care vrei să scapi de monotonia scrisului zilnic, prezintă-mi-te şi-o să-mi trimit jinxul să te scoată din activitate.

Meeelc

2009-11-05T10:17:00.005+02:00

Radiografie scurtă a anului care se apropie de încheiere: furtuni, calm anesteziat, nume noi în agendă şi prietenii...şterse, saci şi genţi burduşite cu bagaje îngrozitor de multe şi grele, pantofi pe care nu i-am văzut vreme de-o lună jumate cât au stat nedespachetate...

În 2 săptămâni o bifez pe-a opta mutare în nici 2 ani. şi nici măcar nu ştiu dacă-i vorba de evoluţie.

Pentru azi!

Reminder: next time a "friend" who needs a room-mate asks just go ahead, she'll be thrilled and you'll have enough time to get over your disappointment after you'll be living alone.

1 noiembrie

2009-11-02T00:27:00.002+02:00

Iiiiiiii! mare petrecanie maaare, nuntă cu ştaif pregătită în timp record, dar reuşită până în detaliile sesizabile. Ceremonie religioasă cântată prelung, clar, emoţii în batiste ca orice ciupercă ce se respectă. Ăpână la apusul soarelui toate-s acoperite de sclipiri de soare printre vitraliile impunătoare şi fondul de ten proaspăt aplicat. Daar..o venit ea şi seara cu sindrofia...Câteva concluzii personale: trandafirii agăţaţi de tavan cu floarea-n jos dau o notă şi mai elegantă restaurantului cochet, poate doar dacă, în loc de sângerii, ar fi fost albi (notă personală);

buchetul de mireasă făcut cu mânuţa ta, aşa cum se gândeşte şi subsemnata să şi-l facă....whenever... e muuult mai elegant mai ales fără împopoţonări inutile (ete, de-aia lucrăm bine împreună, că gândit la fel:P); aperitivele simandicoase...mmmm, foie gras cu kiwi:X:X:X:X, însă friptura...fie ea pastramă, muşchi, orice vietate sacrificată...nu tre' să sângereze când o înjunghii, mai lăsaţi-o, frate, măcar 3 minute pe jar să şadă bine să se perpelească şi prin interior...gândiţi-vă şi la stomcele sensibiloase...

Şi-ncă una că de fapt de-asta mă băgasem să dau cu băţu': muzicaaaaa: băi, nenică, digeiule, nu vezi că la mese-s trei sferturi curci pamponate care se dau pe net cu telefoanele pe sub masă? la ce, bluesul meu, o ţii numai pe sincroane de bălăbăneală-n cuplu???!!!

Mă duc să-mi tratez durerea din cap că mâine, adică azi, e zi de ocnă:(

Concert Urma - 29 octombrie, ora 22.00 Sylver Church

2009-10-21T18:55:00.000+03:00

O poză şi-un singur bilet.

No, pe bune acuma

2009-10-19T09:18:00.002+03:00

Activitatea de întâlnitoare-i periculoasă la un punct: personajele purtătoare de pantaloni cu numele cărora nu încearcă asortarea prenumelui personal îşi doresc să rămână peste noapte, s-o cunoască pe viitoarea mamă soacră, atunci când simte iminenţa unui asemenea atac, ciumpearca are nevoie să ştie că-şi poate piti pălăria sub o nouă-veche (necunoscută) identitate până când interesul bureţelului se diluează.
Ăsta-i principalul motiv pentru care am ...well...cam multe conturi de e-mail/id-uri de mess pe care le rulez...(whistle)...
Printre numeroasele parole pe care mă forţez să le memorez (cu greu, e drept) e şi cea a contului de e-mail de la ocnă. E oficial şi în mod evident nu oricine dintre cunoscuţi ştie adresa, decât câţiva dintre prieteni şi oamenii cu care trebuie să interacţionez virtual. Din acelaşi motiv ar trebui ca în căsuţa de mail să am decât chestii care să mă intereseze: docs de scârbici şi pps-uri cu pisici şi călătorii virtuale, bancuri şi câteun link pentru vreo grozăvie nou-descoperită. Daaar nuuu, ultima găselniţă (pfoai ce-mi place cuvântu' ăsta) sunt mailurile de la o doamnă clientă care m-a băgat pesemne în adress book şi care mă sperie că sfârşitul lumii e aproape, îmi îndrumă alimentaţia spre un curs sănătos, se preocupă de viaţa mea personală invitându-mă să mă alătur miilor de oameni singuri (daaaamn!) pe te-miri-ce-siteuri.
Fraaaateeee, nu pot să-i dau reply şi s-o cert să nu mă disturbe că nu dă bine la etichetă. Şi-atuncea? Şi-atuncea io ce fac? Dau cu Shift-Delete în fiecare dimineaţă?:-SS

I know this guy in the World Records Academy (FoodFest)

2009-10-04T13:18:00.004+03:00

Sâmbătă s-a întâmplat. M-am echipat relativ repede şi m-am urnit spre Unirii, nu pentru nebunia gastronomică, acces la bucătării internaţionale am suficient încât să ştiu că tot grătarul de pui mi-e cel mai bun prieten, dar pentru a asista la realizarea unui record mondial. Din ciclul "Devin celebră câte puţin":P, reiterez: I know this guy in the World Records Academy !

Good job, Radu!

Despre naştere şi dioptrii

2009-09-23T17:11:00.002+03:00

ete, na, şi ce dacă nu mă îndeletnicesc cu alegerea şaibelor asortate şi nici vizită la cabinetul de planificare familială nu fac prea curând, ce? n-am voie să scriu despre informaţii pe care le primesc de prin toate părţile?!

Când am aflat, m-am pus pe-un râs isteric de se uita Mire cam într-o dungă la mine, acum îmi recunosc ignoranţa. Soooo, maaaare atenţie purtătoarelor de ochelari sau perechilor masculine ale purtătoarelor de ochelari: în timpul naşterii pe cale naturală, din cauza efortului depus de viitoarea mămica, există riscul ca valoarea dioptriilor să crească. Lla o documentare amănunţită am aflat că riscul e iminent pentru nefericitele cu dioptrii mai mari de 7, so...nu-i chiar un impediment pentru naşterea normală de care se tot feresc femeile nowadays.

Da' mai am o întrebare: viitorului fericit tătic, prin simpatie măcar, ce-i creşte şi ce-i scade în urma evenimentului?

Primul single Urma - Lost End Found - TERMINUS

2009-09-22T12:49:00.002+03:00

Am aflat târziu ca de obicei de concert şi de proiecţia noului single Urma - Terminus, deci n-am ajuns la Clubul Ţăranului, pe 17 septembrie. O bilă mare şi neagră pentru pălăria personală, dar bag seamă că prezenţa la concerte se-ntâmplă din doi în doi, deci la următorul mă voi prezenta negreşit!
Mani anunţase la Şirnaville, pe 15 august, că se pregăteşte ceva. Supriza mare şi plăcută a fost să descopăr că Tavi Cociş, cel care făcuse cu de la sine putere videoclipul pentru Slidehttp://www.youtube.com/user/elvusador#play/uploads/3/lO0ekvmjlXI, postat pe youtube cu vreo 16000 de vizualizări :O, a fost contactat pentru conceperea videoclipului pentru primul single extras de pe albumul Lost End Found - Terminus.
Superb! L-am ascultat de 20 de ori numai aseară. E muzică de întovărăşit un pahar de vin la mese alese la întâmplare într-o noapte de pribegie citadină cu degete îngheţate şi paşi sincronizaţi inconştient.
p.s. m-aş fi aşteptat ca primul extras să fie All Wrong. Next, maybe!

una scurtă

2009-09-21T00:44:00.002+03:00

O zi, o fracţiune de secundă care mi-a adus aminte de ce nu port fustă (scurtă) pe stradă şi de ce îi urăsc pe ţigani.
Mergeam prin urbea natală către locaţia unei petreceri la ora 5 după-amiază. Lumină de ziceai că doi sori s-au adunat pe cer, pacea obişnuită pe străzi, oameni liniştiţi care-şi văd de seminţele şi de bârfele lor de week-end pe băncuţa din faţa scării, ultimele rândunele făcând planuri pentru zborul cel mare, câteo maşină la 3 minute mă depăşea pe strada curăţică, poşeta atârna regulamentar pe umăr... Şi, trecând pe lângă ghenele poziţionate în mijlocul cartierului unde tocmai îşi făcea...cumpărăturile un cetăţean de etnie conlocuitoare, nu mă aleg cu o fluierătură, nuuuuu. CI CU O MÂNĂ BĂGATĂ SUB FUSTĂ CIUPINDU-MĂ DE FUND!

Poşeta plesnită pe umărul nenorocitului şi înjurătura scrâşnită printre dinţi nu mi-au şters senzaţia de vomă instaurată de-atunci.

Sunt tolerantă când spun: vedea-v-aş săpun!

Despre nimic

2009-09-17T12:59:00.003+03:00

Azi e despre nimic...Despre oboseală cronică, despre ameţeală chiar şi când stau jos, despre fluturaşii pe care nu mi i-am dorit, dar care se încăpăţânează să-şi plimbe roiul prin stomac, despre linişte, despre nopţi de nesomn, de aşteptare, despre 90 de zile, despre spirale repetative, despre ţigări şi usturime până în lobul plămânului drept, despre prietenul Alex, cel absent şi dorit, despre frunze arse, despre ceai, despre bănci străjuind alei nepovestite şi neînsoţite, despre ibricul de cafea păcătoasă, despre nuvele, despre vrăbii nervoase, pantofi tropăind murdar, umbrele şi şaluri arămii, despre verde tulbure şi dresuri pictate şi ţambalagii beţi, despre ipocrizie şi inconştienţă şi protecţie, despre acceptare, despre munţi de îngheţată şi găleţi de vişine coapte.

Memento

2009-09-09T11:24:00.002+03:00

Da, pe-asta am simţit-o, n-am ştiut exact când şi ce se va întâmpla, dar sunt agitată de-o săptămână şi-s mereu cu garda ridicată şi privirea peste umăr.

E o zi perfect banală, mă plimb aiurea pe site-uri şi dau clickuri la nimereală pe youtube.
Samy se pune pe cântat, cred că-l mirosisem..."Bună ziua, Cătălina, voiam să-ţi spun că astăzi nu poţi veni la probă la costum."
Într-o fracţiune de secundă mi-am dat seama cine e, greşise numărul, rămăsesem şi eu, Cătălina, în agenda telefonului - cred că tot eu salvasem numărul. A trecut mai bine de un an şi jumătate de când coşmarul s-a sfârşit, de când am tot aplicat detergenţi pentru a şterge amintirea unei iubiri care m-a răscolit şi m-a tăvălit în mocirlă.
Dintr-o întâmplare, un domn care m-a numit la un moment dat posibilă noră mă sună şi-mi spune că uşa casei lor îmi este deschisă oricând aş dori să le dau bineţe ori chiar să rămân pentru câteva zile, mă-ntreabă ce mai fac şi-mi urează sănătate. M-am pomenit zâmbind, nu a regret, ci a...nostalgia a ce ar fi putut să fie dacă ar fi fost.

Îmi trebuie cafea multă...şi nişte vin poate diseară...

Cinematografie

2009-09-07T17:11:00.010+03:00

Ce face sociopatul pe vreme de făcut copii şi numărat bani? Şade-ntre 4 pereţi, cu diverse ieşiri pentru alimentare, face liste, mai sfarmă câteo inimă şi se transpune în pielea personajelor din filme.

Timp de 48 de ore am fost Dahlia lui Zohan, cea stylistă şi împăciuitoare. Neah, n-am plete superbe, mergem mai departe. M-am făcut apoi gospodina - supereroină, mă chema Mary şi, între o friptură fragedă la cuptor şi un antrenament de softball al puştiului din dotare, mai zburătăceam o juma de oră pe deasupra oraşului cu pelerina prinsă de umeri şi Hancock alături. Nope, şi asta are plete de vis, nu-i de mine Mi-am zis că trebuie să mă mai liniştesc un pic şi-am devenit personaj de remake romanticos, dar m-am trezit tembelă, leşinată prin gări şi efervescentă, personificată de inconstanta Jordan la braţul sau..mă rog...pe braţele:P lui Charlie. N-a mers nici aşa. Îmi trebuia acţiune, domnule, nu smiorcăială lângă un copac într-un parc. Am zis...Hai! Hai în suburbia americană, acolo trebuie să se întâmple quelque chose. N-am putut alege, m-am împărţit în 3: doamna de carieră coafată aşa cum mi-am dorit toată adolescenţa după modelul lui Meg dintr-un serial, naiba-mai-ştie cum îl chema, sclipitoare, cu succesul pe ea cât purecii pe-un maidanez şi frustrată, nef...luierată cam de pe vremea primului mandat al lui Clinton; a urmat puştoaica antisocială, urâţică, încercată de dileme existenţiale şi totuşi capabilă să-şi ia singură deciziile; şi mai e diva în devenire, această Marilyn a liceului municipal şi a hypermaketurilor, cu o căruţă de complexe şi nevoie de afecţiune.
M-am hotărât să nu mă opresc la niciuna dintre extreme şi am păşit mai departe, muuuult mai departe. Final destination a fost într-o secţie de poliţie de pe coastă, m-am simţit justiţiară periculoasă cu teaca la centură vreme de 5 episoade, după care m-am sucit, m-am făcut criminal în serie (nici nu mai contează cine-s victimele, un criminal tot aşa se cheamă) cu mască de mieluţ.

Şi, la sfârşitul maratonului, m-am aşezat şi-am cugetat imaginându-mi o ţigară aprinsă tacticos între degete: unde mă aflu de fapt? cât din fiecare personaj se regăseşte în fiecare dintre mine şi cât din mine iese zilnic la suprafaţă?

Tu...cine te crezi?

Irosire

2009-09-06T21:52:00.004+03:00

M-am gândit zilele astea, în lipsă de altă preocupare profitabilă, la irosire, în toate formele ei care-mi sunt cunoscute.
Am revăzut din memorie câteva imagini cu femei frumoase care se pierd pe sine pentru nişte avantaje financiare pasagere, care, în 10 ani nu vor mai putea să se hrănească decât cu amintirile şi procesele de conştiinţă. N-am fost niciodată o femeie frumoasă, deci nici supusă tentaţiei ăsteia.
Am aruncat o privire într-un atelier de cizmărie, am stat acolo cu ochii pironiţi prin geam la desfăşurarea unei zile normale de lucru. Acolo fiecare cuişor este preţuit, fiecare bucată de piele are cel puţin valoarea unui milion de dolari pe care cizmarul nu-şi poate permite să-l irosească. Şi nu pentru că ar fi zgârcit, ci pentru ca a învăţat în timp să folosească inteligent materialele.
În urmă cu câteva zile, o discuţie s-a îndreptat spre părinţi şi sacrificiile pe care le fac pentru ne oferi nouă tot ce e mai bun. Blah, blah, sună a clişeu de licean moralist. Îmi povestea de o vizită inoportună pe care-a făcut-o în timpul facultăţii acasă. Ai lui s-au bucurat enorm când l-au văzut, însă nu erau pregătiţi pentru venirea centrului universului lor acasă şi nu făcuseră cumpărături pentru week-endul ăla. Cheltuielile mari se făceau pentru pregătirea pachetului pentru el, nu conta prea mult că mesele lor se compuneau din ouă şi brânză. Trecuseră câţiva ani de la episodul povestit, el însă îşi amintea perfect vina ce-l încercase pentru că jumătate din ce primea de-acasă ajungea la ghenă fără să ştie că oamenii se privau chiar la nivelul bazei piramidei lui Maslow pentru ca el, copilul, să aibă tot ce puteau ei să-i ofere mai bun.
Mă gândesc la mama, e drept că n-am văzut-o de multe ori robotind prin bucătărie şi prinzându-şi degetele prin mixere şi uşi de cuptoare pentru că nu mă omor după home-made wonderful cooking, însă o simt vibrând când mă îmbrăţişează pe holul de la intrare. Şi, cu toate astea, uneori simt că sentimentele ei se irosesc, se izbesc în zidul pe care-l construiesc în jurul meu când m-apucă sociopatia.
Şi mă întreb cât de bine vedem, cât de corect apreciem disponibilitatea cuiva care, fără să ceară nimic în schimb, ni se oferă? Cât ne pasă că santajul emoţional pe care-l aplicăm din răsfăţ sau răutate în formă pură îi obligă pe cei care ne iubesc să ne îndeplinească un capriciu? Mă rog numai să învăţăm să spunem mulţumesc din când în când.

Damn, s-o dus şi asta...

2009-09-01T10:04:00.002+03:00

Da, da, a trecut şi ultima zi din concediul meu (era să scriu vacanţă, da' mi-am dat seama că am...absolvit ... termenul deja de...4 :( ani şi, ca un ocnaş serios ce mă numesc, trebuie să-i spun corect Concediu de Odihnă, denumit în continuare CO.
Am încercat iar să fac din rahat brici: m-am dat mare pe la toate colţurile că în a doua parte, şi cea mai consistentă, de program de voie voi traversa mările şi ţările şi voi trece în sfârşit graniţa, îmi voi clăti ochiu' cu privelişti prăvălioase, îmi voi delecta nasul cu vânturi reci şi papilele cu reţete noi de bere.
Însă nu mi-a ieşit pasenţa nici de data asta, m-am proptit iar pe ţărmul de-acasă, legănată de-o briză aromată cu uleiuri cu spf fantasmagoric şi răsucită întru perpelire de pe burtă pe spate în ritmul cu care se întorc păstrămioarele deasupra unui jar aproape trecut.

Fo 10 zile de plajă, maidane cu dragoste, adolescenţi miopi şi whist până spre dimineaţă. aaa şi...http://www.trilulilu.ro/Alycia/8183533348391e

Ziua 2 şi jumătate

2009-08-11T14:38:00.003+03:00

Sâmbătă mă plimbam cu Mihaela fără ţintă ca un ghid de toată jena ce m-am dovedit a fi. Cam prin dreptul TB am scos pachetul de ţigări şi-am extras tacticoasă un păişor mentolat pe care l-am pus între buze şi l-am aprins ferind flacăra de vântul uşor ce se pornise spre încântarea amândurora. Am tras cu nesaţ, am simţit cum îmi umple plămânii, ador senzaţia de uşoară slăbiciune şi de flasă împlinire pe care mi-o dă primul fum, şi-am zis "e ultima ţigară". Era într-adevăr ultima din pachet şi la acelaşi lucru am crezut şi Mihaela şi eu, dar pe loc m-am hotărât să fie ultima de tot. A urmat o numărătoare din oră-n oră, nişte crize de nervi, câteva ameninţări cu bătaia (ruptă din rai) şi-am ajuns a treia zi după...momentul X. N-am fumat de 63 de ore şi jumătate!!!! Momente în care m-am văzut cu ţigara-n gură 263, momente în care m-am înjurat în gând că n-am făcut pasul ăsta mai devreme: 363.

damn, păcat că n-am apucat să termin de citit " În sfârşit nefumător - Allen Carr":P, dar el, cu tastele lui, zice că nu trebuie să te laşi de fumat când începi cartea, abia după ce-ai terminat-o. Proastă sincronizare:)

vama veche

2009-08-04T02:47:00.007+03:00

O concluzie

2009-07-31T10:59:00.002+03:00

Să fie deja vreo 2 ani de când mă dau aiurea, de fapt nu chiar aiurea că scopul, nedeclarat de cele mai multe ori, al fiecărei noi cunoştinţe de sex opus e verificarea dacă pe fruntea lui nu şade scris "Făt-Frumos".
Conturi pe 4 site-uri, unu' nu se pune că am ieşit cu un singur om de-acolo, iar singurul motiv pentru care încă mă mai loghez e ca să mă joc de-a mafioţii.
Prima concluzie a aventurii e că "once a dater, always a dater". Şi mai mult decât atât: eligibilii nici nu-şi mai tocesc nervii să adapteze mesajul de agăţământ după personaja căreia i se adresează. Spre exemplificare:
- una bucată mascul în jurul prefixului 3, ne-am întâlnit pe 2 dintre site-uri în repetate rânduri (pesemne că-i uituc). mesaj scurt, de fiecare dată acelaşi: "vrei să te măriţi cu mine?".
- una bucată gagicar, nimfoman, dac-ar putea fi folosit termenul şi la masculin, dependent de combinaţii noi şi de varietate sexuală, însă în căutarea liniştii proprii.
- una altă bucată arogant, rocker trăit prin vamă îmbrăcat în diferite ambalaje
- atacatorul de novice. Cel care pândeşte prima pagină de înregistrări pe site şi le prăduie pe gagicuţe imediat cum au păşit înăuntru.
- Frumuşelul dezamăgit, da' nu cu inima zdrobită de vreo mândră, ci doar descumpănit de multele respingeri din varii motive.

Ăştia-s doar câţiva dintre cei care se găsesc multiplicaţi. nu contest că unii ar putea să suporte să ducă gunoiul şi să facă piaţa în schimbul unei stabilităţi, însă...odată intraţi în circuit, greu îşi mai scot tricoul inscripţionat cu caps lock burlac. Iar regula nu e valabilă numai pentru purtătorii de cocoşel, e un drum doar cu dus şi cu dead end.

Despre alegeri...

2009-07-30T10:32:00.004+03:00

Azi e despre alegeri. Alegeri personale care nu-mi par niciodată raţionale. Aleg..em haine care nu ni se potrivesc, din materiale groaznice, croite în pripă, dar care arătau bine pe umeraş sau pe umerii altcuiva, alegem produse din galantar pentru că ne iau ochii, colorate, parfumate chiar dacă ştim că gustul lor e groaznic şi au fost umflate şi colorate forţat. M-am hotărât cândva să nu regret nicio decizie luată, niciun pas făcut ca urmare a unei analize îndelungate sau sub impulsul momentului chiar dacă finalitatea nu va fi cea mai strălucită. Însă cum stăm cu alegerile personale?. E clar demonstrat din experienţă că niciodată cel ce-ţi va plăcea nici nu va şti că exişti, iar, din lista de aşteptare, aproape niciodată nu vei fi încântat de posibilitatea începerii unei poveşti cu un el potrivit, recomandat de sistemul tău ideal de valori, chiar dacă vorbeşte în clişee sau poartă blugii prea sus în talie.
O contradicţie justificată de 3 posibile aspecte: instabilitate, imaturitate şi...credinţa în jumătăţi despărţite. Ar fi cu mult mai comod să ne concentrăm atenţia înspre calităţile lui, înspre punctele comune şi cele care ar putea fi dezvoltate întru bună comunicare pentru creeare unei fundaţii rezistente.Ar fi...
Dar nu, nu alegem calea cea simplă şi scurtă, ne trebuie drum lung şi obositor, presărat cu probe de foc care-ţi instalează inevitabil un gust sec de nesiguranţă şi întrebări ..."Ce-ar fi fost dacă ar fi fost...?"
http://www.trilulilu.ro/jesuismymind/87f15b26454047

Joi, pe 23 - că n-am mai scris de mult

2009-07-24T12:07:00.005+03:00

M-o lăsat iar singură Soarele meu, mă rog...nu singură de tot că badiguardu' purtător de arme ascuţite şade mereu prin preajmă, gata oricând de atac asupra unui posibil atacator sau a mea, depinde care pare mai gustos:D
So, o iau pe urmele Cetăţeanului cu povestioare dinspre seară, da' nu-i în totalitate meritul 'mnealui, obiceiul recenzor mi se-nfiripase cu ceva vreme înainte şi era moment aniversar, deci nu putea trece ne..marcat.
Din ciclul " Ce face o ciumpearcă la 27 de ani şi-o săptămână într-o seară banală, da' banală până la lacrimi provocate de loţiuni tonice şi gheruţe-nfipte-n piele", începem punctual:

Cea mai mare realizare a zilei: am luat făraş!!! În sfârşit putem să ne apropiem de mătură fără să ne furnice pielea!!! şi cârlige de rufe! Da, mamă, m-am făcut gospodină!
Juma de zi m-am rugat cu ceru' şi..berea de cam toţi onlainii din listă să preia frâiele operaţiunii de spălat haine cu toptanu'. Le lăsasem la-nmuiat şi m-a bântuit toată ziua grija lor (note to myself: nu te mai muta, deşteapto, în vreun apartament care n-are maşină de spălat automatică!!! O să-ţi rupi unghiile, degetele, coloana!). Şi din cauză că n-am făcut oferta nimerită, m-am procopsit tot eu cu febră musculară de la stors, limpezit şi stors din nou şi întins.:( plus neşte stropeli straşnice cu duşul buclucaş, câteva alunecări pe hol până-n poziţie de semişpagat, 2 seturi de idei reaşezate la locurile lor în urma impactului cutiei craniene cu dulapul nefuncţional din baie şi una şi bucată pisic înfiptă cu ghearele adânc în glezna dreaptă din cauză de speriat unul de altul.
Îmi amintesc cât mă hlizeam când vedeam câteun copchil atârnat pe după vreun buşchet cu picioarele date-n lături de câteo mamică pentru diverse nevoi fiziologice. Da, da, haios momentu', da' şi mai ... captivant e să vezi ciumpearcă prinzând din zbor pisicu' de 3 luni şi-l ţine agăţat de labele superioare deasupra toaletei motănoase întru golirea intestinului la locul indicat.
Concluzie 1: pisicu nu şi-a consumat inutil energia luptându-se cu mine, ăl mai deştept cedează primu',
Concluzie 2: dacă pisicu' mutulică miaună, nu miaună niciodată degeaba, ţine-te după el că vei afla ce-şi doreşte!
Aşe!!! trebile le terminarăm într-un final, am înşfăcat cutia de sana şi m-am proţăpit cu licuriciul în poală şi Ghinda în poala licuriciului la poveşti. Party of three!
Seară banală, cred c-am mai spus:P, cu chatuială seacă, cu poveşti, cu apă multă, cu blană lipicioasă, mentoale şi...Urma http://www.youtube.com/watch?v=bVgbVhFJLL0

Flow-chart

2009-07-23T12:38:00.003+03:00

Şi de-atâtea ori am fost întrebată care-i drumul spre inima mea...

Neşte oameni deştepţi au găsit calea: într-o clipită, în urma unor întrebări, ţi se dezvăluie poteca. Când am citit oferta, mi-am imaginat că va arăta precum cursul unei ape cu diverşi afluenţi (în funcţie de toanele piticilor) sau că va fi o schiţă de floare cu muuuulte, multe petale.

Ei bine, se pare c-am avut o viziune greşită şi m-am lovit de-o altă contradicţie: spun că-mi plac oamenii hotărâţi no-matter-what şi uite ce târâtoare tre' să fie cel care vrea să ciocăne la poartă.

Bon voyage!

Păcate

2009-07-22T01:09:00.004+03:00

Avem întotdeauna posibilitatea de a ne ispăşi păcatele în două feluri. Opţiunile ni se oferă voluntar: brutal, radical sau treptat
...da, fiecare dintre greşelile pe care le facem la un moment dat...conştient sau nu ...se vor întoarce împotriva noastră. Varianta cea mai puţin dureroasă e că ne bântuie....încet... ne macină fiecare celulă, ne dozează durerea cu fiecare secundă care se scurge. Însă nu lovesc brutal, crud, ni se pare că suntem scăpaţi de pedeapsă, că avem şansă să îndreptăm rănile pe care le-am produs. Şi ne amăgim sperând că n-au fost contabilizate şi că basmalele ne vor fi curate la sfârşitul zilei.
Dar uneori se întâmplă să primim imediat canonul. Precum o lovitură de pumnal în dreptul aortei. Scurt şi aproape insesizabil pe moment.

Oare durerea diluată e mai puţin durere decât cea rezultată în urma decantării tuturor resentimentelor şi a părerilor de rău?

Dating

2009-07-21T10:09:00.003+03:00

În week-end s-a întâmplat în sfărşit: unul dintre nesfârşiţii din listele de ignore a vrut să dea din coate. Îi restricţionasem de mai multă vreme accesul, de fapt butonul se cheamă chiar blochează, însă, aproape de fiecare dată când deschideam chatul, apărea şi el cu 2-3 cuvinţele. Se-ntâmpla să-i răspund sau doar să mă fac că nu există. Nu prezentase niciodată interes, ce rost avea să-l mint vânzându-i iluzii?!

Duminică m-a văzut iar online probabil şi şi-a amintit că are nişte gânduri adunate la mansardă pe care ţine morţiş să mi le aducă la cunoştinţă. Cu excepţia plimbărilor prin mahala, la vreme de seară, după ce-a stat vinul din fiert şi toti ţiganii-s în vervă logoreică, nu mi-a mai fost dat să întâlnesc atâtea înjurii per pixel. Brusc m-am simţit groapa de gunoi a societăţii, o înfumurată fără scrupule în căutare de beneficii materiale care va sfârşi probabil în propria mizerie, iar asta e cea mai lizibilă formă în care am putut aşeza calificativele oferite cu poftă.

Am scris urgent un mail administratorilor site-ului la care am ataşat şi o parte din discuţie, mi s-a răspuns prompt că tehnic mi s-a oferit posibilitatea să-i blochez accesul, ceea ce şi făcusem, şi asta-i tot ce pot ei să facă...deci mă descurc cum pot să scap de el.

Acum stau încă şi mă gândesc pe câţi dintre cei cu care am intrat în contact la un moment dat i-am adus în stadiul ăsta? Câţi dintre cei pe care i-am evitat pentru că n-au corespuns la un moment dat cerinţelor mele nu şi-au dorit să "neagu_valentin: ce te-ash bate si te-ash fute....futu-ti mortii matii de scarba dracu pretentioasa" sau doar au pierdut măcar o oră din viaţa lor întrebându-se ce-ar fi fost dac-ar fi fost când ar fi fost...

sunt convinsă că am plătit...poate-n avans... toate datoriile astea

Dilemă

2009-07-19T16:50:00.002+03:00

Alt moment de luciditate. Cam dese în ultima vreme, probabil din cauza vârstei, fir-ar să fie.
Pe când mă învârteam ameţită de căldură prin casă, am privit raftul cu pantofi şi m-a lovit: Mi-e clar că fiecare dintre noi avem de urmat o cale. una special păstrată pentru noi. Pe-a mea am crezut-o a fi alături de un om, unul singur, el Făt-Frumos, cel mai cel, iar până acum, cam toate activităţile întreprinse de mine s-au canalizat spre găsirea lui...în fiecare dintre posibilii purtători de pantaloni. De fiecare dată când una dintre poveşti s-a sfârşit, am avut impresia că toată căutarea de până atunci fusese în zadar. Şi am pierdut alte şi alte luni încercând să-mi revin şi s-o iau de la capăt. Sec. Întotdeauna s-a întâmplat ceva şi ciclul s-a repornit.
Şi dacă, de fapt, calea pe care trebuie s-o urmez eu nu presupune drumul către un singur om, dacă am mers pe un drum greşit până acum şi n-am înţeles că pot fura bucăţi de împlinire din fiecare poveste trecută sau viitoare?
Să fie oare timp pierdut?...

Scrisoare 5

2009-07-17T14:59:00.002+03:00

Azi mi-e poftă să plec. Mi-am făcut bagajul virtual. Am nevoie de 2 tricouri şi gumă de mestecat.
de când planific plecarea asta...negândită...am redus la mai puţin decât nimic bagajul, te-am adăugat şi scos de pe lista de participanţi la ea după cum ţi-ai găsit timp să suni.
Încă mai tânjesc după schimbarea de peisaj, încă mă mai închipui picată de oboseală sub un brad semeţ şi nesuferit, dar sunt convinsă că mă voi secrestra la domiciliu şi în week-endul ăsta. Voi alerga pe dinăuntru, voi privi-nspre drumul ce se deschide binevoitor înainte-mi şi-mi voi adulmeca urmele paşilor.

Azi m-am gândit la tine mai puţin decât în toată vremea de când te-am întâlnit. Azi nu mi-ai spus nimic, azi nu m-ai mângâiat şi nici nu te-am chemat.
Nu te mai rog pentru că ştiu sigur că vei veni.

Astăzi e ziua meaaaa!!!!

2009-07-16T12:09:00.002+03:00

zi frumoasăăăă...mda, aş fi preferat sa fiu urâtă să-ţi vină să plângi, doar-doar s-ar răcori un pic afară. Încă nu mi-am pierdut speranţa că o să-nceapă din senin să plouă..cam pe la 7-8...
Lista de cadouri se măreşte în continuu. Narghilea, în sfârşit una personală. Telefonul sună necontenit, n-am ştiut că atâţia oameni s-au obosit la un moment dat să adauge în agendă ziua mea de naştere.
Mi-e bine, mi-e biiiiine, bine!

Scrisoare 4

2009-07-15T12:10:00.004+03:00

Woody Harrelson!! Ăsta e! nu pot să-i reţin numele, nu pot şi pace. Încercam să-ţi spun că are rol principal în Transsiberian, l-am văzut în Seven Pounds, No Country for Old Men, White Men Can't Jump. De-abia ieri mi-am amintit. Data trecută când am vorbit despre el n-am reuşit decât după o săptămână, într-un context complet diferit, din senin, să mă luminez. Acum mi-am notat. Numai de n-aş uita unde...

Aseară am avut încă o revelaţie: ştiu un motiv pentru care nu-mi place să socializez. Obosesc. E mult prea complicat să participi la o discuţie, chiar şi de complezenţă, mai ales de complezenţă, şi să mai faci şi pe gazda bună.

Am vrut să le fac ceva de mâncare. I-am ţinut în bucătărie cu mine pe mătuşă-mea şi pe Mari, după vreo juma de oră, n-au mai rezistat usturimii de ochi şi-au ieşit. Probabil nu am atenţie atât de distributivă pe cât credeam...da, bucătăreala e o activitate..personală.

Prăjituri pentru toată ziua şi un tort cu cremă de lămâie pentru mine. O să-mi fie bine.

sau ???

Te-am visat întreaga noapte.

Cătălina

Scrisoare 3

2009-07-14T13:26:00.004+03:00

Vreau tort, m-am gândit bine, vreau să mănânc tort de ziua mea, să fie cu tiramisu sau cremă de lămâie, vreau vin alb, demidulce, pinot gris, receeeeeeeee şi vreau muzică tare. Dar nu agitaţie, nu vreau oameni mulţi, nu vreau oameni deloc. Cred că abia acum împlinesc 22 de ani şi singura bucurie a inconştienţei presupusei vârste, e naivitatea...Încă mai cred în minuni.

Da, s-a schimbat ceva:

Cătălina

Scrisoare 2

2009-07-13T17:59:00.004+03:00

Tot panicându-mă azi cu ochii fixaţi pe telefon şi nereuşind să-mi ţin mâna departe de el, am avut un moment de luciditate: sunt cretină! Eu n-aş vrea să mă întâlnesc pe stradă, d-apoi să stau de vorbă cu mine, să mă descopăr în amănunt!

Şi-atunci...cum îmi permit să agasez pe cineva, oricât de bine intenţionat ar fi, să mă suporte...chiar şi 2 minute la capătul celălalt al firului, îngăimând nişte oftături de domnişoară bătrână şi solicitând tacit raport complet de activitate pe ultimele 24 de ore, da, da!!! inclusiv pe când era inconştient, dormind.
Sunt nedreaptă, un copil răsfăţat care se dă crescut, dar se zbate în neputinţa de a avea numai pentru el jucăria preferată, neînţelegând că jucăria face parte dintr-un alt univers şi că va trebui să aibă răbdare până când va putea să se bucure de ea. Crize de nervi, degete frânte, unghii zdrobite de tastatură ..rezultate ale unui calm presupus a fi una dintre cele mai de seamă posesii. Ei bine, nu! nu sunt calmă şi nici răbdătoare, dar va trebui să mă învăţ!

Scrisoare

2009-07-12T21:16:00.002+03:00

Aş fi vrut să am forţa să-ţi povestesc gândurile mele atunci când vii, însă de fiecare dată mi-e suficient să tac şi să te privesc cu coada ochiului cum te concentrezi asupra drumului. Aş putea să merg cu tine către nicăieri, să-mi las paşii purtaţi la nesfârşit de zâmbetul tău şi să nu-mi mai pese de nimic...Da, oricum nu-mi pasă de nimic, până de curând mi-a păsat decât de mine, de gardul pe care-l ridicasem în jurul meu, care mă proteja de durerea unei îndrăgosteli. Nu-mi păsa decât de confortul lui azi.
Însă fiecare zi pe care-o petrec încarcerată în lumea virtuală cu care m-am înconjurat mă amuţeşte şi mai tare. Cuvintele se blochează undeva în gât refuzând să mai dea formă lizibilă oricărei idei. Vorbeai de învăţat în doi...Învaţă-mă să-ţi povestesc despre lumea mea, despre cea pe care-o trăiesc şi cea pe care-o construiesc pentru ...va fi vreodată...Şi promit că-ţi voi dezvălui secretul visului trăit cu ochii deschişi.
Învaţă-mă să-mi ocup orele pe care le petrec imaginând ce-ar fi dacă ar fi când ar fi cu ceva util...
Fii aici joi, ajută-mă să trec peste ziua asta!

Transport în comun

2009-07-07T12:21:00.004+03:00

Hehe...veneam înspre Bucureşti după o săptămână de aeriseală la creierul mic...ne-am rezumat la utilizarea în procesul muncii a unei suprafeţe cât mai mici pentru a reduce consumul de energie, deci ne-am făcut (io şi cu ciumpearca) şi mai dude, da' tot simpatice am rămas.
Revenim...
După începutul teribil al concediului cu transportul cu paporniţe inimaginabil de grele până-n autogara şi înturnarea cu ele la domiciliu din cauză de neseriozitate a unei curse ...regulate, înjurat, urat sănătate şi voie bună tuturor şoferilor şi dispecerilor de microbuze de pe ruta cu pricina, finalul a culminat cu înc-o neîntâmplată....
Eram fo 7 pasageri: o duamnă trecută de primele tinereţi, cu ochelarii de soare pe post de bentiţa pentru părul blooond, căreia i se prinsese o bucată de hârtie igienică ruoz de gulerul cămăşii (nu ştiu, nu-ntreba cum ajunsese acolo, parol!), un gagiu bronzat de la natură îmbrăcat la 4 ace, (mă rog, erau doar 2 şi-un sfert, da' cine mai numără?!), care a reuşit să acopere muzica din căşti cu chicotelile flirtăcioase în telefon adresate unei mândruţe care avea să-l aştepte pentru prima vedere la gene în Gara de Nord, un puşti, prietenul şoferului, care fusese responsabil cu hidratarea acestuia, penumblând un pet de cola prin tot microbuzul de la şi până la învârtitorul de volan împrăştiind câteun strop pe ici-colo...de poftă, un bard cărunţit care s-a proptit în scaunul din spatele meu, a cărui respiraţie am simţit-o de câteva ori un pic cam prea aproape de ureche şi încă doi flăcăi care se-nvârteau lejer în jurul a 4 majorate de chelie, puşi pe şotii că-i auzeam din când în când hlizindu-se şi sporovâind complotativ.

Regula traseului e să ne oprin pe drum, la km 100 al autostrăzii însorite, unde se face pauza de şu-şu, ţigară, în funcţie de necesităţile fiecăruia.
De data asta ne-am oprit de vreo 6 ori.
O dată pentru ţigară,
o dată pentru alimentare cu combustibil,
o dată pentru o gustărică la botul calului petrom,
încă o dată pe banda de urgenţă de unde-am început să mergem cu spatele în încercarea de a ajunge înapoi la calul cu pricina pentru a-l recupera pe bardul rătăcit prin budă care ieşise lipsă la recensământul făcut cu 10 minute mai târziu decât necesar, însă vigilenţa poliţiei ne-a împiedicat să încălcăm legile în vigoare,
încă o dată într-o parcare de pe la Lehliu unde i s-a sugerat telefonic ameţitului să roage pe cineva să-l transporte până la următoarea parcare unde-aveam să-l aşteptăm (ce dacă eram deja cu vreo juma de oră întârziaţi faţă de graficul normal al unei curse de gen...)
Şi o ultimă dată, la mama naibii, printre nişte buşcheţi, în cel din urmă spaţiu dotat cu servicii, unde avu loc reîntregirea grupului acompaniată, fireşte, de ocări fioroase şi scuze bâlbâite.

Călătoria fu...o splendoare până la capăt, am făcut înconjurul capitalei aşa, de pamplaisir, ne-am mai oprit, am mai filosofat, mă rog, cu greeeeu ne-am debarcat în gară....

Înapoi la chefereu, maică, măcar p-ăştia ştiu că pot să-i reclam de mă calcă pe coadă

2 ani

2009-06-27T11:35:00.003+03:00

Îl rugasem să aleagă o zi cât mai înainte de vară, mă gândeam cu groază că-mi va fi prea cald în toiul verii, îmbrăcată cu rochia mea perfectă şi cu toată nebunia care se prevestea atunci. Mă sunase pe când se întâlnise cu administratorul restaurantului să-mi spună alternativele, 30 iunie şi undeva în toamnă, am ales pe loc: iunie. Cel mai mult îmi doream să pot găsi frezii din care să-mi fac singură buchetul. Buchetul meu de mireasă avea să mustească a primăvară, a început de drum, avea să mă anestezieze, să mă facă să uit că nu el era my prince charming, că trebuia să fac pasul ăsta, să intru în rândul lumii, să fac copiii, cei 2 pe care mi-i doream, care aveau să se joace cu cei ai prietenilor noştri, să crească sub ochii mei, ocrotiţi de orice pericol, să dea un sens vieţii mele, să mă împlinească.
Cel puţin 200 de oameni dintre...apropiaţi aveau să fie acolo, în jurul nostru, să se bucure cu noi pentru unirea pe vecie. Mulţi ne ameninţaseră cu ani buni înainte că vor veni şi neinvitaţi, că vor fura mireasa şi vor dansa toată noaptea.
Atunci, în urmă cu aproape 2 ani, am ieşit, am vrut să merg la restaurantul cu pricina şi să gust din tortul altora, să port voalul alteia şi să-i şoptesc cât o invidiez pentru că nu sunt în locul ei. M-am întors din drum. Nu era filmul meu, n-aveam niciun drept să stric bucuria altui cuplu. Eram deja doar eu, cu libertatea mea. M-am aşezat la o masă şi-am închinat pentru veşnicia pe care o aveam înainte pentru a-mi găsi fericirea, pentru a-mi intersecta şi-apoi alinia piticii cu ai lui, alui meu.
La prima "aniversare" eram în vamă, printre valuri şi întinderi de clepsidre ce nu mai măsurau un an de la...ci doar o vreme până când. Urmează a doua...urmează niciuna. Ritualul de identificare a evenimentelor din trecut şi comemorarea lor şi-a găsit sfârşitul.

De mâine voi fi fericită.

Dintr-a opta

2009-06-25T12:05:00.005+03:00

Căutam aiurea pe youtube o melodie pentru trezeală. În ultima vreme alternez între rock de-mi vâjâie timpanele şi blues de acompaniat mângâieri fierbinţi, aşa că lista favoritelor mă derutează şi mai tare.

Mi-am aruncat ochii în trecere prin lista de recomandări, stătea cuminţel acolo, mai primisem chiar azi un link pentru o melodie de-a lui pe care n-o ştiam. John Secada nu-mi spune altceva decât: http://www.youtube.com/watch?v=CSqPbZnVjXQ .

M-am trezit brusc cu 12 ani în urmă. Eram într-a opta, evident, pregătindu-mă ...sufleteşte ... pentru admiterea la liceu. Cel puţin de 3 ori pe săptămână chiuleam la ultimele 2 ore de seara şi o tuleam cu Andreea, o puştoaică mai mică decât mine cu vreo 2 capete şi vreo 10 kilograme, la bowlingul din oraş pentru biliard.
Acum, privind în urmă, îmi dau seama cât de nepotrivită era prezenţa noastră acolo printre băieţi-bărbaţi care se-nvârteau lejer în jurul majoratului. Însă, vreme de jumătate de an ne-am respectat rutina: una mergea la ghişeu, lua cutia cu bile colorate şi tacurile, mai lungi decât Andreea cu mâinile întinse deasupra capului, iar cealaltă, cu buzunarele doldora de fise de cincizeci de lei, pândea tonomatul. 1000 de melodii pitite în cutia aia prăfuită, pe multe le-am auzit acolo pentru prima oară. Habar n-aveam pe-atunci că erau greatest hits, pentru mine însemnau doar necunoscute care aveau să mi se dezvăluie la rând, programate înadins, întâi la rând, apoi repetitiv după fixaţii.
În zilele când renunţam la pachet, puteam să ne facem playlistul pentru 2-3 ore, ne duceam la masa din colţul din dreapta, era aproape lege: ne-o lăsau anume liberă, eu mă ocupam de procurarea scrumierei care trona tacticoasă pe măsuţa de plastic arsă neglijent, ne scoteam ţigările strâmbe de prin buzunare, bricheta era mereu la mine pentru că mama nu-mi controla niciodată hainele şi începeam să jucăm. Nu-mi amintesc să fi ţinut vreodată scorul. Jucam şi-atât.
Eram oameni mari, eram golani, aveam blugi tociţi şi hanorace cu câteva numere mai mari, adidaşi şi pletele brune împărţite cu cărare pe centru. Eram libere, aveam la discreţie o lume întreagă colorată pe care-o modelam cum voiam noi. N-aveam telefoane, n-aveam grija întorsului acasă decât după ce se închidea oficial biblioteca.

De câte ori o aud pe Vanessa Paradis cu Joe le taxi sau pe John Secada pic în reverie. S-ar putea ca pe undeva să mai am tot 15 ani...

AMR

2009-06-23T18:49:00.004+03:00

http://www.youtube.com/watch?v=xcNdgP3Gi_I&feature=related
5 zile! mai sunt 5 zile de complicaţii şi întrebări, de aşteptări şi nehotărâre. 5 zile de concentrare şi de planificare. 5 zile de civilizaţie impusă şi de grobianism împuţit. 5 zile până voi închide telefonul, casuţa de e-mail se va bloca, iar tastaura se va sfărâma.

Încă 3 zile de program tembel care-ncepe când vreau eu şi se termină la mama naibii înspre noapte, cu încărcătură fluctuantă de la messuială cronică până la nervi întinşi precum corzile de chitară. Chitară...

Mai sunt 2 zile. Atât. de data asta eu fac regulile jocului. E un termen limită pe care-l voi respecta şi-l voi impune cu sau fără cunoştinţă. Nu mai vreau penelope şi ulişi prinşi între pereţi de birou nu mă voi mai benocla tâmp înspre telefon. Am încercat, nu pot să-l fac să sune nici chiar dacă mă concentrez adânc şi-mi golesc capul de orice alt gând.

Andra, prosop, loţiune de plajă, bere, volumul 2, căşti, urma, două sute de mii scoici sparte-n 300 de mii de bucăţi, miliarde de alge uscate strecurate printre firele de nisip, valuri lăptoase spumegând, o mie de vise purtate de vânt departe-departe, tone de mujdei şi nici urmă de chitară, de tool, de lac bântuit de raţe, de webcamuri împiedicate-n miez de noapte, de emoticoane şi apeluri, de cafele-n creierii nopţii, de algoritmi, de ....de.

Bureţel pinguin

2009-06-23T11:31:00.005+03:00

De data asta, numele nu mai e găsit de mine. Bureţeii încep să nu-mi mai "aparţină" cu totul de când a' mică o intrat în peisaj.
Se-ntâmpla prin primăvară, de-abia schimbasem iaaaar adresa de livrat arajamente florale grandioase şi bomboane de ciocolată, când, într-o noapte am uitat (mai mult intenţionat) netlogu' deschis. Cum am făcut ochi, jap! mesaj nou. Profil nepozat, skin standard, interviu necompletat, potrivit ca eră..."hai să vedem ce-ţi poate capu'!", zic io într-un acces de cochetărie, şi-i trimit un ditai chestionaru' standard întru încercarea de dezvăluire a personajului.
În nici o oră, primesc răspunsurile detaliate, aliniate frumos şi cu cerinţă de reciprocitate.
Fo săptămână tuatăăă atenţia extra-ocnaşă o fost capturată fără drept de apel de bureţelul ce nu voia să se arate la ochii "asiatici". Filofeli de miez de noapte, povestioare, complimente argumentate, telefoane şi sms-uri bine poziţionate în timp...aveau să culmineze cu o întâlnire...sâmbătă, pe la 6, în Cişmigiu. Pam-pam! Locaţia obişnuită pentru socializări la prima vedere era schimbată, cam mult amar de martori pentru sociopata ciumpearcă, "da'...cine ştie...poate-o fi nimerit Făt-Frumos pe profilul meu, în sfârşit:P".

Ciumpercile-s maaari amatoare de ploaie, ştiu asta de când eram falconeată de-o şchioapă, da' uneori...atât îi de siiigur să ai câteun soare prin preajmăăăă. So, cu planu' de salvare bine ticluit dimpreună cu junioara familionului, porneşte pălărioasa într-o după-amiază oarecare, spre o intrare în parc oarecare să-l cunoască pe un oarecare bureţel. Traseul către orice punct din capitală, exclusiv locaţiile prin care mi-am depozitat umeraşele până acum, e întotdeauna o gigantică provocare, din care motiv, el se produce cu urechea adânc înfiptă în telefon ascultând indicaţiile aceleaşi demoazele, pe care, parol de n-o s-o-nebunesc de cap într-o bună zi.

Cu doar 20 de minute întârziere, soseşte, ca o floare, ca o boare, Ciupearca şi observă singurul băiat ce şedea singur în zona indicată. Se opreşte un pic, scanează orizontul cu sprânceana ridicată şi, resemnată şi începând numărătoarea inversă în minte, se prezintă pinguinului: "Eu sunt Ciupercuţa! Mă buuucur să te cunosc!"
Pfoai!! ce ciudă-mi e uneori pe Blonda că m-a făcut făcut politicoasăăăă, brrrr!!!
O oră jumate. O oră jumate de chinuri şi aprecieri libidinoase, chiorcăneli tâmpe de virgin hotărât să înscrie, poticneli în mijloc de alee, printre oameni, frateeee, cu scop contemplativ, cv sentimental pompos, o jumătate de cerere în căsătorie, o tentativă de prins mâna ciupercoasă soldată cu o...uşoară ... zgârietură pe vreo 2 degete, o evadare din faţa bibliotecii, pufăit mahoarce ca turcu' pe câmpu' de luptă, intrat în fibrilaţii de vreo 2 ori....toate în aşteptarea apelului salvator...
În sfârşit, cu o jumătate de oră mai târziu decât trebuia, telefonul începe să sune şi o voce panicată, sfârşită solicită prezenţa salvatoare la domiciliu în vederea asistării la închiderea unei răni groaznice provocate la mână cu un năstruşnic de cuţit care şi-a făcut traseu de-a lungul venelor delicate.
Nu-mi mai amintesc dacă şi ce-a mai zis pinguinul holtei în drumul până la tramvai, unde-am reuşit să-l fentez şi să mă cocoţ cu o secundă înainte de închiderea uşilor. Ştiu doar că telefonul a stat închis o vreme...aşa...să se mai hodinească

Cod galben! pentru pălăria mea

2009-06-22T16:13:00.005+03:00

da, da! aşa a fost anunţat, vuia biroul de dimineaţă: "va ploua! muuult, cu spume, cu bulbuci! Vai, dragă, am uitat umbrela acasă, off şi am sandale!:( o să mă ude rău..e vară, ce Dumnezeu!"

http://www.youtube.com/watch?v=d00P0BsLSyk
De-acum am pricipit să mă pitesc sub birou ori de câte ori o rafală de ploaie va stropi un pic trotuarul.

Iar a plouat pentru mine.

Little Grey

2009-06-19T22:41:00.007+03:00

Pisicoloagă mă numesc, aşa-mi trebe!

Cu un ditai rucsacu' m-am urnit de la ocnă într-o seară de vineri, când mai tot ocnaşu' părăseşte incinta măcar cu o juma de oră mai devreme, spre întânirea cu pansamentul. Aveam să-l ridic din recepţie cu tot cu bagajele personale: o jucărică făcută din hârtie şi sfoară, o cutiuţa din care probabil a băut apiţă, un plic de mâncare pentru juniori şi unguentul pentru ochişori.

L-am deranjat din somnic, toată ziulica l-au chiţăit a' mică şi restul colegelor, avea ochii cârpiţi de somn şi pufoasele fierbinţi îşi continuau frământarea visătoare. Ne-am lipit instantaneu unul de altul, am mers obraz în obraz până la metrou unde am făcut furori. Se-ntorceau capetele după noi întru admiraţie drăgăstoasă ori dezaprobare, n-am vorbit decât în şoaptă, mi-a zis la ureche că vlea acasă să pape şi să facă nani.

Ca un hamal mândru, mi-am dublat numărul de mâini ca să pot transporta tot bagajul şi să asigur confortul ghemului de blană, am reuşit s-ajung în scar blocului unde: minune!!! iar nu mergea liftul, aşa că am respirat adânc, ne-am îmbărbătat unul pe altul şi-am purces la urcat scări. De la etajul doi a început foiala, n-a mai vrut să stea în braţe şi pace. M-a escaladat ca pe-un copac, s-a răsucit de câteva ori şi s-a proţăpit pe spinarea mea.

Tabloul e unul fooooarte uşor de descris: o ciufulită cu mult prea puţine ore de somn în ultimele săptămâni cu un rucsac cât Casa Presei Libere atârnând pe-un umăr, cu o sacoşă în cealaltă mână, ochii îndreptaţi spre cheia agăţată de-un deget, în pericol să pice şi să pericliteze accesul în fortăreaţă şi cu un ghemotoc de blană care se tolănise cam pe la a cinşpea vertebră.

N-am reuşit să-l conving cu vorba bună să se dea jos, poate i-o plăcea vreuna dintre muuultele jucării pe care le-ar fi putut găsi prin casă. a trebuit să-mi dau jos cămaşa, poate-poate şi-o face milă de cocoaşa mea. Neeeh-neh! pare-se că tolăneala pe piele i-a priit şi mai mult. După lupte de convingere am început inspecţia teritoriului, dar numai împreună. În bucătărie îi place cel mai tare să se bage-n dulap printre pungile cu paste şi să se caţere pe cracul pantalonului imaginându-şi probabil nişte scări prin pielea mea.

Ne-am terminat treburile prin casă, adică am pus mâna la ochi şi s-au făcut singure şi ne-am aşezat în pat să povestim.

Ce dor mi-era de-o smotoceală!!!! cred că şi lui!! Încă nu s-a hotărât care-i jucăria preferată, le adună şi le împrăştie prin pat, s-ar cam prea putea să mă trezesc cu vreun breloc în gură, da' merită orice suferinţă, am zis!

Bine-ai venit la noi, Little Grey!

Superstiţie

2009-06-16T10:04:00.004+03:00

Viaţa mea-i frumoasă chiar dacă nu are constante decât foarte puţine: pe blonda, ferestrele în care se oglindeşte via, bluza de la balul bobocilor din liceu şi gândul că, la un moment dat, într-o zi senină, dar răcoroasă, mi se vor alinia piticii şi voi pune bazele unei familii drăgălaşe, cu un soţ ideal şi 2 copii inimaginabil de frumoşi, deştepţi şi cuminţi. Localizarea în timp pentru momentul ăsta e complet incertă, spre imposibilă, însă prinţesa continuă să viseze, no matter what.

Ieri am căzut. În plină stradă. Păşeam voiniceşte spre casă când mi-a alunecat o sanda, picioarele mi s-au depărtat şi m-am pomenit în fund pe trotuar râzând ca proasta.

O mişcare simplă, stătea pe scaunul lui liniştit, deschisese geamul şi-şi ducea mâna spre frunte.
Pentru o fracţiune de secundă mi s-a părut că inelarul i-a sclipit. mi-am văzut reflexia într-un cerc imaginat. ca niciodată nu m-a speriat posibilitatea. câteva minute n-am putut să mă mişc. filmul se repetă de 465 de ori pe noapte de-atunci.

Roşu?

2009-06-12T18:23:00.006+03:00

am avut, pentru câteva minute, senzaţia de roşu. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să-mi doresc, să simt, să văd altă culoare decât verde. Nu vreau s-o schimb, sunt verde de multă vreme. Dar nu-mi pot explica de ce s-a iţit roşul.

S-o fi schimbat sensul de mişcare al vreunei rotiţe de la mansardă? sau...de fapt roşul a fost acolo mereu, dar eu am ţinut un ochi închis?

Antisociala

2009-06-09T21:55:00.005+03:00

Mihai: tu chiar atat de antisociala esti?
eu: dap
eu: cea mai
Mihai: cum poti sa fii asa?
Mihai: tu nu simti chiar deloc nevoia sa socializezi, sa fii si sa vorbesti cu cineva in carne si oase?
eu: poi...sunt obligata de cirumstante sa salut, sa vorbesc de complezenta
eu: toti cei pe care-i cunosc sunt previzibili
eu: la ce bun sa vorbesc cu cineva cand stiu deja ce-mi va raspunde?!
eu: pot sa-mi dau singura raspunsurile
Mihai: tu nu simti nevoia sa iubesti si sa fii iubita? tu nu simti nevoia de caldura sufleteasca si de comunicare?
eu: nu-s reptila
Mihai: cum poti sa fii atat de de gheata?
eu: chiar si ele au nevoie de afectiune
Mihai: nu pot sa te inteleg, pe cuvantul meu daca pot
eu: insa am primti atatea bobarnace si pot sa le miros atat de greu incat mai bine ma tin departe de pericol
eu: nu-i nimic de inteles
eu: am un prieten...de putina vreme
eu: zilele astea se va termina
eu: n-am nevoie de complicatii
Mihai: stai vesnic in fata calculatorului, participi la tot felul de concursuri online, pe care, nu vreau sa te descurajez, dar nu le vei castiga niciodata, si nu simti si tu nevoia unei mangaieri, a unui sarut...
Mihai: cred ca esti o fiinta tare ciudata
Mihai: o fiinta de gheata, complet lipsita de sentimente
Mihai: spui ca iti place imprevizibilul? vrei adrenalina?
Mihai: iti dau eu imprevizibil si adrenalina
Mihai: http://themorgue.hi5.com
eu: noo, nu-s de gheata, nu-s nebuna
eu: am prieteni exact cati imi trebuie
eu: ies atat cat am chef
eu: jumatati de masura nu-mi trebuie

Cred c-ar trebui sa-mi pun intrebari...

Azi ..

2009-06-08T00:01:00.004+03:00

...am condus. Am făcut schimb de locuri cu Blondy şi m-am aşezat, după 3 ani, pe locul din stânga. Cu mâna tremurândă, am întors cheia în contact, am ridicat piciorul stâng de pe ambreiaj, exact aşa cum mă învăţase nenea instructorul, câte un pic, pic, am continuat să apăs acceleraţia delicat, cu vârful piciorului drept şi m-am trezit în mişcare. Restul operaţiunii tehnice e simplu pentru iniţiaţi: acceleraţie, foarfecă, ambreiaj, viteza a doua, a treia...am împins piciorul în pedală până la 120 km la oră. Am urcat pentru prima dată, aş fi vrut să-ntind mai mult drumul. Mi-am simţit fiecare particulă, fiecare gând desprinzându-se şi împrăştiindu-se.

Însă n-am reuşit să-mi şterg monitorul din faţa ochilor, 4 rânduri, arial 8, se prelingeau pe parbriz: 2-3 ore, 2 săptămâni, om slab, m-am descoperit, le găsesc defecte, trebuie, ignore.

Nu pot să-nţeleg şi pace.

Nu...

2009-06-07T02:43:00.000+03:00

...ştiai că, dacă îi spui unui copil că nu are voie să se joace cu un prieten, îl va căuta înadins?

..da, tot ce e interzis e întotdeauna mai savuros decât tot ce ai deja la dispoziţie.

...nu, n-am curaj să-ţi scriu, îmi lipseşti. Abia acum resimt sevrajul.

Da, îmi voi face cont şi probabil voi deveni voyeuristă pentru că mă mănâncă palma pe mouse.

paw prints

2009-06-06T02:10:00.000+03:00

Mă poticnesc. Deschid ferestre aiurea. Le închid la loc. Am intrat pe site. Te pot contacta dacă vreau. Pot cere sprijin administratorului pentru că mi-am prins degetele încercând să uploadez ceva. Pot copia toată arhiva. am făcut-o deja. şi pot reciti. e frustrant să nu ai defecte. Cum să nu ai defecte?! când te izbeşti de claritatea imperfecţiunii la tot pasul şi te bântuie greşelile.

Gol

2009-06-06T00:32:00.000+03:00

Ăsta trebuie scris acum, la cald, până nu se usucă literele bolduite în fereastră. Şi nu, nu-s rânduri despre bine sau rău, sunt gânduri despre oameni, oameni pe care-i ştiu, pe care i-am revăzut şi oameni pe care mi-i amintesc deşi nu le-am privit pupila de-aproape. Nu într-un timp real, nu palpabil, în mişcare. Atingerea ar fi durut probabil mai mult decât o fereastră mută.

Nu, nu-i de dragoste, deşi mă ştiu naivă suficient pentru a-mi da foc călcâielor din nimic, e de gol. De-o gară goală, nod de cale ferată, din care trenul a plecat şuierând. Pe fundal se mai vede încă o perdea fluturând prin fereastra rămasă deschisă.

E-o poveste despre contraste, despre murdar şi blândeţe, despre rău şi calm, despre destăinuiri şi uşi încuiate, despre tandreţe şi exhibiţionism, despre pisici şi inimi care se vor criogenate.

Deci...Fetch! o secundă de voce, câteva ipostaze(Canon PowerShot A620), o arhivă şi câteva link-uri. care se reduc numeric

Rămâi cu bine!

Damn, sunt perfectă!

Come kiss the rain

2009-06-03T12:27:00.000+03:00

A plouat. O lume-ntreagă poticnită de picături mari, dar nu a mea.

Cred că-ntr-o altă viaţă am fost nisip, fărâme de piatră disparate aşteptând catalizatorul pentru a-mi stinge setea.

http://www.trilulilu.ro/Sevy/e6c6b7ee6e433c

Şuvoaie tulburi şi crengi frânte, şuierături înfiorătoare izbite de geamuri. Îmi plouă, îmi plouă iar şi fiecare strop care mi se tăvăleşte pe piele mi se pare că e primul.

De la balconul fortăreţei se deschide pototpul de săgeţi dezgheţate de care nu m-am temut niciodată. I-am ieşit în întâmpinare cu părul desfăcut şi gândurile aliniate.

Nu mi-a fost de multă vreme mai bine, atât de bine. Plouă pentru mine de fiecare dată.
De obicei îmi plouă ca să şteargă, să poarte departe coşmarul şi să-mi umfle aripile. Azi-noapte însă a plouat ca să mai dilueze, ca să-mi coboare tensiunea la o cotă suportabilă şi să-mi regleze ritmul cardiac.

Şi mâine va ploua.

A matter of choice

2009-05-13T00:20:00.000+03:00

It is only your choice to stop talking and look at me like a convict caught in the act while reorganizing your beloved virtual world! Yes, it looks good, but how good do you feel? and so you know, I have a third eye who's sneaking while you're typing in secret.
It's your choice to only say the necessary and look through me most of the time and in the meanwhile thinking of how to escape my queries. I won't ask anything else.
It is your choice to ask and never to listen the answer, also to avoid hearing questions and/or affirmations, you should know by now I hate repeating myself.
It is your choice whether you are mature enough to handle your problems or just a kid who keeps looking for trouble, "will take her own mistakes" cause that's the way to live. No, kid, it's not!I'm not your enemy, I don't want to be..come! I would have loved to watch together the 3 fresh episodes, but the expression on your face when I entered the room made me wanna leave..for a year.No, kid, it's not ok.!

Acrostih

2009-03-12T13:11:00.001+02:00

Ia mâna şi-ascultă-mi vâltoarea din sânge,

Adună-mi poeme, iubite, când luna în mare se frânge

Hoinară şi dulce. Şi cântă-mi, iubite,

Iar strofe din vremuri trecute.

Mor gânduri murdare şi mute.

Flow

2009-02-09T16:25:00.001+02:00

Acolo unde marea şi cerul se-ntâlnesc, acolo-s eu, pierdută între real şi imaginarul creat din necesitate.

Acolo-mi regăsesc literele şi sunetele nerostite, acolo mă despletesc de gândurile pe care mi-e teamă să le înşir. Nu, nu pot să vorbesc! nu vreau să folosesc aceleaşi cuvinte uzitate în mod curent pentru a-mi descrie stările. Mă-nfior la gândul că stropi de comun mi-ar întina zborul.

Erdeeşii

2009-02-03T19:18:00.000+02:00

Marţi, o mai venit încă una, atââât de aşteptată a doua zi din săptămână când, în mod normal, ar trebui să fiu fericită că mă apropii mai mult de week-end, daaar...nope, inevitabil, marţea se anunţă criminală.

După ce m-am chinuit să adorm la un respectabil 1,30 – a fost nevoie să mă şi legăn precum bebelanii, cu perna – mă trezesc dimineaţă în acordurile “delicate” ale vocii piţigăiate de nesomn a Şoricuţei care s-a gândit (şi bine-a făcut!) că aş cam avea nevoie de măcar jumătate de oră să-mi pun masca de ieşit în lume şi eventual deschis ochii înainte de efectuarea procedurii.
Împiedicată de inutilitatea picioarelor care par să nu se deznoade dintre visele tulburi ale nopţii, mă ridic, ajung cu greu până la uşa băii pe care o descopăr evident ocupată, fac cale-ntoarsă şi mă proptesc pe muchia patului în poziţie de start pentru cursă (ocazie cu care îmi întăresc convingerea că sunt capabilă să a/dorm în orice pozitie!).
Cu vreun sfert de oră înainte de începerea oficială a programului binevoiesc să mă alătur Şoricuţei în ceea ce avea să devină aventura zilei: vizita la sediul RDS din apropiere unde, ca nişte socializatoare virtuale care ne numim, am solicitat mutarea unor abonamente la internet de la o adresă la alta. Simplu, foarte simplu chiar, în esenţă, daaar! Când vine vorba de birocraţie românească, şi mai ales de de cea erdeesistă, ai nevoie de nervi de oţel, nenică, şi nici măcar ăia nu-s garantaţi că vor rezista întinderii la care vor fi supuşi.
La 10 minute de la începerea oficială a programului ne înfăţişăm ca nişte flori în biroul deja supraaglomerat unde 4 cocoane cu vârste între 25 şi 140 de ani, suferinde de grandomanie şi oareşce Parkinson, încercau satisfacerea clienţilor.
Ne aşezăm civilizat la o coadă, ajungem la ghişeu şi ne lăsăm preluate de mămăiţa care, după hotărârea cu care-şi mişca ochii peste ochelari la fiecare 3 cuvinte, părea că şi-ar da mâna stângă şi poate şi proteza cu-mprumut pentru fericirea noastră. După 2 minute ne-ndepărtăm cu coada-ntre picioare din faţa bunicuţei care se găsea în imposibilitatea de a ne ajuta în vreun fel.
Mai e nevoie să spun că nu vroiam decât o amărâtă de mutare a două abonamente de la o adresă la alta, nu-I ceream cnp-ul lui Ceaşcă, nu voiam să ştim cât purta Gheorghe Gheorghiu Dej la pantofi şi nici cât de apropiată prietenă a fost ea cu Tutankamon.

Ne-am aşezat la coada următoare care număra deja vreo 6 suflete chinuite de remuşcările neprezentării la timp la ocnă şi ne-am pus pe sporovăit. Şi-am tot vorbit şi-am tot comentat până când ne-am dat seama că trecuse decât o oră şi vreun sfert de când şedeam în incintă şi nu înaintasem decât vreo 2 paşi din coadă.
Într-un final poposim pe mult-visatele scaune de onoare din faţa biroului celei care avea cheia spre succesul nostru. Şi-I povestim noi cum stă treaba, face ochii mari la noi, se-ncruntă de vreo 2 ori, pune mâna pe telefon şi ia poziţia mutului gânditor. Ete-aşa rămânem şi noi. Ne-am plimbat ochii de la una la alta, de la alta la ea, de la ea la ceas…în zadar!!!
Şi ochii rimelaţi se luminează,(victorie!!!!) apare chiar şi-un zambet de triumf pe chipul salvatoarei, ne-ntinde spre semnare un vraf de foi, nervoase şi cu telefoanele-n ureche, semnăm ca primaru’ şi părăsim locaţia învingătoare: vom avea, în sfârşit, conexiune la internet după…o lună!
Acu’ răbdare! Doar atât ne-a rămas de făcut!

Mută

2009-02-02T19:01:00.000+02:00

O tăcere pe care am raţionalizat-o şi pe care mi-am asumat-o în necunoştinţă de cauză. A pornit ca o luare de poziţie la toate nimicurile pe care le aud spărgându-se în jurul meu, de la dorinţa de a respecta un algoritm logic: "întâi gândeşte şi-abia apoi vorbeşte, vorbeşte lizibil şi fără clişee!"

Şi, pentru că n-am reuşit să mă conformez propriilor "standarde", iacătă-mă mută. Mută de incompetenţă, mută de gânduri care nu mai găsesc canalul de transmitere, mută de idei, de cenzură personală..

Din ciclul "da, sunt masochistă!"

2009-01-26T19:04:00.001+02:00

Nu ştiu cine sunt şi nici ce vreau şi sunt îndrăgostită de ideea de dragoste, de cuplu care funcţionează în simbioză, de cuplu în care cei doi vinovaţi, deşi işi lasă suficient spaţiu să respire, au spasme groaznice când nu împart acelaşi gând, işi promit luna cu cerul şi algele de pe fundul mării şi poartă brăţări identice pentru a se recunoaşte-n mulţime!
La dracu cu cuplurile perfecte! Nu există! Nu există Făt-Frumos! şi dacă ar exista l-aş ucide cu mâna mea sau l-aş goni în braţele unei vrăjitoare nebune (ceea ce ar fi aproape la fel de dureros)! Nu vreau perfecţiune! Nu vreau ochi care să mă caute doar pe mine, vreau să mă găsească doar pe mine în vâltoarea dimprejur şi să-şi odihnească gândurile lângă tâmpla mea! Nu vreau declaraţii inutil aruncate, doar pentru înscrierea unei noi cuceriri în agendă, pot să mă trezesc oricând într-un pat străin şi să nu-mi pese! La dracu cu romantismele! La dracu cu strângerea de mână şi sărutul emoţionat pe obraz, lângă ureche, la dracu cu mesajele drăgălaşe şi promisiunile de iubire veşnică...ce, în câţiva ani, se vor transforma într-un război ca toate celelalte relaţii! Vreau acum, aici! vreau să-mi fac tatuaj cu numele lui şi vreau să mă doară al dracu când il voi scoate după 6 luni, atunci când îmi voi reveni în simţiri! vreau să îmi zvâcnească sângele-n tâmplă şi să n-am aer până în secunda în care sună la uşă! şi vreau să nu mă supăr când îmi va spune că gătesc execrabil, dar să-i arunc farfuria-n ochi şi el să mă iubească şi mai mult, s-o citesc in ochii şi în degetele lui! Acum şi aici! Nu mâine, nu peste 10 ani când copiii vor fi la şcoală şi noi vom fi plictisiţi şi frustraţi! Vreau să ştie mereu ce gândesc, dar să se prefacă, să mă întrebe înainte de a hotărî în numele meu, să ştie perfect măsura la pantofi şi să apară în 2 secunde de după colţ cu o pereche de şlapi atunci când încâlţările mi-au însângerat picioarele! Acum şi aici! Nu vreau jumătăţi de măsură! vreau tot ce pot lua de la el acum! În 2 luni s-ar putea să nu mai vreau să ştiu de el sau mă voi bucura pentru tot restul zilelor de el.....să nu se lase descoperit niciodată în faţa mea! Să fie mereu cu garda ridicată şi să fie pregătit să riposteze! să aibă mereu replica isteaţă la îndemană, alta de fiecare dată şi să fie plauzibil.Să se amuze la fiecare criză de isterie şi să-mi arunce un pahar de apă în faţă şi-apoi să mă sărute ca şi cum lumea s-ar sfârşi în secunda următoare. Şi să îndrăznească vreodată să se gândească măcar să mă domolească fizic!...Îşi va dori să nu mă fi cunoscut. Şi vreau să ştie de la primul sărut ca aş face orice pentru el şi să stăm în pat toată după-amiaza de duminică...şi să-mi spună că sunt prima femeie din viaţa lui şi să se joace cu mâna-n părul meu şi să-mi aducă un pahar de vin doar pentru că i s-a părut că mi s-au uscat buzele şi să mă sărute... Şi...la dracu cu romantismele şi relaţiile perfecte! O să-l urăsc după câteva luni şi voi uita că a ocupat vreodată locul de la margine...şi să-l revăd după câţiva ani...şi să mi se scurgă ochii după el, iar el...să nu mă mai ştie...

Joi, 19 iunie- 2008

2009-01-26T18:59:00.000+02:00

- Ma trezesc cu mult mai tarziu dupa ce cele 6 alarme si-au terminat "trilul" de dimineata - Imi stric machiajul inca inainte de a-l termina - Calc in picoare camasa galben-vanilie pe care voiam s-o port azi, ma chinui totusi s-o netezesc vreme de 20 de minute ceea ce dauneaza si mai mult intarzierii mele la serviciu - Fix inainte de a iesi din camera imi dau seama ca geanta portocalie ar fi mers mai bine cu hainele astea si incerc sa fac transferul obiectelor inutile pe care le car zilnic dupa mine...Evident, uit tocmai portofelul acasa!!! Si imi dau seama de intamplare de-abia cand ajung la casa intr-un supermarket sa platesc rontaielile pentru azi la serviciu - Reusesc sa fentez vreo 3 masini care tineau neaparat sa-mi faca fundu' garaj, imi iau cateva claxoane) - Gasesc loc in tramvai, dar...pana la Casa presei libere o cucoana alege sa stea in picioare indreptul meu si sa-mi infiga necontenit papornita in sold - Singurul lucru bun : 330 era in statie cand am ajuns eu si n-a mai trebuit sa stau o vesnicie sa-l astept. Si-a mers chiar bine pana la arc, unde am coborat si, mergand pe jos, am ajuns inaintea lui in piata lu' nenea De Gaule. Pe drum, insa, am constatat ca aveam un nasture deschis la camasa, eGZact al doilea - urmeaza o jumatate de zi criminala in care vars cana de cafea pe tot biroul, ma impiedic de muuulte ori, ma frig pe limba cu mancarea supraincalzita, imi trantesc mancare pe pantaloni - Reusesc cu greu sa fug de la munci (inventez o defectiune pe-aksa) si ma grabesc, pe cat imi permite traficul, spre locul interviului, loc pe care abia il nimeresc. - Fix cand ies de la metrou simt cum sandaua stanga incepe sa-mi clampane in picior. Ma opresc in mijlocul strazii si constat urmatoarele: sunt transpirata ca dracu (dupa drumul cu metroul ), camasa mi s-a mototolit, am pantalonii patati cu smantana, intr-un picior am sanda, iar in celalalt...papuc, nu stiu unde sunt si unde trebuie sa ajung, e deja 4fara 25, iar la 3 jumate trebuia sa fiu la sediul firmei (pe care nu-l gasesc) - O fractiunde de secunda m-am putut orienta bine in spatiu si am nimerit cladirea. Dupa ce m-am certat cu agentii de paza si cu o receptionista care aveau nevoie de actele mele (care erau in portofel, iar portofelul aksa!!!!!), am ajuns la etajul 6 (cu liftul, fuck!!!!! ) cu doar 20 de minute intarziere!! Acolo sunt "rugata" sa astept pana tovarasa de la HR este gasita prin firma...si astept... . Sunt condusa intr-o sala aurie pt interviu unde reusesc sa-mi "aranjez" si cealalta sanda astfel incat sa am 2 papuci la fel Interviul....e pentru piloti, nu pt un amarat job ca al meu.... Fug dupa 3 ore de chinuri, am reusit sa transform un interviu serios intr-o sueta de taclale, recrutatoarea ar mai fi vrut sa stea sa-i povestesc cum "am participat eu la darea in functiune a unei centrale nuclearelectrice si cum am salvat si voi continua sa salvez planeta" Plec, ma ratacesc de 2 ori, dar ajung aksa, ma imbat din 2 guri de redd's si ma culc. Asta e o "vineri,13" in varianta mea...s-a intamplat intr-o joi

Like I should care?! 10.06.2008

2009-01-26T18:54:00.000+02:00

De cateva nopti abia daca pun geana pe geana 2 ore cu totul, doza de cofeina s-a dublat si sunt un pachet de nervi! De ce, dracu, se incapataneaza toti sa ma scoata din minti?! Bai, ma doare-n cot ca pe pipita care s-a suit cu mine-n autobuz a parasit-o gagica-su! Poate a gasit omu' vreuna mai maleabila-n pat Asa ca nu te mai uita ca tampa la mine cu ochii inrositi de bocit toata noaptea! Fuck off! Nu ma interseaza nici ca bou' cu opel argintiu s-a trezit tarziu pentru ca si-a descoperit nationalismul din el si-a stat la bere pana la 3 dimineata sa sarbatoreasca un amarat de punct luat de selectionata lu' peste-prajit ! Da-te-n ma-ta de pe linia de tramvai ca oricum n-ajungi la timp la birou sau pe unde dracu iti bei cafeaua toata ziua! Si ar trebui sa-mi pese de ditai cucoana care invarte jdemii de milioane de lei mai noi sau mai vechi, care are si ea, mititica, probleme cu niste incalcari de lege (ca, Na! ii sta in drum codu' penal )dar se prezinta ca o lady...iese de la buda si zbiara ca nu mai e hartie igienica?! Pai sterge-te, cocoana, cu maneca! Si mi se rupe, la propriu, (nasturele, ca n-am dotari suplimentare ) de parerea imbecilului de la poarta despre fusta mea! Las-o-n pana mea sa stea rasucita si sa se aseze cum o vrea! I don't care!

Time to celebrate! 6 luni in capitala! 13.05.2008

2009-01-26T18:52:00.000+02:00

6 LUNI!!!!!!!!! sunt de 6 luni in Bucuresti si sunt ink vie! (poate doar un pic mai acra, dar...ce-i atata dulceata fara un pahar de zeama de lamaie? mi s-au sterpezit dintii! silly me!) 6 luni! Ink nu-mi vine sa cred! Dac-am facut-o pe-asta...pot! Ceau, ma duc sa ma-mbat in cinstea inconstientei mele